Google
 
sâmbătă, 27 aug 2011 - Anul XVI, nr. 202 (4800)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6662 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0794 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

„Vreau acuuummm!” sau importanţa frustrării în educaţia copiilor (I)

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Aud „Vreau acum!” aproape zilnic din partea băieţelului meu de 3 ani şi ceva:

-„Vreau apă!”- „Îndată.”-„Vreau acum!”

- „Vreau o maşină de gunoi!” – „Aha, vrei o maşină de gunoi? Poate ai să ai...” – „Nuu, vreau acum!!!”

-„Vreau afară!” –„Şi eu vreau afară. Mă îmbrac şi ieşim.” – „Vreau acum!!!”

Şi tot aşa.

Când era mic, într-adevăr aproape totul se întâmpla „acum” sau cel puţin „imediat”. Dacă îi era foame, îi dădeam imediat să sugă. Dacă se trezea din somn şi plângea, eram imediat lângă el. Dacă făcea pe el, îl schimbam imediat. Dacă nu mai vroia în apă la baie, îl scoteam imediat. Şi tot aşa.

Apoi a apărut varianta „Vreau primul!” care a găsit teren propice de îndeplinire fiindcă sora lui a fost atât de mămoasă încât l-a lăsat de multe ori să fie primul, „că e mai mic”. Şi s-a învăţat aşa. Până la 2 ani şi 9 luni când a început grădiniţa. Unde mediul nu a mai fost atât de fertil pentru „vreau primul”, inclusiv în cazul uneia din activităţile lui preferate – aceea de a mânca. Iar la grădiniţă în sala de mese se ajungea cu „trenuleţul” unde el îşi dorea mereu să fie „locomotiva” ... în acelaşi timp cu alţii. Şi ca să-şi revendice acest loc mult dorit, în prima zi a zgâriat un băieţel, în a doua a muşcat o fetiţă, în a treia zi fetiţa l-a muşcat pe el şi în a patra zi s-a liniştit. Ori că s-a trezit şi el muşcat, ori că a înţeles că toţi ajung în acelaşi loc şi toţi mânâncă în acelaşi timp. El, de fiecare dată însă ... porţie dublă. Oare să compenseze că nu era mereu locomotivă?

Mie însă mi-a rămas reflexul sau instinctul de a-i satisface nevoile imediat ca atunci când era mic. Deşi ... de cele mai multe ori mă controlez şi mă abţin să nu sar la orice rugăminte de-a lui. Însă ... fie vorba între noi, tresar automat  la cea mai mică scânceală sau la orice „mami” al oricărui copil pe care îl aud chiar şi-n ... supermarket şi abia în secunda doi, când îşi face şi raţiunea loc peste instinct, îmi dau seama că nu-i copilul meu şi chiar nu era cazul.

Am totuşi în minte obiectivul de a-l învăţa să aştepte, să aibă răbdare, să ştie că nu totul i se cuvine pur şi simplu pentru că vrea, etc.  Sigur, doar că eu mi-am propus asta nu face ca dorinţele lui să fie mai puţine sau să dispară. Dar pot fi canalizate în obiective pentru care merită să facă un efort, să înveţe, să lupte, să aştepte. „Vreau să mănânc toată mâncarea din toate ţările!” a fost întâmpinată cu „Ok, au mai fost şi alţii care şi-au dorit asta şi asta fac acum. Uite, hai să vezi la televizor emisiuni cu bucătari care călătoresc în diferite ţări şi învaţă şi gătesc reţetele de acolo. Asta vrei să faci şi tu?”

Alteori replica mea este: „Şi eu vreau acum o casă pe malul mării (de exemplu). Dar nu se poate”, mai ales în cazul dorinţelor cu şanse mici de realizare.

Însă ceea ce au învăţat amândoi, în timp, e să respecte timpul meu. Dacă mănânc şi ei vin să îmi ceară ceva, îi spun simplu: „Mânânc acum.” Dacă vorbesc la telefon, le spun: „Acum vorbesc la telefon.” Fiică-mea deja a învăţat să spună: „Mami, după ce termini ce ai tu de făcut, mă ajuţi şi pe mine să ... (îmi scot rochia, de exemplu)?”. Însă nu a fost aşa de la început. Pentru că eu nu am fost aşa de la început. La început orice făceam, când ei îmi cereau ceva, eu executam. Am început să schimb abordarea abia  când  am realizat că mă ridic de 5 ori de la masă până termin de mâncat, doar de dragul lor. Deşi nu fără supărări la început, în timp au învăţat să respecte ceea ce fac, aşa că acum e bine. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Vreau acuuummm!” sau importanţa frustrării în educaţia copiilor (I).
 Vizualizări articol: 2842 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.78/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.8 din 9 voturi
„Vreau acuuummm!” sau importanţa frustrării în educaţia copiilor (I)4.859

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   FELICITARI! trimis de
(27 aug 2011, 15:37:48
Astfel de articole ar trebui să fie evidențiate mai puternic în edițiile Monitorul! O lecție de învățat și de aplicat acasă!
2.   Bravo ! trimis de
(27 aug 2011, 20:46:25
Asa da articol. Valabil si pentru toate varstele, ca esti la magazin si mai e cineva in fata ta sa inveti sa astepti sa termine cu acel client, la fel daca mai e alt client si asteapta sa scurtezi din doleanta.

Sa invatam sa ne respectam unii pe altii, pentru ca pe noi ne respectam !

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei