Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 13 nov 2009 - Anul XIV, nr. 267 (4253)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Cuvânt de învăţătură

„Un duhovnic bun face cunoscută iubirea Preasfintei Treimi”

Pe 10 noiembrie, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit slujba de hirotesie întru duhovnic a unor noi preoţi hirotoniţi, din Arhiepiscopia Bucureştilor. La finalul slujbei, săvârşită în Reşedinţa patriarhală, la care au mai participat părintele arhimandrit Timotei Aioanei, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale şi exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi părintele Veniamin Goreanu, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Părintele Patriarh a ţinut un cuvânt de învăţătură prin care a arătat că această demnitate de duhovnic este mare şi sfântă şi presupune o răspundere, o responsabilitate deosebită şi are ca scop creşterea duhovnicească a fiilor şi fiicelor duhovniceşti din parohie sau din mănăstire.

 

„Este foarte important ca un duhovnic să fie un luptător, să fie un om care ajută cu sfatul bun”

„Este o lucrare, în primul rând, de rugăciune pentru cei care se spovedesc, ca Dumnezeu să le ierte păcatele, o lucrare de îndrumare duhovnicească ca omul să evite răul şi să săvârşească binele şi, desigur, o lucrare de creştere duhovnicească printr-o urmărire a evoluţiei vieţii duhovniceşti a credinciosului. Taina Spovedaniei este o taină a eliberării de păcate, a eliberării de un trecut apăsător şi, în acelaşi timp, este taina începutului bun în viaţa. Sfinţii Părinţi ai Bisericii au asemănat taina aceasta a duhovniciei sau slujba de părinte duhovnicesc nu cu una de judecător, ci cu o lucrare de doctor de suflete”, a spus PF Părinte Patriarh.
În continuare, Patriarhul României a arătat că scopul acestei lucrări este unul de curăţire de păcate, de sfinţire a vieţii şi de vindecare a rănilor sufleteşti, pe care păcatul le aduce în viaţa omului, şi a subliniat că duhovnicul nu este doar un dezlegător de păcate, ci este şi un luptător împreună cu penitentul, împreună cu cel ce se pocăieşte, evidenţiind că „este foarte important ca un duhovnic să fie un luptător, să fie un om care ajută cu sfatul bun, dar şi cu rugăciunea proprie pentru cei care se află în situaţii de neputinţă de ridicare”.

 

„Un duhovnic bun face cunoscută iubirea Preasfintei Treimi”

Patriarhul României a explicat noilor duhovnici că întotdeauna duhovnicul trebuie să găsească calea înţeleaptă, de mijloc, ca un medic bun al sufletelor, şi să evite extremele, atât indiferentismul secularist şi secularizant, iar pe de altă parte trebuie evitată un fel de teologie teroristă de înfricoşare. „Un duhovnic bun face cunoscută iubirea Preasfintei Treimi celor care vin să-şi îndrepte viaţa prin pocăinţă, prin spovedanie şi prin făgăduinţa unui nou început de viaţă duhovnicească. În scaunul de spovedanie, credinciosul mai întâi simte prin prezenţa şi rugăciunile duhovnicului iubirea lui Dumnezeu Tatăl, Care primeşte pe fiul risipitor şi care iese în întâmpinarea lui”, a mai spus Părintele Patriarh Daniel.

(sursa: www.ziarullumina.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Un duhovnic bun face cunoscută iubirea Preasfintei Treimi”.
 Vizualizări articol: 600 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
„Un duhovnic bun face cunoscută iubirea Preasfintei Treimi”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei