Viaţa posomorâtă, respingătoare, nu este viaţă dumnezeiască

Să ştiţi că tot ceea ce este făcut de nevoie, fără atracţie, nu vatămă duhul. Trebuie să vă păziţi inima să nu se lipească de plăcerile lumeşti. Gustarea acestor plăceri stinge flacăra duhului în timp ce participarea la un anumit lucru, fără ca acesta să fie gustat, doar adie asupra acestei flăcări, nu o stinge. Nu fugiţi, totuşi, de oameni şi nu vă posomorâţi.

Viaţa posomorâtă, respingătoare nu este viaţă dumnezeiască... Când Mântuitorul le-a spus postitorilor să se spele, să-şi ungă şi să-şi pieptene capul, s-a referit tocmai la a nu fi posomorâţi. De aceea, să nu credeţi că trebuie să renunţaţi la această viaţă întunecată. Nu, deloc. De toate darurile pe care vi le dă Domnul vă puteţi folosi, ungându-vă capul cu mir şi spălându-vă faţa. Însă de toate vă puteţi folosi nu la nimereală şi puteţi lucra nu de mântuială, ci creştineşte. Tocmai aşa — creştineşte — se cuvine să şi hotărâţi acum, când trebuie să separaţi partea lui Hristos de partea împăratului lumii în folosirea unora şi aceloraşi bunuri. (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița, Galați)

Trebuie ca mântuirea să fie şi de la noi, şi de la Dumnezeu

Solemna recunoaştere de către Mântuitorul a libertăţii noastre morale ne învaţă că mântuirea noastră nu este lucrată numai de absoluta energie a harului lui Dumnezeu, ci şi de învoirea şi sinergia omului.

Libertatea noastră morală ne obligă să ne gândim mai dinainte, să fim prevăzători când e vorba despre mântuirea noastră, fiindcă altfel ne pierdem. Solemna recunoaştere de către Mântuitorul a libertăţii noastre morale ne învaţă că mântuirea noastră nu este lucrată numai de absoluta energie a harului lui Dumnezeu, ci şi de învoirea şi sinergia omului. Cu privire la această necesitate, iată ce spun înţelepţii Părinţi ai Bisericii. Dumnezeiescul Gură de Aur zice: „Şi harul, oricât ar fi el de har, îi mântuieşte numai pe cei ce vor să se mântuiască”. Şi Sfântul Grigorie Teologul zice: „Trebuie ca mântuirea să fie şi de la noi, şi de la Dumnezeu”. Iar Clement al Alexandriei zice: „Dumnezeu insuflă sufletele celor ce vor, dar dacă vor cădea din râvnă, vor împuţina şi Duhul cel dăruit de la Dumnezeu”.

(Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009)

Vedeţi ce război nevăzut ducem noi!

«Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătorilor, împotriva stăpânirilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în văzduhuri» (Ef. 6,12).

Aţi amintit în scrisoarea dumneavoastră că Dumnezeu nu cere mai mult de la om decât împlinirea îndatoririlor chemării sale, îndatoriri pe care, după gândirea dumneavoastră, vă străduiţi să le îndepliniţi, fără să aveţi mustrări de conştiinţă. Dar după cum acest punct nu este lipsit de importanţă, trebuie să ne gândim mai bine asupra lui. Această obligaţie constă în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, după făgăduinţa făcută de noi la botez, orice chemare am avea. Dar la împlinirea acestor porunci ni se împotriveşte vrăjmaşul neamului omenesc - diavolul, despre care scriu Sfinţii Apostoli. Sfântul Petru scrie: «Fiţi treji, privegheaţi. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită. Căruia staţi împotrivă, tari în credinţă» (I Pt. 5, 8-9). Sfântul Pavel zice: «Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stâpâniilor, împotriva stâpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în văzduhuri» (Ef. 6,12). Vedeţi ce război nevăzut ducem noi! El se străduieşte totdeauna să lupte împotriva neamului creştinesc cu lucrări potrivnice poruncilor dumnezeieşti, prin mijlocirea patimilor noastre. Principalele lui arme sunt patimile: iubirea de slavă, iubirea de plăceri şi iubirea de arginţi. Biruiţi fiind de acestea sau doar de una dintre acestea, le dăm intrare liberă să lucreze în inimile noastre. Din felul cum gândiţi se vede că aveţi o idee nedesăvârşită despre această luptă sau împotrivire şi nu atâta prudenţă pe cât stăruinţă să vă îndepliniţi această obligaţie fără mustrări de conştiinţă. Dar nici aici nu aţi pătruns aşa cum se cuvine, ca să ştiţi în ce constă aceasta. Chiar dacă v-aţi împlini întreaga datorie fără mustrări de conştiinţă, în lipsa smereniei nu aveţi nici un folos.

(Sfântul Macarie, Starețul Macarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2012, sursa: www.doxologia.ro)