Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 25 mai 2010 - Anul XV, nr. 120 (4411)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Opinii

„Crezul meu” la Patriarhia Română (I)

Anul 2010 reprezintă aniversarea a 1685 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), unde s-au alcătuit primele şapte articole ale Crezului creştin-ortodox şi a 125 de ani de la recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, de către Patriarhul de Constantinopol (1885). Prin urmare, acest an a fost proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti”.

În acest context a luat naştere şi Concursul naţional de oratorie creştină – „Crezul meu”. Elevii participanţi, din clasele V-VIII, au alcătuit un eseu cu tema „Crezul meu”, în care şi-au expus propria lor trăire privind mărturisirea de credinţă însuşită prin Sfânta Taină a Botezului şi rostită în Biserică la fiecare Sfântă Liturghie.

Concursul s-a desfăşurat pe parcursul a trei etape. Prima dintre ele a avut loc în cadrul protopopiatelor – în perioada Săptămânii Luminate, a doua la nivelul eparhiilor, iar a treia, care a constat în festivitatea de premiere a ocupanţilor locului întâi, s-a desfăşurat la Patriarhia Română. După susţinerea lucrării în faţa Î.P.S. Pimen şi a comisiei conduse de pr. inspector Gheorghe Hostiuc, am avut deosebita bucurie de a fi desemnat câştigător al etapei a doua a concursului „Crezul meu”, din data de 7 mai, fiind reprezentantul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor la festivitatea de premiere a participanţilor, la Patriarhia Română şi avându-l ca îndrumător pe pr. prof. dr. Florentin Loghinoaia, din Parohia Bogdăneşti.

Cu binecuvântarea Î.P.S. Pimen, am plecat la drum, iar în dimineaţa zilei de joi, 20 mai, am avut parte de o primire călduroasă la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti. În jurul orei 12:00, am luat masa în cantina seminarului şi apoi ne-am deplasat spre Palatul Patriarhiei. Am luat loc în impunătoarea sală „Aula Magna”, aşteptând vizionarea sintezei media ce cuprinde secvenţe din filmările fiecărei eparhii. După câteva minute de aşteptare, a intrat în sală Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, urmat de Sinodul Mitropolitan. Am rostit cu toţii rugăciunea „Tatăl Nostru”, iar după binecuvântarea patriarhală a început vizionarea filmului. Am simţit o mare bucurie în suflet când toţi cei prezenţi au ascultat o parte din ceea ce eu am scris, o parte din ceea ce înseamnă pentru mine Simbolul de Credinţă.

La sfârşit, Preafericitul Părinte Daniel a ţinut un cuvânt de învăţătură despre taina Preasfintei Treimi şi cuprinderea ei în Crez, un cuvânt foarte încărcat din punct de vedere duhovnicesc, iar la ieşire a făcut o fotografie de grup cu toţi cei prezenţi, dăruindu-ne icoana Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Bucuria mi-a fost neţărmurită atunci când, apropiindu-mă de Prea Fericirea Sa împreună cu pr. Florentin Loghinoaia, îndrumătorul şi tatăl meu, Patriarhul l-a recunoscut pe fostul student de la Iaşi şi a schimbat câteva vorbe cu noi, de aducere aminte. După acest moment, am primit şi binecuvântarea Preasfinţitului Episcop-Vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul, care m-a îndemnat să urmez calea seminarului teologic.

A urmat participarea la slujba Vecerniei de la Catedrala Patriarhală, oficiată de un numeros sobor, în frunte cu Î.P.S. Arhiepiscop Nifon al Târgoviştei, iar după aceea am luat cina la Trapeza monahală „Sfântul Dimitrie cel Nou”, împreună cu ceilalţi câştigători din celelalte eparhii, în total 58 de persoane. Aici am avut plăcerea de a face cunoştinţă cu elevii premianţi ai concursului, împărtăşindu-ne unii altora diferite impresii, fapte şi întâmplări din viaţa noastră de mici creştini şi elevi credincioşi. Ne-am deplasat înapoi la Seminarul Teologic, pregătindu-ne pentru o nouă zi pe care o vom petrece alături de Dumnezeu şi de noii noştri prieteni.

În dimineaţa de 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, ne-am îndreptat paşii cu multă bucurie în suflet spre Catedrala Patriarhală, urmând să participăm la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, împreună cu unsprezece ierarhi. Ajunşi aici, am fost aşezaţi pe una dintre scenele amplasate în faţa catedralei, deoarece aveam o misiune importantă, şi anume să rostim Crezul la momentul cuvenit, în timpul Sfintei Liturghii. După citirea Sfintei Evanghelii, Preafericirea Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură cu privire la importanţa sărbătorii Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin şi mama sa Elena: „Troparul Sfântului Împărat Constantin pomeneşte de faptul că el a văzut pe cer semnul Sfintei Cruci şi chemare a luat nu de la oameni, ci direct de la Dumnezeu. […] Biserica o consideră şi pe mama sa întocmai cu apostolii, adică şi ea trebuie să fie cinstită alături de fiul său, împăratul Constantin. […] Dumnezeu a trimis pentru Biserică pe aceşti doi oameni, Constantin şi mama sa Elena, aşa cum a trimis pe apostoli la propovăduire”.

În numărul de mâine al ziarului, vă prezentăm cea de-a doua partea a relatării de la Concursul naţional de oratorie creştină – „Crezul meu” – Bucureşti.

(Alexandru LOGHINOAIA, elev clasa a VIII-a, Şcoala Bogdăneşti)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Crezul meu” la Patriarhia Română (I).
 Vizualizări articol: 1409 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
„Crezul meu” la Patriarhia Română (I)5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei