Învăţătura Bisericii Ortodoxe despre post (I)

În teologia ortodoxă contemporană, problema postului se află prin¬tre preocupările principale. Având în vedere stadiul actual al discuţiilor privitoare la aceasta temă, în cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte ale acestei pro¬bleme, insistând mai ales asupra fundamentelor scripturistice şi asupra unor tratări ale Sfinţilor Părinţi din Biserica primară. De ase-menea, postul este si un mijloc de desăvârşire morală, dar şi o cale de ajutorare a aproapelui din prisosul adunat prin renunţarea benevolă la consumarea îndreptăţită a bunurilor.
Fiindcă despre felurile postului sau despre posturile de o zi ori de durată s-a scris detaliat şi limpede în multe rânduri şi in multe locuri, iar părerile teologilor români cu privire la readaptarea dispoziţiilor care reglementează postul au fost pre¬zentate pe larg, vom înfăţişa postul din punctul de vedere al Sfântului Casian Romanul şi al Sfântului Vasile cel Mare, primul înfăţişând postul într-o viziune cu totul nouă şi cu totul străină multor creştini în zilele noastre, iar cel de-al doilea fiind unul din cei mai mari Sfinţi Părinţi care a putut să-i dea Răsăritul.
Majoritatea creştinilor în zilele noastre ştiu tradiţionala definiţie a postului, înţelegând prin post o simplă abţinere de la anumite mâncăruri şi băuturi, neştiind controversele acestei teme ce s-au purtat între Răsărit şi Apus mai ales în epoca creştinismului primar, neştiind că Sfinţii Părinţi au dezvoltat pe această temă care la prima vedere pare simplă o adevărată Învăţătura de Credinţă pe care Biserica Ortodoxă a păstrat-o neschimbată până în zilele noastre.
Postul în viziunea ortodoxă este un mijloc de elevaţie sufletească, de dominare a sufletu¬lui asupra patimilor trupeşti. Postul îl debarasează şi-l uşurează pe creş¬tin de toate ispitele, de balastul şi povara uneltirilor celui viclean care aduc “întunecare gândurilor şi tulburare cugetelor”. El este o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu sau, cu alte cuvinte, un act de cult, este un act de pocăinţă pentru păcatele săvârşite şi un exerciţiu care pune început virtuţilor de tot felul. Pentru creştinul ortodox, postul este con¬diţie pentru dobândirea sfinţeniei. În concepţia ortodoxă între post şi sfinţenie există o corelaţie strânsă. Ea este exprimată şi în felul în care re¬prezentăm pe sfinţi în iconografie unde ei apar totdeauna cu chipurile slabe, subţiate şi transfigurate, datorită postului. Postul este o caracte¬ristică prin excelenţă a Ortodoxiei şi o amprentă a creştinismului orto¬dox, în mentalitatea ortodoxă populară cel care nu posteşte este consi¬derat spurcat şi păgân.
După perioada apostolică, literatura teologică a părinţilor şi scriito¬rilor bisericeşti înfăţisează menţiuni numeroase cu privire la practicarea postului. Astfel, Didahia celor 12 Apostoli arată că creştinii trebuie să postească miercurea şi vinerea, în amintirea evenimentelor triste din viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos: prinderea şi răstignirea Sa pe cruce. Sfântul Cle¬ment Romanul, în a doua Epistola către Corinteni, vorbind de legatura dintre rugăciune şi post, arată că “mai bun este postul decât rugaciu¬nea”. Începând din epoca apostolică şi post apostolică, postul de miercuri şi de vineri, ca si cel al Paştelui, (Postul Mare) au devenit pen¬tru creştini o instituţie sfânta şi venerabilă. Astfel, canonul 69 apostolic accentuează porunca postului pentru membrii Bisericii: “Dacă vreun episcop sau presbiter, sau diacon, sau ipodiacon, sau citet, sau cântareţ, nu posteşte sfântul şi marele post al Paştilor sau Miercurea sau Vinerea, să se caterisească… iar daca va fi laic sa se afurisească”.

Postul în viziunea Sfântului Ioan Casian Romanul

Sfântul Casian Romanul în lucrarea sa „Despre cele opt gânduri ale răutăţii” tratează postul dintr-o viziune cu totul diferită faţă de alţi Sfinţi Părinţi, fără să pună accent pe rânduiala Bisericii sau pe învăţăturile dezvoltate în epoca primară, tratează postul din perspectivă scripturistică şi o viziune mai mult personală.
Primul din cele opt gânduri ale răutăţii este numit „Despre înfrânarea pântecului”, astfel este numit postul la Sfântul Casian. Un post mult mai folositor atat pentru trup cât şi pentru suflet nu este postul pe o anumită perioadă, ci postul ţinut în fiecare zi. Sfântul Casian nu pune accentul pe zilele în care trebuie creştinul să postească sau modul cum să postească, el spune despre putinţele fiecărui creştin în parte pentru că nu toţi au aceeaşi putere de postire şi nu tot omul de rând poate să postească precum monahii, ci fiecare trebuie să postească după putinţa sa. Un exemplu foarte frumos îl împrumută de la Sfinţii Părinţi zicâand: „Şi au zis Părinţii că unul mâncând două litre de pâine este încă flămând, iar altul mâncând o litră sau şase uncii, se satură”.
Postul în viziunea Sfântului Părinte este acela ca întotdeauna cel ce este la masă să se ferească de săturarea pântecului, căci odată cu aceasta vin alte patimi precum gândul curviei. Sfântul Casian îi îndeamnă pe creştini să nu se amăgească că postesc, dar ei mănâncă până la îmbuibarea pântecului, pentru că nu contează cu ce se satură pântecul, fie ea şi numai apă, duhul curviei apare şi odată ce apare este aproape imposibil de alungat. Căci până şi Sodoma nu s-a îmbuibat cu vin şi alte bunătăţi, ci îmbuibarea cu pâine după cum zice Proorocul[8]. Inima devine puternică nu când trupul îi dă ceea ce doreşte plăcerea, ci ceea ce cere slăbiciunea pentru că plăcerile vin de la cel necurat şi întinând trupul întinează şi inima astfel creştinul depărtându-se de Dumnezeu şi uitându-L pe Acesta. Primirea hranei cu socoteală dă trupului sănătate şi nu îi ia sfinţenia, după cum spune şi Sfântul Apostol Pavel: „Grija trupului să nu o faceţi spre pofte”
Sfântul Casian ne aminteşte totuşi că deşi nepunând accent pe celelalte părţi ale postului ele nu trebuie să lipsească pentru că sufletul nu se poate curăţi fără celelalte virtuţi, pentru că îmbuibându-se cu mâncare creştinul nu mai are forţă să se lupte cu dracu şi cu ispitele pe care acesta le aduce spre cel ce mai înainte a mâncat cu nesaţ. Creştinul numai prin post, priveghere, citirea Sfintelor Scripturi şi încercarea de a-şi însuşi cât mai multe virtuţi poate să-şi mântuiască sufletul şi să ajungă la scopul pentru care a fost creat acela de a se asemăna cu Dumnezeu.
Cu toate că şi alţi Sfinţi Părinţi au vorbit şi au scris despre post, Sfântul Casian Romanul este unul din puţinii care pune accent pe această latură a postului, majoritatea dintre aceştia încercând să expună fundamentele scripturistice ale postului sau o rânduială exactă a postului, rânduială după care creştinul să se ghideze şi să înainteze în virtute şi în credinţă, alţii au scris despre diferenţele interconfesionale cu privire la post, dar Sfântul Casian a fost printre puţinii care s-a legat de acest aspect al putinţei şi al înfrânării.

(sursa: www.foaienationala.ro)