Rugăciunea trăită, nu doar citită

Viaţa religioasă este susţinută prin cadrul rugăciunilor care formează slujbele comune, colective, în cadrul lăcaşului de cult, dar şi a rugăciunilor pe care se cuvine să le săvârşim şi în mod personal, particular.

Din discuţiile avute cu câţiva credincioşi am constatat că rugăciunea devine cumva, nu un mod de susţinere sănătoasă a vieţii duhovniceşti, ci un simplu ritual care îşi pierde folosul şi importanţa trecând ca un lucru banal şi de cele mai multe ori ca un obicei care trebuie făcut pentru că "aşa e bine". Astfel, treptat se poate ajunge la renunţarea săvârşirii rugăciunilor sau doar la o simplă rostire a rugăciunii fără implicare; şi atunci când auzim: "Părinte, mi-am citit rugăciunile" deja ne dăm seama că citirea acestora este doar o simplă lecturare, şi nu un interes cu implicare în săvârşirea rugăciunii religioase.

Sfântul Evagrie Monahul spune că "rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu" (Filocalia, vol. I), ceea ce presupune implicare şi conştientizare a lucrului respectiv. Nu putem vorbi cu Dumnezeu într-o rugăciune rostită ca lectură, ci într-o rugăciune care provoacă relaţie între două persoane.

Astfel, când ne rugăm trebuie ca "toată grija cea lumească să o lepădăm" şi toate puterile duhovniceşti sau ale sufletului să le îndreptăm către Dumnezeu.

Când citim rugăciunea, acest lucru nu trebuie redus doar la lecturare, la o simplă citire, căci rugăciunea celui care se roagă doar cu buzele nu aduce nici un folos şi acest lucru l-a spus Mântuitorul Hristos fariseilor: "Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine" (Matei 15, 18). De aici rezultă că rugăciunea, atunci când este făcută în mod conştient, aduce cinstire faţă de Dumnezeu şi dobândirea lucrurilor bune şi de folos.

Citirea rugăciunilor sau săvârşirea rugăciunii poate constitui pentru credincios un punct religios autentic, dar şi o încercare în ispite pentru că orice ispită caută să întunece mintea şi să slăbească voinţa; de aceea "cel ce se roagă bine ştie să trăiască cinstit" (Nichita Stethatos), iar cel care nu se roagă nu are putere împotriva ispitelor.

Să încercăm ca în timpul rugăciunii nu doar să citim sau să rostim cele citite, ci să implicăm întreaga noastră fiinţă cugetând numai la Dumnezeu, păzind mintea ca nu cumva să se împrăştie în alte direcţii, şi cinstirea faţă de Dumnezeu să se facă nu doar cu buzele, ci şi cu mintea conştientă şi care să mişte inima.

Iată, aşadar, ce înseamnă rugăciunea făcută în mod conştient şi care este diferenţa între citire şi săvârşire a rugăciunii.

(Pr. Răzvan-George TOPALĂ)