La cei din urmă

Când gura mea, iubite frate,
Se va închide pe vecie
Şi mâna mea cea slăbănoagă
Va înceta de a mai scrie,
Atunci să cauţi la răbojuri
Pe care eu le-am însemnat
În vremea când eram odată
Cu gândul paşnic, adunat.
Să cugeţi cu luare-aminte
Acestea ce s-au zămislit
Prin harul luminării sfinte
În gândul meu cel umilit!
Şi dacă-ţi vine întristarea
Aproape de mormântul meu
Atunci să mergi la Schitul nostru
Că - nevăzut - mă duc şi eu.
Să mergi acolo primăvara
Când toate jos se veselesc
Şi când se văd trecând cocoară
Spre plaiul nostru românesc!
Acolo să citeşti cântarea
Blagoslovitului Iordan
Şi apa va ţine isonul
La versuirea lui Ioan.
Ea va cunoaşte graiul tainic
Şi murmurând încetişor,
Va face semn la păsărele
Şi toate vor cânta în cor!

(Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ)