Doru POPOVICI

Printre multe alte noutăţi legate de accesul în Deltă, nu neapărat pentru pescuit, ci şi pentru orice alte activităţi legate de turism, se numără şi cea referitoare la campare. În momentul în care mergi la sediul Rezervaţiei Biosferei pentru a te interesa de posibilele locuri unde să te instalezi (iar asta îi interesează îndeosebi pe pescari), mai întâi dai cu ochii de un afiş, iar apoi ţi se comunică şi verbal, că în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării camparea este... strict interzisă! Mai exact, sunt în total trei locuri unde turiştii sunt poftiţi să-şi instaleze corturi, rulote şi ce-or mai avea, chestiune care pentru pescari este egală cu interdicţia de a pescui. Fiindcă, exemplul nostru, suntem aici trei familii (Fălticeni, Suceava, Bucureşti) venite pentru două săptămâni la pescuit. Descărcatul din maşina fiecăruia durează câteva ore, aranjatul pe mal alte câteva, iar dacă ar trebui să repeţi zilnic operaţiunea de descărcare-instalare-încărcare, practic nu ţi-ar mai rămâne timp pentru pescuit.

Bucureştenii cu care suntem prieteni de câteva zeci de ani, oameni săriţi binişor de 75 de ani, tocmai s-au întors din ţările nordice, exact la timp pentru a ni se alătura la Pardina. Citind şi ei minunea de la ARBDD, ne-au spus că în Suedia, Danemarca şi Norvegia nu există nici un loc interzis pentru campare. Revin acum la ceea ce vă promisesem în finalul episodului precedent, anume coşmarul deplasării de la Tulcea la Pardina, pe un drum al cărui capăt este teoretic la Chilia, dar pe care fiecare metru de deplasare înseamnă o aventură. Este, practic, un fel de dig din pământ bătătorit, peste care unul sau mai mulţi idioţi au aruncat în devălmăşie nişte bolovani colţuroşi, probabil câteva zeci de mii de vagoane. Fiecare colţişor al autoturismului scârţâie, pocneşte şi geme, totalul gropilor înşirate pe cei 37 de kilometri dintre Tulcea şi Pardina fiind de ordinul câtorva zeci de mii. Eu am străbătut acest drum în ceva mai puţin de trei ore, media fiind de circa 14 kilometri la oră. În fiecare minut de traseu ne rugam Domnului să ne ajute să ajungem la destinaţie. Culmea tupeului ni se pare înscrierea acestui traseu de coşmar printre cele şapte trasee turistice omologate ca atare şi recomandate printr-un alt afiş la sediul aceleiaşi nenorocite de instituţii numite ARBDD.

Presupunând că un turist străin este suficient de naiv, suficient de prost informat şi încrezător până la tâmpenie în minciunile înşirate pe afiş şi verbal la panarama asta de instituţie, cu siguranţă că dacă ar avea atât noroc încât să poată şi reveni la Tulcea cu maşina şi creierii nezdruncinaţi, atunci cu siguranţă că odată ajuns acasă nu numai că ar face o antireclamă pe deplin justificată, ci ar da şi statul român în judecată. Spre norocul nostru porcesc, turiştii străini sunt doar o himeră, singurii care mai „pun botul” la ţeapa numită turism în Delta Dunării sunt câţiva români, printre care mă număr şi eu, suficient de proşti şi obişnuiţi cu răul pentru a încerca an de an acest tembel exerciţiu de supravieţuire numai din dorinţa de a simţi un peşte, încă mai prost decât ei, zbătându-se la capătul firului.

Dacă există totuşi un lucru bun aici, la Pardina, atunci este faptul că nu se braconează decât cu metode deja tradiţionale, recte setci de toate dimensiunile. Nu se pescuieşte cu curent electric, ceea ce este deja o dovadă de mare civilizaţie. Dacă ar mai exista şi apă potabilă, eventual şi coşuri de gunoi şi toalete ecologice, atunci chiar ni s-ar părea că este raiul pe pământ. Deocamdată însă, iar asta durează de vreo 50 de ani, ne-am acomodat perfect cu iadul numit cu nesimţire fără margini România turistică. Peşte este, nu foarte mult, nu foarte mare, dar cât timp există rezerva de ţuică şi de bere, mărimea peştelui chiar nu are importanţă. Am ascultat meciurile de joi seară la radio. Din câte am înţeles, singura echipă care a jucat exact ceea ce aşteptam de la ea este, ca mai mereu, Dinamo. Să o lăsăm să se pregătească pentru Liga Campionilor. Le-aş sugera capilor grupării dinamoviste un cantonament la Pardina, la sfârşitul căruia cu siguranţă că după revenirea în civilizaţie nimic nu i-ar mai opri pe Dinamo să facă scor chiar cu Barcelona.