Iertarea, cea mai grea iubire

Nu pot să cred că vreunul dintre cititorii mei este străin de iertare, fie de nevoia de a fi iertat, fie de nevoia de a ierta.  Nevoia de a ierta, după porunca lui Hristos, se extinde şi dincolo de cei care ne cer iertare : ni s-a poruncit să-i iertăm pe duşmanii noştri – care, presupun eu, că rar ar dori să-şi ceară iertare de la noi.

Sigur, ceea ce simţim noi referitor la cei care ne sunt cu adevărat duşmani, este că nu vrem să-i iertăm. Nu avem încredere în ei; rana a fost prea adâncă; ofensa adusă de ei nu a fost împotriva noastră ci împotriva unei personae pe care o iubim şi care este deosebit de vulnerabilă. Aş putea lărgi lista, dar toţi o cunoaştem prea bine. Motivele pentru care ne este greu să-i iertăm pe duşmanii noştri sunt infinite.

Iertarea nu este ceva opţional – ci o activitate spirituală fundamentală

Dar porunca rămâne – nu ca un sfat despre cum să avem o viaţă mai sănătoasă, mai fericită – dar împreună cu aducerea aminte că vom găsi iertarea numai în măsura în care iertăm. Iertarea nu este ceva opţional – ci o activitate spirituală fundamentală pe care trebuie să învăţăm să o practicăm ca şi cum mântuirea noastră ar depinde de aceasta, căci aşa şi este.

De mai multe ori în Scriptură, iertarea celorlalţi (inclusiv a duşmanilor) este prezentată ca fiind în legătură cu devenirea noastră asemenea lui Dumnezeu, conform imaginii Sale. Astfel, când mă gândesc la iertare, mă gandesc, de asemenea, la toată viaţa spre mântuire – căci calea de a fi readus la plinătatea imaginii lui Hristos trece chiar prin iertarea duşmanilor noştri. Aceasta poate fi într-adevar cheia pentru mântuirea noastră (aşa cum este lucrată în noi) şi măsura ei cea mai exactă.

Acestea fiind spuse, oricum, mai trebuie să spunem că această poruncă a iertării nu este proprie omului – nu avem puterea de a împlini această poruncă prin noi înşine. Sfântul Grigorie de Nissa a spus odata ca „omul este lutul căruia Dumnezeu i-a poruncit să devină dumnezeu.” Sigur, este absolut imposibil pentru lut să facă aşa ceva (cu excepţia cazului în care Dumnezeu face asteasta).

Toate acestea fiind spuse, mila stă la baza iertării. Ne rugăm ca iertarea să ne pătrundă inima. Implorăm ca iertarea să ne pătrundă inima. Ne rugăm insistent lui Dumnezeu pentru ca iertarea să ne pătrundă inima.

Chiar ca un rezultat al milei – nu începem cu lucrurile cele mai grele ci cu cele mai uşoare. Nu începem postul prin cel mai strict regim. Nu începem rugăciunea cu un efort de rugaciune neîntreruptă timp de patruzeci de zile (sau vreo alta faptă vitejească). Asemenea eforturi ar trebui să ne zdrobească fie prin dificultatea lor, fie prin succesul nostru.

Pentru începutul vieţii de iertare

Acestea sunt căteva gânduri pentru începutul vieţii de iertare:

1. Începeţi prin a va lupta să deprindeţi obişnuinţa iertării în cele mai mici lucruri. Cu un copil, în trafic, cu supărările mici. Nu vă luptaţi puţin ci aruncaţi-vă în iertare. Aceasta ar trebui sa devina o obişnuinţă, o obişnuinţă de a fi milostiv, o faptă mareaţă.

2. Folosiţi această rugăciune pentru duşmani care par a fi dincolo de puterea noastră de a ne ruga: „Doamne, la înfricoşata judecată, nu-i osândi pe ei pentru mine.” Aceasta plasează iertarea la o anumită distanţă şi chiar şi o inimă neînduplecată poate deseori să spună această rugăciune de iertare de la o asemenea distanţa.

3. Fii mereu atent la căderile tale şi cere-I lui Dumnezeu mereu iertare. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”

4. Pe cât de mult posibil cultivaţi în inima voastră întelegerea că toţi oamenii sunt păcătoşi şi sunt victime ale căderii. Nici unul dintre noi nu intră într-o lume a purităţii, nici noi nu venim pe lume pe deplin funcţionali ca fiinţe umane.  Este o cultivare graduală a milei în inima noastră. Mulţi se vor plânge că această cultivare a noastră are deja un „cult al victimizării” în care nimeni nu este răspunzător pentru faptele sale. Aceiaşi oameni îşi vor imagina că lumea ar fi mai bună dacă fiecare ar fi mai responsabil. Dar ei înşişi nu vor lua asupra lor responsabilitatea noastră a tuturor. Cum spune Dostoievski , „fiecare om este responsabil pentru tot înaintea tuturor.” Astfel, plângerea vine din mândrie. Credem că noi nu suntem responsabili pentru starea în care se află lumea, şi că numai dacă ceilalţi ar fi la fel de buni ca noi, lumea ar fi mai bună. Aceasta este o minciună.

5.Raspunsul potrivit la asumarea unei astfel de responsabiliti este sa te rogi si sa ceri iertare. a te simti vinovat este o alta actiune centrata asupra sinelui si nu este acelasi lucru cu a cere iertare.

6. Mergi macar o data pe an la o spovedanie generala-avand grija sa marturisesti cat mai multe sentimente gresite din cate iti amintesti(acest ultim sfat este dat de mitropolitul Jonah Paffhausen)

„Iar vouă celor ce ascultaţi vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi;

Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri.

Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt; pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa;

Oricui îţi cere, dă-i; şi de la cel care ia lucrurile tale, nu cere înapoi.

Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea;

Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.

Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.

Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.

Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.

Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.

Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.

Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.” (Luca 6:27-38).

(sursa: http://parintelestephen.wordpress.com/2009/03/15/iertarea-cea-mai-grea-iubire-dintre-toate/)