Google
 
sâmbătă, 11 dec 2010 - Anul XV, nr. 292 (4583)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6495 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0769 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Lecţii care ne prind bine pe drumul vieţii, plin de pojghiţele ispitelor:

O întâlnire cu părintele Cleopa după 12 ani

Memoria părintelui Cleopa Ilie e nestinsă la Sihăstria. Parcă n-au trecut 12 ani de când a plecat la Domnul. Chilia fostului stareţ e păstrată exact cum a fost. Sunt expuse bundiţa, vesta, cojocul, metaniile, bastonul, epitrahilul părintelui, ciubotele lui, un fes pe care l-a primit de la Sfântul Iustin Popovici din Serbia, toate aşezate frumos într-o raclă, dedesubtul unui portret mare străjuit de salutul de obşte al părintelui Cleopa: "Mânca-v-ar Raiul!".

 

Părintele Cleopa e înfăţişat într-un tablou alături de întâiul său duhovnic, părintele Paisie Olaru, căruia îi este dedicat şi un perete al celei de-a doua încăperi a chiliei. Părintele Paisie Olaru, pustnicul Schitului Cozancea, lângă care viitorul părinte Cleopa păştea, copil fiind, oile tatălui său, are şi el un tablou mare, cu un îndemn duhovnicesc: "Să ne întâlnim la Poarta Raiului!". Părintele Paisie i-a urmat părintelui Cleopa la Sihăstria, în anul 1947, devenind duhovnicul fostului schit tocmai ridicat la rang de mănăstire.

Sunt şi poze ale părintelui. În toate e drept, hotărât. Nici o ambiguitate în atitudinea lui, nici o umbră. Pare mereu sigur de ceea ce trebuie să facă. Îl văd alături de părintele Ioanichie Bălan, alături de Preafericitul Părinte Daniel, pe când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi cu mulţi alţi preoţi veniţi să-l cerceteze.

Părintele Cleopa a dus prigoană în comunism. A fugit în munţi de trei ori, prima dată pentru şase luni, a doua oară, împreună cu părintele Arsenie Papacioc, pentru doi ani, a treia oară, pentru cinci. Mănăstirea şi biserica mică sunt pline de îndemnuri ale părintelui Cleopa. Marele duhovnic a luptat cu forţă împotriva rătăcirilor lumeşti, iar forţa aceasta a răzbătut până azi. Este marcată cu un indicator şi prispa de lângă chilia părintelui, unde acesta le dădea poveţe credincioşilor.

Mormântul părintelui Cleopa e în centrul cimitirului din deal, alături de cel al părintelui Paisie Olaru şi de cel al stareţului Ioanichie Moroe, cel care l-a primit pe părintele Cleopa în mănăstire, după ce l-a lăsat, alături de fratele său mai mare, Vasile, să rabde trei zile la poartă, ca să vadă cât de grea e viaţa călugărească.

Văd în cimitir şi mormântul stareţului de acum, părintele Victorin. E bine când călugării nu cad în păreri de sine şi se văd aşa cum sunt, încarceraţi în materie, în trupuri stricăcioase, gata oricând să plece la Domnul.

Părintele Cleopa e, pentru oameni, un sfânt. Chiar dacă nu e canonizat, icoana sa e centrul vieţii duhovniceşti a Mănăstirii Sihăstria.

 

În duhul părintelui Cleopa

Oamenii vin întruna la Sihăstria. Biserica nouă e o adevărată catedrală. Eu nimeresc alături de un grup venit de la Roman, cu un preot de acolo. E un grup mare, o întreagă biserică. Duhovnicia de înălţime nu s-a stins la Sihăstria. Pe o prispă sunt vreo zece oameni care înfruntă frigul tăios al muntelui împojghiţat în prima zăpadă, strânşi unul lângă celălalt, aşteptându-şi cuminţi rândul la un părinte. "La cine aşteaptă?, o întreb pe o doamnă care îi priveşte şi ea de jos. "La părintele Ciprian, un mare duhovnic." "E un călugăr bătrân?" Îmi face semn din cap că nu. E tânăr. Femeia îmi mai spune că oamenii îl văd ca pe un fel de urmaş al părintelui Cleopa.

 

Alunecarea pe pojghiţa ispitei

După o scurtă discuţie cu un ţigănuş care cerşeşte, după o alta cu un tânăr venit la mănăstire să-şi afle de lucru, dar cam fără cele ale credinţei la el - ajută-l, Doamne! - şi după ce iau binecuvântarea părintelui stareţ Victorin, pornesc spre Gura Humorului pe drumul de sub munte. Ca să nu mă repet. Am venit pe Valea Moldovei, plec pe Valea Bistriţei. Distanţa e cam aceeaşi. Şi nu greşesc, după Broşteni o apuc pe drumul spre Tarniţa. Un drum superb, care îmi merge la suflet. Drum de munte printr-o pădure de brazi de poveste. Până ce ajung în vârful lui totul e bine, în jos, în prima curbă mai serioasă mi se pare că intru prea tare şi, încă neînvăţat cu zăpada, frânez. Nu mai sunt într-o maşină, ci pe o patină pe care nu o pot opri. Mă opresc în bara de protecţie a drumului, nevătămat. Maşina nu a păţit nici ea mare lucru. Capota e îndoită câţiva centimetri într-un colţ, iar masca de dedesubt e sfâşiată sub farul din dreapta. Îi mulţumesc lui Dumnezeu. Spusesem cu câteva secunde înainte de câteva ori "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul" în gând şi acum îmi dau seama cât ajutor am avut pentru acea rugăciune. Dacă nu era bara aceea acolo, m-aş fi dus în râpa păduroasă de dedesubt şi m-aş fi oprit în primul stâlp. Când nu eram credincios practicant, această întâmplare m-ar fi speriat, iar urmele rămase pe maşina mea mi-ar fi rămas o vreme în creier. Acum, sunt la fel de liniştit ca înainte de a derapa. Ştiu că totul e în mâna lui Dumnezeu, iar El are infinit mai multă putere decât am eu. Dar nu voi ajunge la toate înţelesurile acestei întâmplări decât spre seară.

 

Cum era să ajung hoţ de lemne…

Cobor mai departe spre Tarniţa. Nu ştiu drumul, nu am mai fost pe el, aşa că mă bucur de fiecare clipă. Dar am şi un gând sâcâitor care îmi răsare din când în când în minte: aş avea nevoie de nişte lemne. De la Râşca am primit lemne pentru câteva zile, dar parcă aş mai avea loc în portbagaj pentru câteva. Pe marginea drumului apar stive de lemne, cu lemne lungi, de câte un metru, tăiate frumos, proaspete, îmbietoare. Nu e nimeni în jur, doar în depărtare se aude o drujbă. Îmi vine gândul cel rău: ia să iau şi eu câteva lemne în portbagaj, că sunt numai bune de pus acolo. Pun unul, două, trei şi mă opresc. Acesta e furt. Alţii s-au chinuit să le taie şi să le aşeze aşa de ordonat şi eu le iau. Dumnezeu are să mă pedepsească pentru asta, pe drept cuvânt. Scot din portbagaj cele trei lemne pe care intenţionam să le fur şi le pun la loc. Nu pot să iau lemne decât cu voie de la cei care le-au făcut. Îi găsesc mai jos pe aceia, dar nu îmi pot da mai puţin de un metru cub, iar pentru atâta nu am loc. Preţul e bun şi aş lua un metru cub… Rămâne să ne vedem altă dată, când voi veni cu o remorcă sau cu o maşină mai spaţioasă. Răsuflu uşurat, bucuros că nu am furat, şi pornesc mai departe. Tarniţa e sinistră. Nu are ce căuta în peisajul acesta atât de frumos. Dacă vreţi să vedeţi un loc demn de un film ceauşist de groază, mergeţi la Tarniţa. Zidurile rozalii, hărtănite de ploi, ale unor clădiri industriale dezafectate, groaznice, ale fostei uzine de preparare a minereului de uraniu. Dar "dezafectate" e un eufemism. La Tarniţa sunt nişte ziduri urâte, roase de ploi, cu ferestre sparte, nişte hale pustiite care îţi sădesc în suflet deznădejdea, o deznădejde cât un regim ceauşist.

 

Şi înţelesurile

Ajuns la Humor încep să citesc: "Ne vorbeşte părintele Cleopa". Primul capitol se numeşte "Frica de Dumnezeu" şi vorbeşte chiar despre cum frica de păcat ne ţine în calea cea bună. În cadrul capitolului dau imediat de o povestioară cu un gospodar care avea boala furatului. Dus într-o noapte cu fetiţa lui în câmp să fure ceva porumb de la un alt gospodar, opreşte căruţa şi se uită în toate părţile. Fetiţa lui, de câţiva anişori, e pentru prima dată cu el şi, văzându-l că se uită în jur, îi spune: "Tătucă, în sus nu te-ai uitat". Omul înţelege că prin copil îi vorbeşte Duhul Sfânt, aşa că se întoarce în grabă acasă şi, din ziua aceea, se pocăieşte pentru ce făcuse până atunci şi renunţă la furat.

Al doilea capitol al primului volum din "Ne vorbeşte părintele Cleopa" e, se putea altfel?, "Despre Rugăciune", cu accent pe Rugăciunea Inimii, pe care o spusesem şi eu în drumul meu spre Tarniţa, înainte de derapaj, la nivelul minţii, ce-i drept, că atât pot acum.

Prin prisma celor citite, nu am cum să nu leg întâmplările drumului meu de vizita pe care i-am făcut-o părintelui Cleopa. Mi-a fost arătată măsura duhovnicească firavă la care sunt şi cum, pentru rugăciune, sunt ţinut de Dumnezeu în drumul bun, cu toate derapajele sau ispitele lui.

Îi mulţumesc părintelui Cleopa Ilie pentru această dezvăluire. Şi să dea Dumnezeu să-l pot vizita cât mai repede ca să primesc multele lecţii duhovniceşti de care am nevoie ca să răzbesc la lumină.

 

Ultimul duhovnic al părintelui Cleopa

Cu vreo şapte ani în urmă am însetat de părintele Cleopa. Şi în arşiţa mea am sorbit orice colţişor al Mănăstirii Sihăstria. M-am bucurat de cimitirul mănăstirii pe care l-am descoperit a fi în fapt o grădină cu sfinţi. Mi-am oprit cu drag ochii asupra tuturor lucrurilor din chilia părintelui. Cândva arăta de parcă părintele ieşise până la stupină, iar noi îl aşteptam acolo. Epitrahilul aştepta pe patul chiliei sale. Dintre toate însă, cea mai mare bucurie a fost să mă odihnesc la o cană de ceai, cel mai bun sorbit vreodată, la picioarele ultimului duhovnic al părintelui Cleopa.

Părintele Iacob este un om mărunţel. Nu-i dai vârsta. Aduce la chip cu mai mulţi părinţi la un loc: cu părintele Cleopa, cu părintele Ioanichie Bălan, cu părintele Arsenie Papacioc. Aceeaşi barbă albă, aceiaşi ochi vioi şi dragoste pentru aproapele. A acceptat să ne vorbească după multe insistenţe, preţ de o lumânare. A aşezat cu grijă lumânarea în sfeşnic, a aprins-o şi a spus: "Când se termină, înseamnă că nu mai am ce vă spune". Despre sine, părintele mărturiseşte că este un nimic, folosind o vorbă muntenească: "Ce-s eu, nima-n drum, nima-n potecă".

"Nu am ce să vă spun despre părintele Cleopa. Nu l-am cunoscut." Dar l-aţi spovedit, insistăm noi. "Asta da. Dar nu pot spune că l-am cunoscut. Dacă nu m-am cunoscut pe mine, cum pot eu să spun că am cunoscut sau cunosc pe altul? Şi dacă l-am cunoscut, ce am aplicat eu, din ce a învăţat el?", vorbeşte, rar, ultimul duhovnic al părintelui Cleopa. Ne-a arătat în schimb scrisoarea unei femei care l-a visat pe părintele. "I-a spus să vină şi să dea pomelnic. Alta a venit să o spovedesc. A spus tot aşa, că l-a visat pe părinte, care a trimis-o la mine - mergi la duhovnicul meu şi te spovedeşte", mărturiseşte părintele Iacob.

 

"L-am spovedit pe părintele Cleopa ca pe oricare alt creştin"

Părintele Iacob a intrat târziu în mănăstire. A avut prima tentativă de a se călugări pe la vârsta de 13 ani, când a mers cu mama sa la mănăstirea de la Slatina, unde era stareţ părintele Cleopa. Abia la începutul anilor â80 părintele Iacob intra ca frate în Sihăstria. A fost trimis ca frate la Schitul Sihla, unde s-a nevoit timp de şapte ani, revenind apoi în Sihăstria. Am încercat să aflăm ce poate fi în sufletul unui om care a spovedit un mare duhovnic. Cu mirare pe chip, părintele a răspuns: "Nu m-am gândit niciodată la asta. L-am spovedit pe părintele Cleopa ca pe oricare alt creştin".

La o cană de ceai îndulcit cu miere, părintele Iacob ne-a vorbit despre vieţile sfinţilor, despre faptul că toţi cei care înfrâng o patimă mută în fapt un munte, despre lumea de azi, care este cuprinsă de sărăcie şi mizerie. Ne-a povestit ce a văzut în vizita sa la locurile sfinte. I-au dat lacrimile spunând că nu a întâlnit o ţară mai frumoasă ca România şi... "Gata. S-a terminat lumânarea. Mai vorbim altă dată", a încheiat părintele Iacob Savin.

 

Duhovnicii duhovnicului

Părintele Cleopa este cunoscut în memoria creştinilor ca fiind unul dintre cei mai mari duhovnici români. Este ştiut că avea la spovedanie zeci de monahi şi monahii, preoţi de mir, şapte episcopi, trei mitropoliţi şi sute de credincioşi. Ca orice om, părintele Cleopa a avut şi el duhovnicii lui. Copil fiind, s-a spovedit la preotul de parohie Gheorghe Chiriac, apoi la duhovnicii Schitului Cozancea. După ce a intrat ca vieţuitor la Schitul Sihăstria, părintele s-a spovedit la protosinghelul Ioanichie Moroi, duhovnicul întregii obşti. S-a mai mărturisit la părintele Vichentie Mălău, la ieroschimonahul Ioil Gheorghiu şi apoi la ieromonahul Calistrat Bobu.

După anul 1948, pentru o perioadă de 42 de ani, duhovnicul părintelui Cleopa a fost ieroschimonahul Paisie Olaru. După plecarea acestuia la Domnul, părintele Cleopa s-a spovedit timp de şapte ani la protosinghelul Varsanufie, fost ucenic şi "coleg" de pustnicie. În ultimul an de viaţă, părintele Cleopa a avut ca duhovnic pe ieromonahul Iacob Savin.

Marius IANUŞ, Monica Dumitrescu
Ziarul Lumina

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O întâlnire cu părintele Cleopa după 12 ani.
 Vizualizări articol: 1477 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.5 din 8 voturi
O întâlnire cu părintele Cleopa după 12 ani4.558

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei