Aducerea moaştelor Sfântului Mucenic Foca, Episcopul de la Sinopi – Sfântul Mucenic Foca a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), fiind originar din oraşul Sinope. Pentru viaţa virtuoasă a fost hirotonit episcop în Sinope. În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor declanşate de împăratul Traian, Sfântul Mucenic Foca a fost prins, supus supliciilor şi în cele din urmă a primit moarte martirică. Moaştele Sfântului Sfinţitului Mucenic Foca au fost mutate din Sinope, unde a fost episcop la Constantinopol, în ziua de 23 iulie 403 sau 404.
Tot astăzi, sunt pomeniţi Sfinţii Mucenici Trofim şi Teofil – Aceştia au cununa muceniciei pentru Mântuitorul Hristos în timpul împăratului Diocleţian. Deşi fuseseră supuşi numeroaselor suplicii, ei săvârşeau nevătămaţi şi de aceea s-a hotărât trecerea lor prin sabie.