Din Filocalia românească

Smerenia, ascultarea şi mărturisirea dreaptă sfarmă toate înşelăciunile şi mrejele vrăjmaşului. Mai ales o face aceasta smerenia, după cuvântul Sfinţilor Îngeri, pe care l-au zis către Sfântul Grigore, ucenicul Sfântului Vasile cel Nou, atunci când a fost răpit întru vedenie până la sfânta cetate a Ierusalimului de sus. Acolo, Sfântul Grigore a văzut cum, după soboarele de drepţi ce s-au rânduit în sfânta cetate, a mai venit şi un sobor mare de mireni şi s-a rânduit şi acesta. După aceasta, a venit şi un sobor mic de călugări şi s-a rânduit în muncile cele veşnice.

Iar Sfântul Grigore, fiindu-i cam ruşine pentru cinul călugăresc ce se numeşte neam sfânt, căutând spre cei doi sfinţi Îngeri ce-l purtau, unul de o subsuoară şi altul de cealaltă, le-a zis: “Ce poate fi lucrul acesta, domnii mei, că soborul cel mare de mireni s-a rânduit în sfânta cetate, iar soboraşul acesta mic de călugări în muncile veşnice”. Atunci răspunseră sfinţii Îngeri: “Fiule, la vremea de apoi, tot neamul călugăresc şi duhovnicesc se va porni spre pierzare”. Şi iarăşi a îndrăznit Sfântul Grigore: “Dacă-i aşa, domnii mei, apoi cine se va mântui?”. I-au răspuns sfinţii Îngeri: “Cel ce va iubi sărăcia de bună voie, prigoana şi smerenia acela se va mântui”.

Notă: Aceste trei fapte mari ale virtuţii le-a avut Cuviosul Părintele nostru Ioan Iacob, ieroschimonahul: sărăcia, prigoana şi smerenia. (sursa: http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/partea4_cuprins/p4_033_cuv25/)