Sfinţii Mucenici Ciprian şi Iustina Fecioara

Acest Sfânt Ciprian a trăit pe vremea împărăţiei lui Diocletian (284-305), fiind de neam din Cartagina, şi era filosof şi vrăjitor cumplit, propovăduind în Antiohia Siriei, în slujba păgânescului şi necuratului zeu Apolon. Ca încă din fragedă tinereţe, dornic fiind de învaţătură, iar părinţii lui având bună stare, Ciprian colindase toate locurile cele mai vestite în acest meşteşug, de pe vremea aceea: Atena, Egiptul, Caldeea, India, desăvârşindu-se în toate tainele păcătoase ale magiei şi citirii în stele, încât Ciprian dobândise, printre păgâni, mare faimă şi era căutat şi pentru nelegiuitele lui îndeletniciri drăceşti, dar mai cu seamă pentru duşmănia lui faţă de creştini, pe care îi batjocorea pretutindenea. Dar Domnul l-a mântuit pe Ciprian din drăceasca lui pierzanie.
Tot în acea vreme, trăia în Antiohia o fecioară creştină, numită Iustina, care s-a născut din părinţi păgâni. Auzind ea odată vorbindu-se de Hristos, cerceta pe ascuns adunările creştinilor, şi, lucrând Duhul Sfânt în inima ei, a crezut în Hristos. Deci, aducând la credinţă pe tatăl ei şi pe maica sa, degrabă au primit cu toţii Sfântul Botez. Şi se dusese vestea despre frumuseţea şi despre viaţa curată a fecioarei Iustina.
Un tânăr de neam grec, Aglaid, s-a aprins de dragoste pentru dânsa şi a dorit s-o ia de soţie. A cerut-o părinţilor ei, dar Iustina s-a împotrivit: jurase să fie mireasa lui Hristos.

Deci, Aglaid a alergat la Ciprian, tocmindu-se să-i ajute cu vrăjile lui. Iar acesta, de trei ori trimiţând vrăjile sale către Iustina, nimic n-a izbutit: fecioara a rămas nestrămutată în hotărârea ei. Văzându-şi neputinţa meşteşugului, pentru care atâta se ostenise, Ciprian a împărţit averea sa săracilor şi, arzându-şi vrăjitoreştile sale cărţi, a crezut în Domnul, botezându-se. Toată viaţa, de aici înainte, şi-a închinat-o slujirii lui Hristos. Şi a fost făcut episcop în Cartagina, ostenindu-se în răspândirea credinţei şi alinarea suferinţei săracilor.
Iar, dacă au fost prinşi, pe vremea prigoanei lui Diocleţian, atât Ciprian cât şi Iustina, aduşi fiind în faţa stăpânitorului din Damasc, au fost bătuţi de moarte şi sfâşiati cu gheare de fier. Şi, neîncetând a mărturisi pe Hristos şi rămânând nevătămaţi, au fost trimişi în Nicomidia, înaintea împăratului. Şi li s-au tăiat capetele din porunca lui Diocleţian, la 2 octombrie 304, luând cununa mucenicilor.

(http://doarortodox.ro/)