Suferinţă spre pocăinţă şi recunoştinţă pentru vindecare

"În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care se numea pe evreieşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăcea mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa, şi cine intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era cuprins. Şi era acolo un om care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi, ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta, Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău. Atunci, omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel Care l-a făcut sănătos." (Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului); Ioan 5, 1-15)

Duminica Slăbănogului

Sfânta Evanghelie care se citeşte în Duminica a IV-a după Paşti, numită Duminica Slăbănogului, ne arată în mod deosebit puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care vindecă la scăldătoarea Vitezda pe un om care suferea de paralizie de treizeci şi opt de ani. De asemenea, în Evanghelia de astăzi mai vedem legătura dintre păcat şi boală, şi anume faptul că unele boli sunt urmare a păcatelor.

Această legătură între păcat şi boală este amintită de Mântuitorul Iisus Hristos omului vindecat de boală, în mod foarte discret, ca duhovnic şi doctor de suflete, întrucât Hristos Domnul doreşte să salveze, adică să ridice, să recupereze pe cel păcătos şi bolnav, fără să-l umilească: "Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti pentru ca să nu-ţi fie ţie mai rău" (Ioan 5, 14). Din cuvintele adresate de Iisus omului paralizat înţelegem că în cazul acestuia neputinţa lui a fost cauzată de păcatele pe care le-a săvârşit la un moment dat în viaţa lui. Ştim însă că în alte cazuri din Sfintele Evanghelii boala nu era urmarea păcatului, ci o pedagogie dumnezeiască. De pildă, când ucenicii lui Iisus întreabă despre orbul din naştere: "Cine a greşit (păcătuit), acesta sau părinţii lui? ", Iisus răspunde: "Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu " (cf. Ioan 9, 2-3).

Deci, unele boli sunt cauzate de păcate, altele sunt îngăduite de Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de păcate, iar alte boli sunt îngăduite pentru a "se arăta lucrurile lui Dumnezeu", mai precis pentru a se putea mai bine evidenţia răbdarea, credinţa şi smerenia unor oameni, cum a fost cazul dreptului Iov, până când vor fi vindecaţi în chip minunat de Dumnezeu.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că "multe dintre cele ce ni se întâmplă, ni se întâmplă spre îndrumarea noastră sau spre stingerea păcatelor trecute, sau spre îndreptarea neatenţiei prezente, sau spre ocolirea păcatelor viitoare ".

Din cuvintele Evangheliei de duminică aflăm că treizeci şi opt de ani de suferinţă, treizeci şi opt de ani de răbdare, treizeci şi opt de ani de tăcere întru smerenie, treizeci şi opt de ani de singurătate au brăzdat viaţa chinuită de boală a omului paralizat, care aştepta tulburarea apei de către înger! Înconjurat de o mulţime de oameni, omul paralizat aştepta mereu ca măcar un singur om milostiv sau omenos să-l ajute să intre în scăldătoare spre a se vindeca. Erau, deci, mulţi oameni în jurul său, dar dispăruse cu desăvârşire omenia din ei. Aceşti oameni fără omenie erau mulţi şi formau împreună un "pustiu spiritual ", pentru că egoismul le-a pustiit sau golit sufletele de iubire milostivă.

(† DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)