Taina Sfântului Maslu – mijloc de vindecare a sufletului şi a trupului

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul acesta, 2012, să fie consacrat anul îngrijirii bolnavilor şi a săvârşirii Tainei Sfântului Maslu, cu scopul primirii harului, puterii vindecătoare şi ajutorului ceresc ale Mântuitorului de către tot mai mulţi suferinzi din casele lor dar şi din spitale.

Taina Sfântului Maslu este destinată de către Duhul Sfânt în special credincioşilor care se află în suferinţă, celor ce zac în boli grele, sufleteşti sau trupeşti, tineri sau bătrâni, în general tuturor celor care au înţeles că Dumnezeu este doctorul sufletelor şi trupurilor noastre şi că de la El vine tot ajutorul.

De aceea taina aceasta se mai numeşte şi Taina Mângâierii. Prin rugăciunile stăruitoare ale preoţilor care o săvârşesc, prin credinţă şi spovedania amănunţită şi cu post, din partea credincioşilor şi prin ungerea cu untdelemn sfinţit, această Taină Sfântă întăreşte sufletul prin credinţa în Dumnezeu şi nădejdea mântuirii, dă iertare de păcate şi însănătoşire de diferite boli, aduce pace şi linişte sufletească.

Vasiliadă, un loc de odihnă şi tratare a bătrânilor şi bolnavilor

Prin exemplul Mântuitorului şi al Sfinţilor Apostoli, Biserica a continuat să-şi exprime interesul pentru toţi oamenii, mai ales pentru cei bolnavi. Biserica a căutat să-şi întemeieze o instituţie de tratare şi vindecare a bolnavilor, în cadrul ei de organizare şi funcţionare. Dovadă stă faptul că încă din primele veacuri creştine au existat acele instituţii filantropice care ajutau pe cei nevoiaşi. Amintim aici de renumita Vasiliadă, un loc de odihnă şi tratare a bătrânilor şi bolnavilor, întemeiată de cel care îi poartă şi numele, Sfântul Vasile cel Mare, şi de bolniţe, sau spitale bisericeşti care funcţionau în incintele mănăstirilor, cum ar fi Dragomirna, Cozia, Secu, Horezu, Radu Vodă, Neamţ, etc. La aceste mănăstiri, călugării care slujeau erau trataţi şi hrăniţi din avutul mănăstirii. Abia după un timp au apărut spitalele de sine stătătoare, deşi la început tot pe lângă câte o mănăstire funcţionau sau erau sub patronajul vreunui sfânt. Exemplu din zona noastră este Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi sau, mai nou, chiar spitalul judeţului nostru poartă numele unui sfânt – „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”.

Fără ajutorul de la Dumnezeu şi rugăciune, omul nu se poate face sănătos pe deplin. De asemenea, oamenii, prin implicarea lor directă, slujind pe cei neputincioşi, îi pot vindeca, după exemplul şi îndemnul Mântuitorului: „…întrucât acestora le-aţi făcut, Mie mi-aţi făcut” (Matei 25,40).

În Taina Sfântului Maslu, credinciosului bolnav i se împărtăşesc în chip nevăzut, harul tămăduirii sau uşurarea durerilor, iertarea de păcate, prin ungerea cu untdelemn sfinţit şi rugăciunea preoţilor. Este Taina prin care, prin rugăciunea preoţilor, Biserica se roagă ca, prin intermediul untdelemnului sfinţit de harul lui Dumnezeu, să se dăruiască sănătate şi iertare de păcate celui pentru care se oficiază Taina.

Săvârşitori sunt preoţii sfinţiţi, de regulă şapte sau mai puţini chiar, dar niciodată unul. Numărul şapte are o valoare a parte şi înseamnă plinătatea darului lui Dumnezeu, amintind totodată şi de darurile Duhului Sfânt care sunt tot şapte. În Taina Sfântului Maslu toate se leagă de acest număr deplin: e şapte ori se citeşte rugăciunea sfinţiri untdelemnului, sunt şapte Apostole şi Evanghelii şi şapte rugăciuni după Evanghelii, de şapte ori se unge bolnavul cu untdelemn, etc.

Beneficiarii Sf. Maslu: creştinii bolnavi, dar şi cei sănătoşi

Primitorii sau beneficiarii acestei Sfinte Taine sunt atât creştinii bolnavi, cât şi cei sănătoşi. În mod normal, această Taină se oficiază la casa bolnavului, dar se obişnuieşte să se oficieze şi în biserici, spitale sau capele, pentru mai mulţi credincioşi odată, aşa-numitul „Maslu de obşte”.

Timpul săvârşirii nu este unul fix. Se poate oficia în orice zi, însă, în zilele noastre se obişnuieşte a se face miercurea sau/şi vinerea. De obicei, se săvârşeşte cu precădere în Post dar şi când nevoia o impune, adică atunci când un om este bolnav şi solicită săvârşirea Tainei.

Materiile minime folosite sunt: untdelemnul, făina de grâu, şapte beţişoare cu care se unge credinciosul, o cruce, două sfeşnice, o candelă, Sfânta Evanghelie, tămâie, cât şi cărţile de cult. Preotul va fi îmbrăcat doar cu epitrahil şi felon.

Se obişnuieşte ca din untdelemnul sfinţit rămas şi din făină să se facă o turtă care se bolnavului să o mănânce. Aproape din totdeauna Biserica a avut grijă de cei suferinzi, bolnavi şi neputincioşi dar şi de bătrâni şi tineri.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române spunea: „…grija pentru cei bătrâni şi nevoiaşi arată gradul de civilizaţie a unui popor”. În lucrarea sa filantropică, Biserica Ortodoxă Română a avut şi are ca responsabilitate grija pentru credincioşii săi. Ea s-a implicat în numeroase situaţii, antrenând persoane şi înfiinţând instituţii sociale şi caritabile.

Prin urmare, trebuie să luăm aminte şi să încercăm să fim oameni ai slujirii, ai întrajutorării, ai iubirii de semeni, după exemplul samarineanului milostiv şi să nu uităm  niciodată  Sfânta Taină a Maslului, încercând să ne „împărtăşim” cât mai des din ea.

(Preot paroh Mihai Ursuleasa, Parohia „Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Andrei”, oraşul Liteni, sat Rotunda)