Sfânta Pulheria, un model de vieţuire creştină

Sfânta Împărăteasă Pulheria s-a remarcat în timpul vieţii prin lupta împotriva ereziilor condamnate la Sinoadele III şi IV Ecumenice, prin sfinţenia vieţii, prin înţelepciunea şi credinţa de care a dat dovadă la conducerea Imperiului Bizantin. De ce conducătorii zilelor noastre nu urmează astfel de modele, nu promovează valorile creştine în Stat şi Biserica Ortodoxă ca instituţie de căpătâi, urmând exemplul simfoniei bizantine?

A vorbi despre Sfânta Împărăteasă Pulheria astăzi înseamnă a aduce în discuţie vremuri de glorie ale Bizanţului, acel Bizanţ despre care Paul Evdokimov spunea în lucrarea sa "Ortodoxia" că "dezvăluie dimensiunea genială a neamului grec". Fiica împăratului bizantin Arcadie (395-488), soră cu împăratul Teodosie al II-lea, sau cel Mic (408-450), Pulheria a devenit coregentă fratelui său, fiind proclamată augustă în anul 414, titlu menţinut până în 453, când s-a mutat la Domnul la vârsta de 54 de ani. Cu excepţia unor neînţelegeri cauzate de împărăteasa Evdochia, soţia împăratului Teodosie al II-lea, proclamată şi ea augustă, care avea să şi părăsească curtea imperială, relaţia dintre împărăteasa Pulheria şi împăratul Teodosie al II-lea a fost una de real parteneriat în conducerea imperiului. Cronicarul Teofanis ne spune că împărăteasa Pulheria avea o înţelegere care covârşea anii ei în multe aspecte, atmosfera curţii imperiale graţie aportului ei semăna cu atmosfera unei mănăstiri. Potrivit aceluiaşi cronicar, împărăteasa Pulheria şi-a asumat şi a trăit întreaga viaţă în votul fecioriei, chiar şi atunci când s-a căsătorit cu Marcian, influent senator al vremii, pentru ca acesta să devină împărat, urmând la tron lui Teodosie al II-lea. Dincolo de viaţa ei virtuoasă, exemplară, sinodalitatea ortodoxă a considerat-o vrednică de pomenire ca sfântă pe împărăteasa Pulheria.

În primul rând datorită susţinerii dreptei credinţe în timpul celui de-al doilea Sinod Ecumenic de la Efes din 431, când a fost înfrânt nestorianismul şi în timpul celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon din 451, când dreapta credinţă a triumfat asupra monofizitismului. Nu în ultimul rând, nu trebuie uitat că prin eforturile acestei împărătese, s-a zidit Biserica Maicii Domnului din Vlaherne, existentă până astăzi nu departe de reşedinţa Patriarhiei Ecumenice.

Mă întrebaţi de ce conducătorii de astăzi nu urmează astfel de modele, precum al împărătesei Pulheria, în a promova credinţa ortodoxă? În primul rând, sistemele sociale sunt diferite astăzi, deşi nu trăim vremuri bizantine sub aspectul organizării sociale, statul român respectă Biserica Ortodoxă ca Biserică majoritară a neamului. Dincolo de acest aspect, principiile democratice care guvernează astăzi lumea, respectă multiculturalitatea şi pluri-confesionalismul ca politică de stat. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă este una dintre Bisericile recunoscute de statul român, dar nu singura. România, ca membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) din 1955, este obligată să respecte alături de toate statele membre Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată de ONU pe 10 decembrie 1948 şi care în articolul 18 spune explicit că "orice om are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie". Acest drept include şi libertatea de schimbare a religiei şi libera manifestare a acesteia. Vremurile s-au schimbat aşadar, forţa statului bizantin în susţinerea Ortodoxiei e substituită respectului şi raporturilor paşnice. Greutatea susţinerii etosului ortodox ne revine, aşadar, nouă, Bisericii: cler şi popor. Cât de mult vom triumfa în acest mozaic de orientări spirituale şi culturale ale vremurilor de astăzi, depinde de cât de autentic vom şti să ne trăim credinţa. În acest sens, împărăteasa Pulheria, prăznuită astăzi, poate fi un model vrednic de urmat. (Ştefan Mărculeţ)