Parabola datornicului nemilostiv

Pe 28 august, în a XI-a duminică după Rusalii, ne vom aminti în Predica de la Sfânta Slujbă de parabola datornicului nemilostiv, care datora stăpânului său 10.000 de talanţi.

Stăpânul său l-a iertat. A fost destul ca sluga aceasta să ceară o mică îngăduinţă stăpânului său şi acesta, cu bunătate ne­grăită, i-a iertat toată datoria. Dar nu se uscaseră bine lacrimile cu care ceruse omul îndurare de la stăpânul său şi întâl­neşte în cale pe unul dintre mărunţii lui datornici, care îi dato­ra o sumă foarte mică - o sută de dinari. I-a pus mâna în gât să-l sugrume, strigându-i cu răutate: "Plăteşte-mi ce eşti dator" (Matei 18, 28). Lui i se iertaseră definitiv mili­oane, iar el, pentru o sută de lei, este gata să-şi sugrume con­fratele.

Când auzim o asemenea istorie ne umplem de revoltă faţă de purtarea cu totul lipsită de omenie a celui căruia i s-a iertat atât de mult, iar el nu vrea să ierte nimic. Dar să nu ne grăbim să-l osândim prea mult pe acel om fără pic de omenie, pentru că ne osândim pe noi înşine. Căci şi noi ne purtăm la fel cu semenii noştri.

Istorioara din Sfânta Evanghelie este o parabolă în care datornicul cu zece mii talanţi poate fi oricare dintre noi - dator cu păcate multe faţă de Dumnezeu, iar stăpânul care iartă datoria este Dumnezeu. Cel dator cu o sută de dinari este oricare dintre semenii noştri.

Datornicul hain, căruia i s-a ier­tat tot, iar el nu vrea să ierte mica datorie a neputinciosului său datornic, ne reprezintă pe fiecare dintre noi, cărora Dumnezeu ne iartă tot, iar noi nu vrem să iertam nici cea mai mică jignire din partea aproapelui nostru.

Prin această parabolă, Mântuitorul lărgeşte înţelesul cuvin­telor din rugăciunea Tatăl Nostru, în care zicem: "...şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri" (Matei 6, 12).

Noi ne rugăm zilnic cu această rugăciune şi rostim zilnic şi această a cincea cerere din Tatăl nostru, dar nu ştim în ce măsură această cerere - "şi ne iartă", legată de afir­maţia noastră - "precum şi noi iertăm", nu este mai degrabă o osândă pe care noi înşine ne-o cerem de la Dumnezeu, pentru că noi ne purtăm adeseori faţă de semenii noştri ca datornicul neomenos din parabolă: deşi ni se iartă mult, noi nu iertăm deloc sau foarte puţin; în schimb cerem cu neobrăzare să fim iertaţi mereu, ca şi cum Dumnezeu n-ar vedea şi n-ar cunoaşte făţărnicia şi răutatea noastră.

Sursa: www.crestinortodox.ro