Viaţa şi pătimirea Sfântului şi Dreptului Iov, pomenit astăzi

Despre viaţa şi pătimirea Sfântului şi Dreptului Iov vom da cuvântul în continuare teologului Jean-Claude Larchet, Psalmistului David şi Cuviosului Bătrân Porfirie din Evvia (1906-1991), care, fiecare în felul său, ne vor atrage spre pătrunderea smereniei lui Iov: cel care ştia că este drept, fără să fie mândru şi cârtitor înaintea lui Dumnezeu la necaz. Dincolo de această smerenie, devine transparentă prezenţa lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Teologul Jean-Claude Larchet: Una din învăţăturile esenţiale ale Cărţii lui Iov este aceea că relele care se abat asupra lui – şi îndeobşte asupra oricărui om – nu sunt pedepse pentru păcat. Prietenii lui Iov, dimpotrivă, caută să-l încredinţeze că pe sfântă dreptate, pentru păcatele sale, îl pedepseşte Dumnezeu. Crezând că pentru păcatele sale îndură Iov atâtea rele, ei îl îndeamnă să se căiască şi să-şi ispăşească vina, socotind că aşa va putea scăpa de ele: „Dacă întinzi mâinile către El şi depărtezi de la mâna ta fărădelegea ei şi nu rabzi să locuiască nedreptatea în corturile tale, atunci (...) vei uita necazul tău de azi.” (Iov 11, 13-16)
 În felul acesta ei se arată cugetând strâmb despre Dumnezeu, despre bunătatea şi dreptatea Sa. Ei socotesc în chip greşit că suferinţa şi relele care se abat peste om sunt pedepse ale păcatelor lui trecute sau prezente, osândă a vinovăţiei sale, oricum legate negreşit de păcat.

Cuviosul Bătrân Porfirie din Evvia: Eu, sărmanul, ce să vă spun... sunt foarte neputincios. N-am izbutit să-L iubesc atât de mult pe Hristos, să-L dorească fierbinte sufletul meu. Simt că sunt mult în urmă. Aşa simt. Nu am ajuns acolo unde vreau, nu trăiesc această iubire. Dar nu deznădăjduiesc. Mă încredinţez iubirii lui Dumnezeu. Îi zic lui Hristos: „Ştiu, nu sunt vrednic. Trimite-mă unde voieşte iubirea Ta. Asta vreau, asta doresc. Ţi-am slujit toată viaţa mea.”

Teologul Jean-Claude Larchet: Diavolul se ia, aşadar, de Iov, din răutate şi pizmă, voind mai cu seamă să-l ducă la cădere. Aceasta vădeşte o dată mai mult că omul nu suferă pentru că e păcătos, şi arată drept falsă părerea că suferinţa ar fi cuvenita pedeapsă pentru păcatele săvârşite sau rodul lor firesc. Dimpotrivă, se poate spune că Iov suferă pentru că era drept, şi nu păcătos; curăţia sa iscă pizma diavolului şi-i aţâţă răutatea.
 Suferinţa şi toate relele pe care le îndură Iov sunt în chip vădit ispite ale diavolului, care vrea astfel să-l împingă silnic la păcat, nădăjduind că Iov Îl va învinui pe Dumnezeu, tăgăduindu-I bunătatea, ridicându-se împotriva Lui şi lepădându-se, până la urmă, de El.

Cuviosul Bătrân Porfirie din Evvia: Deşi mă simt atât de neputincios şi n-am izbândit ceea ce-mi doresc, totuşi nu deznădăjduiesc. Ceea ce mă mângâie este că nu contenesc a mă strădui. Însă nu fac ceea ce voiesc. Să faceţi rugăciune pentru mine. Problema este că nu-L pot iubi deplin pe Hristos fără harul Lui. Hristos nu-Şi lasă vădită iubirea, dacă sufletul meu nu are ceva care să-L atragă. Şi s-ar putea ca tocmai acest „ceva” să-mi lipsească, de aceea mă rog lui Dumnezeu şi zic: „Sunt foarte slab, Hristoase al meu. Numai Tu vei izbândi, prin harul Tău, să mă învredniceşti aşa, ca pe Apostolul Pavel care se bucura şi se mândrea, să pot zice şi eu împreună cu el: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. (Galateni 2, 20)”

Virtuţile lui Iov: răbdare neclintită, credinţă neştirbită şi nădejde neabătută în Dumnezeu

Teologul Jean-Claude Larchet: Ispitelor lui satana, Iov li se împotriveşte prin trei mari virtuţi: răbdare neclintită, credinţă neştirbită şi nădejde neabătută în Dumnezeu. Pentru aceasta, el nu doar că nu-L huleşte şi nu-L învinuieşte pe Dumnezeu pentru suferinţele sale, dar nici măcar nu-I pune nicio clipă la îndoială dreptatea, cu toate că nu-şi află nicio vină. Tăria lui Iov în faţa ispitelor şi biruirea lor nu se datorează puterilor sale, ci ajutorului dumnezeiesc, ca răspuns la rugăciunea lui.

Cuviosul Bătrân Porfirie din Evvia: Cu acestea mă îndeletnicesc. Mă străduiesc să aflu chipuri de a-L iubi pe Hristos. Această iubire nu se satură vreodată. Cu cât Îl iubeşti pe Hristos, cu atât ţi se pare că nu-L iubeşti şi tânjeşti în întregime, tot mai mult, să-L iubeşti. Însă, fără să-ţi dai seama, urci tot mai sus, tot mai sus!

Teologul Jean-Claude Larchet: Iov e chip al dreptului ce îndură suferinţă fără nici o vină, mai înainte de arătarea chipului desăvârşit al pătimirii Celui cu totul lipsit de răutate şi în Care nu se afla nici urmă de nedreptate, Cel nerănit de păcatul strămoşului şi Însuşi curat de orice păcat.
Iov prevesteşte noul tâlc al suferinţei, pe care-l va lumina deplin Hristos; ca s-o priceapă, omul nu mai priveşte de-acum spre trecut, văzând în suferinţă osândă a păcatului, ci spre cele ce-i stau înainte, făcând din ea unealtă a mântuirii sale.

- Cuviosul Bătrân Porfirie din Evvia: (citându-l pe Fericitul Augustin) Te iubesc, Doamne Dumnezeul meu, şi doresc să Te iubesc pururi şi tot mai mult...
M-ai înălbit
Încă şi cu lumina feţei Tale,
Pe care ai pus-o ca pecete
La poarta inimii mele...

(Dialog peste timp, pentru care am folosit drept surse de inspiraţie: Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, 2001; „Ne vorbeşte părintele Porfirie”, Galaţi şi „Dumnezeu nu vrea suferinţa omului” – Jean-Claude Larchet, Ed. Sofia, 2008- autor: Mirela Sova,redactor: Teo-Christian, sursa: www.lacasuriortodoxe.ro)