Mircea Radu IACOBAN

La vreme de criză, muzele sunt cele mai obijduite. Până şi sponsorii generoşi, totdeauna dispuşi să-şi ofere preţiosul sprijin, te refuză oftând: „nu vedeţi ce vremuri trăim?” Unul dintre sloganurile revoluţiei a fost „la vremuri noi, oameni noi!”; la ceas dezamăgit de criză atotstăpânitoare (în instaurarea căreia providenţialii „oameni noi” au avut consistentă parte de contribuţie) mai are ceva şanse de reuşită recursul la generozitatea (şi înţelepciunea) „bătrânilor”. În iulie, la Iaşi, îşi va aniversa patru ani de existenţă fundaţia cultural-artistică „Dana”, instituţie care-şi permite să ignore oftatul generalizat (inclusiv al statului) adoptând cu legitimă îndreptăţire deviza „Nu se poate? Ba se poate!” Sigur că, având succes în afaceri, unde a izbutit să adune capital nu din speculaţii, camătă, mită şi deochiate contracte guvernamentale, ci de pe urma trudei la ctitorirea unei serioase şi prestigioase firme auto, Mihai Pascal, tutorele „Danei”, îşi putea lesne cumpăra vile în Argentina şi yachturi la Mediterană.

Iar soţia, Neli Pascal, îşi putea permite barem niscaiva poşetuţe de 10.000 de euro, dacă nu şi achiziţionarea unui onorant mandat de deputat în Parlamentul European. Că, dacă bani sunt, totul... este. Personaj complet atipic pentru anno Domini 2010, Pascal a hotărât să investească în cultură şi artă, preluând voluntar sarcini şi responsabilităţi de care statul s-a derobat de mult. A deschis o galerie de artă plastică în inima târgului, pe strada Lăpuşneanu, unde, cu regularitate, sunt vernisate expoziţii ale unor pictori şi sculptori din toate generaţiile şi de toate orientările (plastice, desigur).

Lista expozanţilor de până acum este impresionantă, fiind garnisită şi cu numele rezonante ale unor personalităţi impuse şi validate în peisajul artelor române, şi cu semnăturile unor debutanţi de perspectivă. Sigur că n-are cum fi vorba despre nici un profit material al generoasei investiţii; Pascal nu ţine să fie consonant cu arghirofilia „trendului” general, ci mizează pe bucuriile spiritului şi pe satisfacţia că, într-un moment dificil, a oferit preţios sprijin artelor române.

A crescut, astfel, şi-n stima concetăţenilor; în cercurile intelectualităţii ieşene, numele Pascal se pronunţă cu respectul cuvenit. De altfel, trebuie menţionat faptul că, la mai toate vernisajele, este prezent un public într-adevăr ales, rar întâlnit „in corpore” la evenimente similare. Şi cum galeria de pe strada Lăpuşneanu i s-a părut prea puţin, Mihai Pascal reface şi destinează ditamai imobilul cu etaj pentru un al doilea sediu, care găzduieşte nu numai expoziţii tematice, ci şi alte evenimente culturale diverse, cum ar fi, de pildă, omagierea unor personalităţi ieşene din domeniul ştiinţelor şi culturii la împlinirea unor vârste rotunde (în colaborare cu TVR Iaşi). Şi pentru ca generozitatea mecenatului să fie dusă până la capăt, acelaşi Mihai Pascal a achiziţionat un fost sediu de fermă pomicolă (livada înconjurătoare, desigur, a fost tăiată la revoluţie) din satul lui Cezar Petrescu, Hodora, unde a amenajat, înzestrat cu toate cele şi inaugurat o elegantă casă de oaspeţi, destinată în primul rând găzduirii taberelor de pictură şi sculptură. Prima serie de artişti a şi deschis expoziţia cu lucrări create în liniştea şi confortul de la Hodora.

În fine, un al treilea spaţiu de expunere, de-a dreptul spectaculos, l-a oferit shw-room-ul firmei Fiat-Iveco, unde Pascal a organizat şi găzduit o expoziţie tematică de sculptură cu peste 30 de artişti expozanţi din toată ţara. De multe ori, expoziţiile sub auspiciile galeriei „Dana” sunt însoţite de un cuprinzător album dedicat pictorului sau sculptorului invitat, astfel constituindu-se, în timp, o adevărată bibliotecă de artă plastică fără corespondent, prin proporţii, dar şi prin ţinuta grafică, în geografia editorială românească. Pour la bonne bouche, este de remarcat că Editura Dana Art publică şi lucrări de beletristică, autorilor acordându-li-se şi onorarii - la noi, deprindere de mult uitată. Chiar să vezi şi să nu crezi!