Google
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
 
sâmbătă, 25 ian 2014 - Anul XIX, nr. 18 (5527)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6639 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,1179 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

Tulburătoarea rugăciune de pe patul de moarte a părintelui Serafim de la Putna

În suferinţă cu Dumnezeu, şi acum alături de El

E aproape ora 23:00. Ierodiaconul Sebastian, medicul Mănăstirii Putna, alături de monahul Zaharia, monahul Ambrozie şi cei doi fraţi de mănăstire, Bogdan şi Dan, se uită cu inima strânsă şi cu îngrijorare la patul din faţa lor, dându-şi seama că monahul Serafim, cel care primise cu puţin timp înainte Sfânta Împărtăşanie, nu mai are putere să lupte pentru viaţa sa, devenind inconştient. Trupul monahului, ţintuit la pat mai bine de 16 ani, e foarte slăbit, aproape străveziu, iar paloarea din obraji i-a dispărut în totalitate; nici nu ai crede că ai în faţa ta un bărbat de numai 31 de ani. Liniştea apăsătoare aşternută în încăpere dispare însă la auzul unor vorbe clare şi cursive: „Aşteaptă puţin. Lasă-mă să mă gândesc…“. „Părinte Serafim, vrei să spui ceva?“, întreabă mirat medicul Sebastian, neştiind ce se întâmplă. „Astăzi e sărbătoare şi eu m-am îmbrăcat în haine de sărbătoare. Tu, care eşti frumos, care eşti bun, să mă ierţi, Dumnezeule“, vine şi răspunsul lui Serafim.

Imobilizat în întregime la pat, fără să-şi poată mişca nici mâinile, nici picioarele, foarte slab şi palid, aşezat pe un pat mare de fier, lângă sora sa şi părinţii săi, stând ori în curtea Mănăstirii Putna, undeva la umbră, ori în partea stângă în interiorul bisericii, în faţa sfântului altar. Aşa şi-l amintesc mai toţi apropiaţii Mănăstirii Putna, cât şi obştea monahală pe „Vasilică de la Straja“, monahul Serafim în lunile din urmă, cel ai cărui ochi, în ciuda suferinţei vizibile, aveau întotdeauna o lumină şi o pace, o împăcare aparte...

Tuns în monahism la Mănăstirea Putna de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a anului trecut, în data de 29 august, părintele Serafim Hasna a trecut la Domnul vinerea trecută, în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, la ora 05:20, şi a fost înmormântat luni, 20 ianuarie, de pomenirea Sfântului Eftimie cel Mare, de un sobor de 35 de preoţi şi diaconi.

 

„Am ajuns la concluzia că mai mare bucurie am avut în boală decât atunci când eram sănătos“

Era în primăvara anului 1983, când în familia soţilor Dumitru şi Elena Hasna din localitatea Straja se năştea, spre mândria tatălui, al cincilea copil, băiat, ce avea să fie botezat Vasile, în cinstea marelui Ierarh al Capadociei. Bucuria părinţilor avea să crească în anii următori, văzând că Vasile, încă de la o vârstă fragedă, era atras de slujbele Bisericii, în special de cele săvârşite la Mănăstirea Putna. Distanţa de 25 de kilometri de la Straja la Putna nu-l descuraja pe copilul Vasile să meargă cât putea de des la duhovnicul său, stareţul Iachint Unciuleac, cerând sfat şi încercând să pună în practică îndrumările bătrânului, cu gândul că nu era departe ziua când el însuşi va îmbrăca haina monahală. Nimic nu prevestea nenorocirea ce avea să vină asupra lui. „La vârsta de 14 ani, în anul 1998, pe data de 19 aprilie, la sărbătoarea Sfintelor Paşti, Vasile a fost pentru ultima oară pe picioarele lui la mănăstire, la Sfânta Înviere. Atunci l-am găsit în faţa icoanei Adormirii Maicii Domnului, din partea dreaptă a altarului, şi începând slujba Învierii, l-am chemat în sfântul altar şi, până la Sfânta Liturghie, Vasile nu a făcut altceva decât să slujească, tăind anafură. Peste nu mai puţin de 16 zile, Vasile a ieşit din ascultarea părinţilor, aşa cum el a mărturisit-o de atâtea ori, şi a ieşit să se scalde în apa Sucevei. Acolo a suferit un accident care avea să-l ţintuiască la pat pentru 16 ani, din 5 mai 1998 şi până în această zi, când îl vedem pe Vasile în sicriu, îmbrăcat în haină monahală, purtând numele de Serafim. La 14-15 ani, când şi-a văzut colegii că termină liceul sau că merg mai departe la o facultate, creându-şi un viitor, şi el stătea ţintuit pe un pat, neputând nimic să facă şi să aştepte mereu până şi pagina unei cărţi să o mişte cineva apropiat, Vasile nu a cârtit, dând dovadă de o tărie sufletească extraordinară. La un moment dat, după câţiva ani buni de la întâmplare, mărturisea cuiva apropiat: «Am privit boala ca o binecuvântare; am ajuns la concluzia că mai mare bucurie am avut în boală decât atunci când eram sănătos». În aceste momente, nu pot să spun decât că de multe ori noi, atunci când primim o boală, o neputinţă trupească, cu greu o ducem şi răbdăm o zi, sau două, sau trei, poate o săptămână, cel mult o lună sau un an; de cele mai multe ori cădem în deznădejde şi abandonăm lupta. Vasile însă nu a făcut acest lucru. Mai amintesc că, tot în anul 1998, pe data de 23 iunie, în ajunul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, avea să treacă la cele veşnice şi stareţul Iachint Unciuleac, Vasile spovedindu-se ulterior la alţi părinţi din mănăstirea noastră“, după cum ne-a relatat arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Putnei, în predica de la slujba înmormântării.

