Anul Nou – un obositor început fără de începere

Îmi amintesc că pe vremea când încă nu eram preot şi veneam şi eu în prima zi a anului la biserică, obosit după o românească noapte de revelion, mi-am promis ca atunci când voi ajunge preot şi va trebui să predic de Anul Nou, să nu fac niciodată o predică lungă ori prea profundă, căci procentajul celor dispuşi să te asculte este minim. Mă străduiesc astăzi să pun în practică acea promisiune.
O să încep cu o amintire, dacă tot sunt la capitolul acesta, din aceeaşi perioadă când încă nu eram preot. S-a întâmplat ca într-un an să-mi petrec revelionul într-o ţară străină, mai în Apusul Europei. Şi la miezul nopţii, după ce am închinat nelipsitul pahar spumant însoţit de urări mai mult sau mai puţin formale, mânat de instinctele mele româneşti, am ieşit în stradă să văd şi eu cum trăieşte alt popor momentul, gândindu-mă că strada e locul cel mai potrivit pentru a surprinde pulsul. Mare mi-a fost mirarea descoperind că la acea oră, pe stradă, eram… singur. Întrebând a doua zi pe unul sau pe altul de ce, ori care-i cauza, mi s-a răspuns foarte natural că pentru ei, la finele anului, revelionul nu are mare importanţă; important e doar Crăciunul. Am înţeles atunci nu că ar fi rău că noi sărbătorim aşa de mult revelionul (sunt alţii care îl sărbătoresc mai ceva decât noi), dar că în modul nostru de a petrece finele anului păstrăm încă destul de adânc în noi instincte comuniste.

Moş Gerilă a cedat locul proprietarului de drept, Moş Crăciun

Instincte care ne fac să aşteptăm mai mult şi să investim mai multă energie în Anul nou decât în Crăciun. Pentru că aşa am fost educaţi în mod ateu că la Crăciun e frumos căci vine Moş Gerilă (vă mai amintiţi acest nume unic în lume?!?), dar că petrecerea mare se face la revelion, singura noapte din an pe care puteai să o petreci admirând la televizor un show închegat din muzică şi glume inocente. Azi, s-a mai umplut golul, în sensul că Moş Gerilă a cedat locul proprietarului de drept, Moş Crăciun, dar instinctele noastre au rămas tot comuniste. “Unde faci revelionul?” – o întrebare care a răsunat pe buzele fiecărui tânăr în această perioadă. De Crăciun am stat ţintuit în casă, cu familia, primind vizitele interminabile ale unor rude care se arată doar în aceste zile, zâmbind forţat la glumele auzite şi anul trecut şi descoperind încă un necunoscut până acum verişor de-al doilea, apărut din nemaiauzite colţuri ale ţării. Dar, nu-i nimic, lasă că vine revelionul! Recuperăm noi! Şi uite-aşa încercăm din răsputeri să ne agăţăm cu toate forţele de fiecare clipă a acestei nopţi, nevrând parcă a o lăsa să treacă.
Rezultatul? Iată-ne acum cu toţii în biserică, livizi, cu ochii încercănaţi şi cu mintea la un somn prelung şi dulce (exagerez!). A doua concluzie pe care o trag: noi, românii, suntem specialişti în începuturi fără de începere. Adică în începuturi în care nu începem absolut nimic. O demonstrăm în fiecare luni dimineaţa când ne privim tulburi unii pe alţii, justificându-ne mereu cu faptul că asta e, lunea nici iarba nu creşte; o demonstrăm din plin acum, când, la fel ca în anii trecuţi şi, probabil, ca în toţi anii ce vor veni, începem şi acest an nou cu o mare oboseală. Şi începând anul cu o mare oboseală, adică începând-ne un nou început fără de începere, trecem cu vederea două lucruri fundamentale pentru această zi.

Nu există început mai bun decât acela petrecut în compania Maicii Domnului

În primul rând trecem cu vederea o importantă sărbătoare creştină din prima zi a anului, şi anume solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu. O solemnitate care nu e pusă întâmplător să sfinţească această zi. Dar vrea să spună că datorită faptului că Maria l-a născut pe Dumnezeu pentru oameni şi de când Maria l-a născut pe Dumnezeu pentru oameni, a început cu adevărat Anul Nou, un an în care tot ce era vechi apunea şi în care o nouă lume lua atunci fiinţă. Vrea să spună că aşa cum Maria l-a născut pe Dumnezeu în timp, sfinţindu-ne istoria, la fel suntem chemaţi şi noi să-l naştem pe Cristos în fiecare zi a anului nostru, sfinţindu-ne viaţa. Vrea să spună că nu există început mai bun decât acela petrecut în compania Maicii Domnului şi că nu există Apărător şi Însoţitor mai vrednic pe calea celor 365 (anul acesta 366 chiar) de zile care ni se deschid astăzi în faţă decât Ea, Steaua dimineţii. Dar cum îmi cunosc prea bine obiceiurile şi neamul, şi ştiu că, orice-am face, noi vom începe anul târziu şi tot cu o mare oboseală, cred că ar fi mai bine să sugerăm Conferinţei Episcopale din România ca dacă vrea ca această sărbătoare să fie înţeleasă şi aprofundată cum trebuie, să o mute, pentru noi românii, undeva pe la jumătatea lunii ianuarie.

Să credeţi şi să speraţi mai bine...

Şi un al doilea lucru pe care îl trecem cu vederea. Orice început presupune să-ţi iei nişte angajamente. Să-ţi fixezi nişte exigenţe. E cea mai sigură modalitate de creştere pe lumea asta şi cea mai bună tehnică de a evita începuturile fără de începere: ridici standardul învechit al vieţii tale, făcându-ţi ţie şi Lui nişte promisiuni, şi străduindu-te apoi, în timpul anului, să fii un om de cuvânt. Pentru a nu pica şi la acest examen, lansez provocarea să o facem acum, căci tot suntem în faţa Lui. De obicei, la Anul Nou ne urăm unii altora diferite lucruri. Aproape toate însă sunt lucruri convenţionale ce nu ţin prea mult de voinţa şi puterea noastră: ne urăm sănătate, ne urăm fericire, bani, noroc şi pace. Or astea sunt lucruri care nu ţin doar de noi ori de cei care ni le doresc. E important, cred, ca la începutul anului să ne dorim unii altora lucruri care pot fi împlinite de noi, păstrându-ne speranţa că ne vor fi date şi celelalte. Personal, vă doresc ca în acest nou an să fiţi cei mai buni. Nu să fie cel mai bun an. Asta nu ţine nici de mine, nici de voi. Dar vă doresc ca voi să fiţi mai buni decât în anii care au trecut. Vă doresc ca anul acesta să fiţi mai buni în dragoste, să fiţi mai buni la şcoală ori serviciu, să credeţi şi să speraţi mai bine, căci toate acestea ţin în primul rând de voi. Într-un cuvânt vă doresc ca la început de an să vă însuşiţi o rugăciune pe care m-a învăţat-o cineva ce obişnuia să o rostească în fiecare dimineaţă: “Doamne, ajută-mă ca astăzi să fiu mai mult decât am fost ieri şi mai puţin decât voi fi mâine”.
Şi ca să mă ţin de promisiune, închei abrupt aici, urându-vă convenţional un An Nou fericit, iar personal un An Nou plin de începuturi!

(pr. Mihai BLAJ, sursa: Predici.cnet.ro )