Creştinii prăznuiesc marţi prin post Înălţarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci, sărbătorită în 14 septembrie, reprezintă una dintre cele mai vechi sărbători creştine, închinată crucii lui Iisus Hristos, ortodocşii prăznuind prin post aspru această zi, la fel ca şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, în 29 august.

Prin această sărbătoare creştinii comemorează două evenimente deosebite din istoria lemnului sfintei cruci. Primul este aflarea crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, de către Sfânta Elena împărăteasa, mama împăratului Constantin cel Mare, şi înălţarea ei solemnă în văzul tuturor de către patriarhul Macarie de Ierusalim, în ziua de 14 septembrie 335.

Al doilea eveniment important face referire la readucerea lemnului sfintei cruci de la perşi, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclie, care a depus-o în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia de Ierusalim a înălţat-o în văzul tuturor, la 14 septembrie 630, a explicat epntru MEDIAFAX, purtătorul de cuvât al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica.

Pe lângă Vinerea Mare (Icoana Răstignirii), tema Crucii se repetă constant în slujbele din fiecare miercuri şi vineri ale anului liturgic.

Mai mult, Răsăritul ortodox a închinat Crucii Domnului trei sărbători deosebite: Închinarea Sfintei Cruci, a treia Duminică din Postul Mare (Scoaterea Sfintei Cruci) şi Înălţarea Sfintei Cruci, sărbătorită în 14 septembrie, atât în Apus, cât şi în Răsărit.

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci îşi are originea în Palestina. Iniţiată, mai întâi pentru a comemora sfinţirea Bisericii Învierii ridicate de Împăratul Constantin cel Mare la Ierusalim, "sărbătoarea sfinţirii" a fost curând asociată cu comemorarea aflării adevăratei Cruci.

Sfântul Chiril al Ierusalimului, în anul 347, spune următorul lucru: "Lumea întreagă este deja plină de fragmente din Lemnul Crucii."

Prin urmare, Crucea trebuie să fi fost descoperită, potrivit documentelor, la scurt timp după sfinţire, în jurul anului 340.

Legenda de la Edessa a căutat să atribuie descoperirea Crucii soţiei împăratului Claudius, Protinicia, în timpul domniei lui Tiberius. Dar relatarea cea mai veridică a aflării Sfintei Cruci de către Sfânta Elena, mama împăratului Constantin, a fost universal acceptată către sfârşitul secolului al IV-lea.

Astfel, Sfântul Ioan Hrisostom vorbeşte, în anul 395, despre cele trei cruci descoperite de împărăteasa Elena sub movila Golgotei. Crucea pe care a fost răstignit Hristos a fost identificată pentru ca se afla în mijloc şi avea inscripţia.

Pe la începutul secolului al V-lea, alţi scriitori vorbesc despre minunile datorită cărora Sfânta Elena şi Sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului, au recunoscut adevărata Cruce.

Sărbătoarea Sfintei Cruci a eclipsat curând, aproape în întregime, hramul bisericii. În secolul al VI-lea, călugărul Alexandru vorbeşte despre celebrarea anuală, pe 14 septembrie, a hramului şi a Înălţării Cinstitei Cruci.

Menologul Vasilian (manuscris de la sfârşitul secolului al X-lea) consemnează faptul că a doua zi după hram, în anul 335, oamenii au fost pentru prima oară lăsaţi să contemple lemnul sfânt: episcopul, stând în picioare pe un loc înalt, a îălţat Crucea în strigătele credincioşilor. Aceasta este imaginea ceremoniei înălţării, aşa cum s-a sărbătorit la Ierusalim de când s-a aflat Sfânta Cruce.

În ziua de 14 septembrie 614, acest ritual s-a desfăşurat pentru prima oară la Constantinopol. Recucerită de la perşi de către Împăratul Heraclie al III-lea, Sfânta Cruce a fost primită triumfal în capitala Imperiului, în anul 628. De la Constantinopol, sărbătoarea s-a răspândit în alte centre ale lumii creştine. La Roma, avea să se celebreze în timpul papei Serghie (687-701)

Biserica sărbătoreşte în 14 septembrie "biruinţa de neînfrânt" a Crucii asupra puterilor lumii ostile creştinismului. De fapt, pentru creştini nu există alt mod de a birui decât prin Crucea Domnului, singurul sprijin sigur din istoria lumii - "sprijinitoarea lumii", explică părintele Constantin Stoica,

Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ea este considerată o aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului.

Sinodul al şaptelea ecumenic, ţinut la Niceea în anul 787, a stabilit definitiv că modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane. Credincioşii obişnuiesc să poarte crucea la gât, iar mormintele creştine sunt marcate cu cruci. Canoanele prevăd ca orice fel de cruce, atât cele purtate de credincioşi, cât şi cele de la morminte, să fie sfinţite.

Caracteristica slujbei din această zi este ritualul scoaterii Sfin­tei Cruci spre închinare, ritual care are loc între Utrenie şi Liturghie.