 

Ce a dobândit părintele Serafim din cei 16 ani de suferinţă

Tot la slujba înmormântării, părintele stareţ a subliniat ce a dobândit părintele Serafim din anii cât a stat imobilizat: „L-a îmbrăcat Dumnezeu în câteva virtuţi. Mai întâi de toate a avut virtutea cea mare a răbdării şi a statorniciei în bine; a ştiut să rabde cu tenacitate boala pe care Dumnezeu i-a dăruit-o. Suferinţa ce a venit, el a transformat-o în binecuvântare, şi chiar prezenţa lui în sânul familiei sau în mănăstire, cu încrederea lui deplină ce o avea în Cel de Sus, nu a fost altceva decât o binecuvântare pentru cei din jur, cât şi o pace pe care el ştia să o transmită celor care veneau către el. La întrebarea pusă la un moment dat de cineva: «Cum ai putut răbda atâta suferinţă?», Vasile, monahul Serafim de acum, a răspuns: «A lucrat şi mila Domnului, să văd că este mai de folos să fiu bolnav; mulţumesc lui Dumnezeu pentru această încercare. Cred că atunci când îngăduie Dumnezeu o cruce, o îngăduie cu o anumită măsură; mie mi-a îngăduit Dumnezeu crucea tot cu măsură, căci uneori când ziceam că nu mai pot, venea o mare alinare deodată. Nu era nimic altceva decât mângâierea Preabunului Dumnezeu, pe care o trimite celor suferinzi». Ajutat de sora lui, Andreea, a citit Vieţile Sfinţilor şi Sfânta Scriptură în întregime, minunile Sfântului Nectarie, ale Sfântului Ioan Rusu, ale Sfintei Xenia de la Sankt Petersburg, ale Sfântului Ioan Maximovici, şi permanent, când se gândea la suferinţele şi torturile sfinţilor, cugeta că cele pe care le are el de suferit sunt prea puţine. Faptul de a fi imobilizat în întregime la pat, fără să-ţi poţi mişca nici mâinile, nici picioarele, nici celelalte simţuri, să poţi doar să-ţi mişti doar ochii, gura şi limba, şi să auzi ce se întâmplă în jur, şi pe lângă toate acestea să spui că toate acestea sunt puţine pe lângă suferinţele sfinţilor şi ale mărturisitorilor din temniţele comuniste, arată o tărie de suflet extraordinară“.

De asemenea, la slujba Priveghiului, Înaltpreasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, l-a asemănat pe monahul Serafim cu dreptul Iov: „A pătimit mult cu trupul, însă sufletul său a fost mereu plin de bucuria în suferinţă, de bucuria credinţei în învierea din moarte. Toţi ni-l vom aduce aminte pe monahul Serafim ca fiind un om asemenea dreptului Iov. A fost un om al rugăciunii, dându-ne pildă de răbdare în suferinţă şi nădejde. Ce dar poate fi mai mare pentru om decât credinţa în suferinţă? De aceea cred că părintele Serafim a fost şi va rămâne un ales al lui Dumnezeu, un bineplăcut al Lui“.

 

Cum a trecut la Domnul părintele Serafim

Ultimele clipe din această viaţă părintele Serafim şi le-a petrecut în chilia sa de la Mănăstirea Putna, în prezenţa ierodiaconul Sebastian, medicul obştii, a monahului Zaharia, a monahului Ambrozie şi a doi fraţi de mănăstire, Bogdan Hodorogea şi Dan Munteanu. În jurul orei 22:55, părintele Serafim a început să vorbească, foarte clar şi cursiv. În rândurile următoare, redăm ultimele sale cuvinte, reproduse atât din memoria celor ce erau de faţă, cât şi după transcrierea a 16 minute de înregistrare:

„Aşteaptă puţin. Lasă-mă să mă gândesc… Da, vreau să spun ceva. Astăzi e sărbătoare şi eu m-am îmbrăcat în haine de sărbătoare. Tu, care eşti frumos, care eşti bun, să mă ierţi, Dumnezeule. Te rog, acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, ca văzură…

