Mircea Radu IACOBAN

De fiecare Moş Niculae primim cadou noul Mers al Trenurilor. Într-o vreme, schimbarea orariilor evidenţia strădania novatoare a CFR, care statua scurtarea timpilor de mers, regândea încrengătura de legături, înfiinţa trenuri şi parcursuri noi – într-un cuvânt, încerca să îmbunătăţească funcţionarea reţelei feroviare în folosul măriei sale călătorul. A fost odată. Acum, fiece nou „Mers...” nu-i altceva decât un semn al strădaniei  de supravieţuire a căilor ferate: şontâc-şontâc, performanţele scad continuu, reţeaua se chirceşte, suferinţele drumului de fier se cronicizează. Trenul inter-city 552 Suceava (Iaşi) – Bucureşti s-a procopsit cu 17 minute în plus adăugate timpului de mers şi aşa excesiv lăbărţat.

De ce? Ca să fie... că nu se ştie. Toată Europa feroviară (mai  puţin, poate, Albania) încearcă prin tradiţie, încă din veacul XIX, să mărească ori barem să menţină viteza comercială a trenurilor, reducând constant timpii de mers - în vreme ce la noi se întâmplă exact invers. Acelaşi tren, botezat, în 1966, „rapidul 56”, acoperea parcursul Suceava-Bucureşti în doar 6 ore şi 10 minute, remorcat de o modestă locomotivă din seria 230.000 (nici măcar Pacific 231!), cu 42 de minute mai puţin decât orgolioasele inter-city de acum. Cu 10 minute în plus este blagoslovit în noul „Mers” şi trenul inter-city 554 Suceava (Iaşi)  - Bucureşti, cu 21 de minute rapidul 752, cu 27 de minute rapidul 664. Viteza medie a celor mai „rapide” trenuri româneşti nu trece de 58 km./oră, ceea ce, comparativ cu majoritatea performanţelor europene, este de-a dreptul ridicol. Pentru orice întrebare, răspunsu-i pregătit: subfinanţare, starea căii în suferinţă. Ceea ce înseamnă că la anul, tot de Moş Niculae, vom avea parte de alte răslungiri ale orariilor; de-o ţinem tot aşa, va fi mai lesne să ajungi în Capitală cu birja! Ciudat este că, deşi circulă pe aceleaşi şine ale CFR, trenurile societăţilor private înfloresc în pace şi onor taman pe secţiile considerate până mai ieri păguboase şi demne de abandonat.

Ca efect al lipsei de pasageri, trenurile de pe liniile secundare s-au tot rărit, astfel sperându-se oarece rentabilizare a garniturilor rămase. Iluzie: împuţinarea opţiunilor, contrar intereselor diverse ale călătorilor, au condus la şi mai puţina utilizare a serviciilor feroviare. Ceea ce au priceput imediat firmele private. SNCFR menţinea, păgubos, 3 perechi de trenuri pe ruta Iaşi-Dorohoi. Preluând secţia, operatorul „Regiotrans” Braşov a introdus 7 perechi în loc de 3 (garnituri uşoare, tip automotor). Pe secţia Roman-Buhăieşti circulau 2 perechi de personale. Braşovenii au pus în circulaţie 7, le-au dublat pe cele de pe relaţia Dolhasca-Fălticeni, Blaj-Praid, Paşcani-Tg. Neamţ ş.m.a. – n-ar fi dacă nu s-ar povesti, fiindcă particularii nu-şi permit să vânture aiurea trenuri de decor. Se vede că-s rentabile – ceea ce n-a aflat CFR-ul, încă rămas sub semnul gigantomaniei din trecuta orânduire, când toate se cuveneau să fie „cele mai”, începând cu enormele combinate de utilaj greu şi terminând cu coada la parizer. Drept pentru care vedem, azi, locomotive electrice CO-CO de 7500 C.P., ce ar putea remorca trenuri de 2-3 kilometri, trăgând după ele câte un vagon-două, rămăşiţe ale iluziilor feroviare de odinioară... Noul mers al trenurilor consfinţeşte definitiv şi dispariţia personalelor de lung parcurs; cine-şi mai aminteşte de 5001, 6001, care legau, iavaş-iavaş, nordul ţării de Capitală?

Sigur că, în veacul XXI, nimeni nu-i dispus să pornească la drum lung cu vreun amărât de tren personal – numai că segmentarea parcursurilor de acest tip şi rang trece în rândul minciunelelor guvernamentale invitaţia adresată pensionarilor de a călători cu reducere utilizând trenuri personale clasa a II-a. Care personale? Pentru a ajunge de la Iaşi la Timişoara beneficiind de facilităţile oferite vârstei a III-a, curajosul pensionar ar trebui să plece de la Iaşi la 8,53 (tr.5404), să schimbe la Paşcani (1,1/2 oră de aşteptare, tr. 5505), apoi la Suceava (4 ore de aşteptare, tr. 5703), la Ilva Mică (5 ore de aşteptare, tr. 4481), la Dej (3 ore de aşteptare, tr. 4103), Cluj (5 ore aşteptare, tr. 3075) şi, în fine, la Oradea (8 ore de aşteptare, tr. 3112), spre a ajunge la destinaţie (încă în viaţă?) după o călătorie de peste trei zile şi  patru nopţi. Formula „tren personal clasa a II-a” este, aşa dar, o mică înşelătorie, echivalentă într-un fel cu invitaţia de a ajunge la Covasna cu vaporul. Numai că, după cum se arată „trendul”, s-ar putea să dispară şi  această biată reducere...