Ce să facem când copiii nu au răbdare să stea la Sfânta Liturghie?

Și într­-un fel și într-­altul: mai aduci copilul la biserică să nu­-și uite de biserică, îl mai lași și acasă, pentru că nu are răbdare... Slujbele noastre sunt făcute pentru oameni mari, pentru oameni pricepători, pentru oameni care știu pentru ce stau acolo, pentru oameni care participă la slujbă. Nu sunt făcute pentru copii care, la măsura lor, nu înțeleg. Să știți că eu m­-am trezit cumva în biserică. Când aveam eu 54 de ani, am rămas în tren... Eram cu un părinte de la noi și am rămas în tren... S­-a blocat ușa și, până să cobor eu, a pornit trenul. Și zic eu: "de 54 de ani n­-am rămas niciodată în tren!". Și părintele acela a zis ca să nu număr toți anii, că doar nu m­-am născut în tren! Eu număr toți anii și zic că m­-am trezit în biserică. M­-au adus părinții mei de când eram foarte mic și mi­-a plăcut. Dar să știți că nu înțelegeam nimic! Gândindu­-mă acum, în urmă, mi­-am dat seama că nu înțelegeam nimic. Credeam că în biserică nici nu se spune ceva cu sens, ci se spun așa... niște cântări, fără text...

Când m-­am dus la școală, la Cluj, m­-au întrebat colegii dacă la noi se cântă "Ca pe Împăratul...". Și eu am spus: "Nu, nu se cântă!". Când m-am dus acasă, dacă ei mi-au atras atenția, am auzit și eu "Ca pe Împăratul tuturor să-L primim...". Când m-am dus la școală în clasa a doua, le­-am spus colegilor: "Bă, să știți că și la noi se cântă «Ca pe Împăratul...»". Deci copiii nu au cum să stea, nu au răbdare, nu au răbdare nu numai pentru biserică, nu au răbdare pentru nimic. Și la școală li se face un program scurt, li se schimbă activitatea, li se dă posibilitatea să se joace, sunt niște lucruri pe care le știu pedagogii și știu pentru ce le fac. Așa că aceia care aveți copii trebuie să vă lăsați voi după copii, nu copiii după voi, la măsura voastră. Se zice că niciodată nu poți să ceri unui copil să meargă la același pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Dacă vrei să mergi cu el, te lași tu după el, trebuie să-i înțelegi neputința lui; nu­-i ceri niște lucruri pe care nici tu nu le­-ai făcut când erai copil și nici nu le­-ai fi putut face.

(Părintele Teofil Părăian, Cuvinte pentru tineri, Ediţie îngrijită de Aurelian Popescu, Editura Omniscop, Craiova, 1998, p. 22)