… să mi-o întorci cu adevăr… Tu, fiind un Dumnezeu adevărat, să mi-o întorci cu adevăr. Ştiu că... mă-nţelegi. Am nădejde că mă vei ierta. Cu aceste haine de sărbătoare… Deci, iar, te rog, Dumnezeul meu, iartă-mă… pentru mila Ta cea mare, iartă-mă! Iartă-mă, Dumnezeul meu, iartă-mă! Dacă mă vei ierta, Îţi voi fi recunoscător pentru toată viaţa. Am să mă... dacă ai... pentru Tine... cu o haină de sărbătoare... vezi... cât de frumos sunt… Şi am nădejde, că, fiind un Dumnezeu adevărat, mă vei ierta… Mă vei ierta, Dumnezeul meu? Dumnezeul meu... Mă vei ierta, Dumnezeul meu? Mă vei ierta, Dumnezeul meu, mă vei ierta? Amin! Pentru totdeauna. Fă-mi o bucurie... Aşa cum mă vezi, în haine de sărbătoare, te rog să mă ierţi… Dacă mă vei ierta, Îţi voi fi recunoscător pentru toată viaţa, Dumnezeul meu. Te rog, Dumnezeul meu, iartă-mă! Dă-mi o şansă… dă-mi o şansă… Dumnezeul meu… şi îţi voi promite că nu Te voi mai supăra. Aşa cum mă vezi acum, frumos, te rog să mă ierţi, Dumnezeul meu, te rog cu adevărat să mă ierţi, şi Îţi voi fi recunoscător pentru toată viaţa, Dumnezeul meu. Îţi voi fi recunoscător pentru toată viaţa. Aşa cum sunt frumos, acum, iartă-mă. Te rog, iartă-mă, Dumnezeul meu, iartă-mă, ca să Te iubesc cu adevărat. Iartă-mă, Dumnezeul meu, iartă-mă… Pe toţi, pe toţi, iartă-ne… Pe toţi, iartă-ne… Bine. Fă-mi bucurie, Dumnezeul meu, fă-mi bucurie. Am nădejde că mă vei ierta, Dumnezeul meu, am nădejde că mă vei ierta. Că mă vei ierta, Dumnezeul meu...Frumos...

Mă vei ierta... am nădejde... Dumnezeul meu, că mă vei ierta... Şi dacă mă vei ierta, Îţi voi fi recunoscător pentru toată viaţa. Iartă-mă, Dumnezeul meu, iartă-mă, şi nu mă lăsa să pier. Am nădejde că mă vei ierta.

Iartă-mă, Dumnezeul meu, iartă-mă şi nu mă părăsi!

Ce zici, Dumnezeul meu, mă ierţi?

Iartă-mă... iartă-mă! Iartă-mă, Dumnezeul meu, iartă-mă! Iartă-mă! Te rog, iartă-mă! Iartă-mă!“.

Oamenii duhovniceşti, când se roagă lui Dumnezeu, poartă în inima lor pe toată lumea. Păcatele celorlalţi sunt păcatele lui. În ochii celor care i-au văzut neputinţa şi suferinţa, fără să-l cunoască cu adevărat, „Vasilică de la Straja“ - părintele Serafim - a fost, poate, întruchiparea unei sorţi crude, nemiloase, nedrepte, demne de milă. Episodul trecerii sale la Domnul arată însă un lucru paradoxal: faptul că puterea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în slăbiciune şi faptul că, deşi în ochii noştri părintele Serafim nu era decât un monah obligat să stea toată viaţa ţintuit pe un pat, în faţa Celui ce vede toate, el era în picioare, drept ca o lumânare. Deşi nici unul dintre noi nu ne-am dori să trecem prin suferinţele părintelui Serafim, toţi ne-am dori să trecem la Domnul în modul în care a făcut-o el.

 (Tudorel RUSU – ZIARUL LUMINA)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului În suferinţă cu Dumnezeu, şi acum alături de El.
 Vizualizări articol: 2580 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.64/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.6 din 11 voturi
În suferinţă cu Dumnezeu, şi acum alături de El4.6511

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   * trimis de
(25 ian 2014, 13:39:16
în Dumnmezeu avem de toate ( chiar..mai mul decât atât)
din astea toate,din păcate, vedem doar ce-i negru şi urât
tête-à-tête cu nesimţirea, cu foamea, cu orgolii "lumeşti'
n-ai cum să simţi, frate / soră , că şi tu poţi să iubeşti

(ne)comunicarea prin "beep.urile" date cu toaca ne enervează
sunetele de chemare prefiră plictisul, indiferenţa, neiubirea
exagerând ... ultracreştinii (te/ne) agasează.Îţi fereşti privirea
de ce +?! sufletul tău doar la foşnetu' banului, doar, vibrează

Cunoaşterea este limitată, timpul...puţin, iubirea nu se simte
negru-i foarte negru, albu-i gri închis, sângele-i fără "gust"
în adevărul Său universal Dumnezeu e subtil, NU MINTE
însă ă ă ...
Biblia nu mai e la modă,iar... adevăratul Preot tace, vetust

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei