Postul ochilor

Postul presupune participarea întregii fiinţe umane la actul în sine al ascezei, nu doar simpla reţinere de la unele dintre alimente. Astfel, postul extinde actul ascezei la toate cele cinci simţuri ale fiinţei umane: văz, auz, miros, pipăit şi gust.

Ar fi mult de scris şi mult de vorbit despre postire şi despre întrebuinţarea fiecărui simţ în parte în actul acesta mai complex al ascezei. De aceea am socotit că în iconomia prezentului material este îndeajuns să ne referim, fie şi numai în parte, doar la primul aspect al postirii simţurilor, şi anume la postul ochilor.

Postul ochilor înseamnă cenzurarea privitului de la toate mizeriile pe care ni le descoperă provocările străzii, şi nu numai, în contextul vieţii contemporane. Din această perspectivă, postul ochilor se înscrie ca un act de asceză deosebit de necesar şi de folositor în acelaşi timp.

Dacă ar fi să ne referim doar la privitul la televizor, chiar şi la simplul privit la cei (cele) ce în jurul nostru, pe stradă, îşi expun goliciunea, "dezbrăcându-se", arătând de fapt cine şi ce sunt, înţelegem şi vedem cât de mult poate răni o privire pătimaşă viaţa noastră duhovnicească, încât putem rămâne multă vreme netămăduiţi, pradă acestei patimi care otrăveşte şi în final omoară pe omul cel tainic din noi.

Pornografia excesivă, afişată astăzi şi neafişată, desfrânarea, concubinajul şi dezbinarea familiei, toate acestea pot fi roade ale neînfrânării ochilor şi ale privitului pătimaş, care alimentează în noi toate aceste grele păcate şi poveri.

Cum poate lupta creştinul cu aceste ispite, mijlocite de vedere, de o vedere pătimaşă, încărcată de patimă? Prin convertirea ochilor spre o "binecuvântată" privire şi vedere, ce se poate concentra în vederea şi contemplarea unei icoane, a chipului unui părinte duhovnicesc, o vedere care odihneşte şi bucură atât inima cât şi mintea.

Privitul la televizor, fără nici un discernământ (cel mai adesea privim tot ceea ce ni se oferă, fără a avea nici cel mai mic criteriu de alegere a ceea ce se cuvine şi a ceea ce nu se cuvine să vedem) poate fi şi el convertit în vizionarea unor canale de televiziune care ne mijlocesc privirea unor slujbe bisericeşti dintr-un lăcaş de cult, vizionarea unor documentare religioase sau a unor emisiuni şi dezbateri cu tematică religioasă, chiar a unor interviuri cu mari duhovnici, toate acestea mijlocite prin intermediul televizorului, însă într-un mod sănătos, bine folosit.

Iată doar câteva jaloane, pentru tot cel ce voieşte să vadă ceea ce cu adevărat trebuie văzut, adică Împărăţia lui Dumnezeu cea dinlăuntrul nostru.

(pr. lect. dr. Lucian FARCAŞIU)