„Relicvariile", precursoarele iconiţelor-medalion

Engolpionul (panaghiul sau însemn pectoral) este o insignă arhierească de forma unei iconiţe-medalion făcută din email, aur şi argint, care îl reprezintă pe Mântuitorul sau pe Maica Domnului cu pruncul în braţe şi, foarte rar, Sfânta Treime. "Se poartă atârnat de piept, cu un lanţ confecţionat din acelaşi material din care este executat engolpionul. Acest ornat, insignă sau însemn, este cunoscut numai în bisericile ortodoxe de rit bizantin. Majoritatea liturgiştilor tind să explice existenţa engolpionului ca o preluare în creştinism a acelui hoşen sau pectoral pe care îl foloseau arhiereii în Legea Vechiului Testament şi în care se păstrau sorţile sfinte - "Urin" şi "Tumim" -, adică "Arătarea şi Adevărul". Alţi teologi caută originea engolpionului în acele "relicvarii", cutiuţe mici, din diferite materiale (piatră, lemn, argint, aur) în care se păstrau părticele din sfinte moaşte, relicve, şi care, la început, erau purtate la piept de către stareţii de mănăstiri, iar mai apoi de către arhierei, încă din secolul al IV-lea. Referinţe exacte despre aceste "relicvarii", precursoarele engolpioanelor de astăzi, au rămas consemnate în scrierile Sfântului Spiridon al Trimitundei", precizează părintele Rusu.

Puterea exemplului

În trecut, la anumite momente semnificative din viaţa Bisericii - spre exemplu, proclamarea canonizării unui sfânt -, pentru a consemna şi a întări evlavia faţă de acel sfânt, se confecţionau engolpioane cu chipul său.

Astfel, sfântul respectiv intra mai uşor în conştiinţa credincioşilor, mai ales când îl vedeau pe arhiereu că poartă icoana acelui sfânt.

De altfel, arhiereul, învăţătorul tuturor credincioşilor, prin pilda sa, prin comportamentul său, prin felul cum poartă o icoană, este model al credincioşilor pe care îi păstoreşte. Arhiereii poartă engolpionul în toată vremea, ca un semn al arhieriei, alături de o cruce pectorală, îndeosebi în timpul exercitării actului liturgic.

"Pecetea şi mărturisirea credinţei din inimă"

Engolpionul are o încărcătură liturgică şi simbolistică profundă. Semnificaţia acestui însemn este condiţionată şi de ordinea ierarhică. Spre exemplu, în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea BOR se menţionează că Patriarhul trebuie să poarte ca însemne distinctive două engolpioane şi o cruce pectorală, pe când mitropolitului îi revin ca însemne distinctive un engolpion şi o cruce pectorală. Ceilalţi arhierei poartă un singur engolpion. În timpul actului liturgic, şi ceilalţi arhierei (episcopi şi arhiepiscopi, episcopi-vicari, arhierei-vicari) pot purta sfânta cruce, alături de engolpion. În mod tradiţional, în activitatea de zi cu zi, Patriarhul, fiind cel dintâi arhiereu al unei biserici, poartă, aşa cum am menţionat, două engolpioane şi o cruce pectorală.

"Engolpionul este pecetea şi mărturisirea credinţei din inimă. Acest însemn este, în egală măsură, slavă a toată lumea şi puterea sfintei cruci, prin care se biruieşte diavolul. Întăreşte arhiereul în credinţă şi în lupta împotriva diavolului, deoarece el este cel dintâi luptător dintr-o eparhie împotriva ispitelor diavoleşti", adaugă părintele consilier de la Cancelaria Sfântului Sinod.

Când engolpionul poartă chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, el simbolizează puterea ocrotitoare a Maicii Domnului care i se încredinţează arhiereului, mijlocitorul către Mântuitorul Iisus Hristos al tuturor credincioşilor şi al clericilor dintr-o eparhie. Parafrazându-l pe părintelui Augustin Rusu, putem spune că engolpionul nu este numai un simplu ornat, ci este plin de încărcătură duhovnicească, pastorală şi misionară. Nu poţi vorbi despre engolpion ca despre o simplă podoabă. El este mai mult de atât. Este un însemn al arhieriei, al deplinătăţii puterii cu care este învestit un arhiereu în lucrarea sa de conducător şi de prim învăţător al credinţei.

(Raluca BRODNER, sursa: www.ziarulumina.ro)