Crezul meu, Simbolul credinţei

Crezul sau Simbolul credinţei a fost alcătuit de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii la primele două Sinoade Ecumenice, la Niceea în anul 325 şi la Constantinopol în anul 381, cu rolul de a exprima credinţa ortodoxă în cuvinte puţine, pe înţelesul tuturor: copii, tineri sau bătrâni. De 1685 de ani, credincioşii rostesc Crezul neschimbat, la Botez, la Sfânta Liturghie, în rugăciunile personale, mărturisind credinţa în Dumnezeu aşa cum ne-a lăsat-o Mântuitorul Iisus Hristos, ne-au transmis-o Sfinţii Apostoli şi o găsim în izvoarele revelaţiei dumnezeieşti, Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

Cum altfel pot să-mi afirm credinţa, dragostea sau mulţumirea faţă de Dumnezeu decât prin Simbolul de credinţă? Crezul este cel care mă însoţeşte pe parcursul întregii vieţi, de la botez şi până pe patul de moarte.

Deşi nu ştiu, eram prea mic, la Sfânta Taină a Botezului naşii au rostit Crezul în numele meu, au mărturisit credinţa în Dumnezeu Unul în fiinţă şi întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Mi s-a iertat păcatul strămoşesc şi am devenit creştin, membru al Bisericii, „una, sfântă, sobornicească şi apostolească”, lucru care este doar începutul mântuirii sufletului meu. De ce? Deoarece pe lângă rugăciunea părinţilor şi a naşilor am nevoie de ruga mea personală, de faptele mele bune izvorâte din datoria ascultării şi din sămânţa de credinţă sădită în sufletul meu, care va da roade când voi creşte. Pentru aceasta, încă de mic copil am participat la sfintele slujbe şi am rostit şi eu Crezul în timpul Sfintei Liturghii, împreună cu părinţii mei şi ceilalţi credincioşi.

Pot asemăna Crezul cu o fereastră spre cer, prin care îl descopăr permanent pe Dumnezeu. Cu cât stăruiesc în credinţă, cu cât fac faţă ispitelor din jurul meu, întâlnite la fiecare pas, cu cât îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce îmi oferă, cu atât Dumnezeu deschide fereastra şi prin cuvintele Crezului pătrund în Taina Sfintei Treimi. Crezul este izvorul de la care aflu iubirea lui Dumnezeu. El a creat lumea şi tot ce ne înconjoară din dragoste, ne poartă de grijă şi doreşte ca toţi să ajungem să-L cunoaştem şi să ne bucurăm de nemărginita Lui bunătate. Şi pentru mine El L-a trimis pe Fiul Său cel Unul Născut să se întrupeze din Sfânta Fecioară Maria. Şi pentru mine Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, S-a răstignit, a pătimit şi S-a îngropat. S-a jertfit pentru mântuirea noastră şi „a călcat cu moartea pe moarte”, dăruindu-ne bucuria Învierii. Astfel, am nădejdea în „viaţa veacului” pe care o voi petrece alături de Dumnezeu şi sfinţii Săi, în Raiul ceresc.

Crezul este şi o rugăciune. Trebuie să am grijă ca rugăciunea mea să ajungă la Dumnezeu nu numai atunci când întâmpin un necaz, nu numai atunci când am nevoie de ajutor. Dumnezeu mă îndeamnă să Îi mulţumesc pentru ce îmi oferă, bucurii sau necazuri, acestea din urmă fiind încercări care mă întăresc în credinţă. Dumnezeu mă îndeamnă să-mi curăţ sufletul, mărturisindu-mi păcatele prin Sfânta Taină a Spovedaniei şi să mă împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Domnului prin Sfânta Taină a Euharistiei, spre „iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. Altfel, fereastra începe să se închidă.

Se cuvine să transmit învăţătura de credinţă desprinsă din Crez şi urmaşilor, aşa cum şi părinţii mi-au făcut-o cunoscută mie, aşa cum şi bunicii au transmis-o părinţilor.

Este bine ca după moartea celor dragi să mă rog pentru ei şi să rostesc Crezul în numele lor, la fel cum şi ei au făcut-o când eu eram foarte mic. Deşi trupul lor rămâne aici pe pământ, Simbolul Credinţei este călăuza sufletului lor în călătoria spre Rai, alături de Dumnezeu, în scopul mântuirii.

Poate la bătrâneţe nu voi mai putea participa la slujbele de la biserică, dar sunt conştient de faptul că trebuie să am permanent în minte Simbolul de Credinţă, pentru ca Dumnezeu să-şi amintească de mine şi să aibă grijă de sufletul meu în viaţa viitoare, după moartea trupească. (Alexandru LOGHINOAIA)