Lucian AVRAMESCU

Ciclic, din patru în patru ani la alegerile parlamentare, din cinci în cinci ani la cele prezidenţiale, iubirea de patrie şi popor, păstrată la hibernare, învie instantaneu. Mistuitor, jarul patriotic face să sfârâie toate grătarele cu mici electorali, încinge discursurile rostite înalt, cu acolade de curcubeu, de pe toate scenele. Poporul, „boborul”, uitat atâta amar de vreme, iese din congelatorul cu relicve şi e chemat să fie alintat în vorbă, mângâiat pe creştet, pupat în pieţe prin reprezentanţi expresivi, fetiţe cu fundiţe şi bătrânele dospite în sărăcie. Interesul naţional dă la o parte interesul personal al politicianului, pus în siguranţă în bănci sau în vile pe numele soacrei, şi defilează cu pieptul bombat pe bulevarde.
Fără voi, zice un candidat cu poza în toate afişele patriei, preşedinte în exerciţiu totodată, fără sforţarea mea de zi şi de noapte de a vă face să trăiţi bine, din ce în ce mai bine, mâine, poimâine şi peste două decenii, viaţa mea n-ar avea niciun sens. Şpriţurile ar fi sălcii, lăutarii ar cânta fals, iar ospătarii - specie oricum deficitară la noi, spre deosebire de nemernicii de ziarişti, găozari şi răi, care se înmulţesc asemeni ciupercilor - ţi-ar turna oţet în limonadă şi limonadă în vin. Să trăiţi bineeee! Mâine, poimâine şi peste o sută de ani.
De ce nu însă şi azi? Niciodată politicienii nu ne fac să trăim bine azi, ţinând mereu în faţă, la distanţă de o zi, promisa tavă cu sarmale şi sarailii. După acest miros ne ducem înainte, narcotizaţi şi plini de nădejde că masa cu bucate se va opri odată din fuga ei spre viitor şi o s-o prindem din urmă. Românii, poporul, interesul naţional, jertfa de sine a politicianului care asudă o lună, două şi după aia îşi trage sufletul cinci ani, înconjurat de argaţi şi iubire, iartă un jertfelnic tablou.
Vom face poduri, vom inaugura şosele, mii de kilometri de autostrăzi ca nişte curele late (de aici şi folcloricul ”puşca şi cureaua lată” care măresc voiniceşte făptura cam rezumată a unui fost premier mereu actual) se vor desfăşura la picioarele rotunde ale limuzinelor voastre, care nu se vor mai schilodi în gropi. Veţi face agroturism cu avionul până în cele mai pitoreşti cătune, iar teleschiurile vă vor îmbia la slalomuri acrobatice chiar şi vara şi mai ales în zonele în care n-a nins niciodată. Pe deasupra Bucureştilor va trece prezidenţial autostrada neterminată şi mai ales neîncepută într-un mandat fisurat de primar general care s-a făcut, împotriva cuvântului dat ieri, „cantidat”. Fiecare familie tânără va primi o casă nouă, iar în prima casă în care se va instala va putea trece imediat la procesul de producţie al primei serii de copii. Cei care au deja case vor primi câte zece, douăzeci sau chiar treizeci de mii de euro de cheltuială pentru o excursie, pentru un drog uşor, fiindcă noi, nu-i aşa, politicienii, ne gândim non-stop la viitorul şi fericirea voastră.
Votaţi-ne, puneţi ştampila pe noi şi fiţi cu băgare de seamă să n-o nimeriţi din greşală în chenarul nenorociţilor de adversari politici, nepatrioţi, nemistuiţi de interesul naţional, la cheremul grupurilor mafiote de interese. Da, sigur, întrebarea e legitimă, avem fireşte şi noi grupuri de interese, dar ele nu sunt mafiote. Sunt grupuri de interese patriotice. Păi cum se face că unul care era mafiot ieri a devenit peste noapte patriot? A devenit, sigur că a devenit. Vă amintiţi biblicele pilde şi iluminări. Petru, pescar şi cam certat cu bunele maniere, a fost brusc iluminat de credinţa în Iisus şi s-a făcut sfânt. Iată, aceşti jefuitori ai avutului public, putred de bogaţi, certaţi şi cercetaţi de deneauri, au ales calea Domnului, adică a mea, şi iată-i scrobiţi, cu mai multe stele şi merite patriotice pe umeri. Veniţi la Mine şi bogăţiile voastre nu numai că vor rămâne neatinse, dar se vor şi înmulţi.
În numele patriei şi poporului, politica aleargă cu elicopterul şi limuzina pe toate drumurile frământatei noastre geografii. Stindarde simbol - portocalii, roşii, galbene şi de alte expresive culori – însoţesc alaiuri de maşini de parcă ar merge la mari nunţi împărăteşti. De pe margini de uliţă, câte o babă cu broboada ţinută la gură pentru a-şi ascunde uimirea se trezeşte curtată cu un steguleţ, iar mâine, dacă va promite să voteze cum trebuie, va primi şi răsplata unui litru de ulei şi a unei pungi cu mălai. Ţine-le Doamne obiceiurile, se roagă bătrâna, care n-a mai fost curtată astfel de când, vrăjită, şi-a dăruit prima feciorie.
De atâta iureş patriotic, cine să mai aibă timp să se uite pe cer să vadă şi să audă cârdurile păsărilor călătoare care se duc spre ţărmuri calde, dar se întorc tot aici, unde îşi depun în cuiburi ouăle lor din aur alb şi-şi scot puii pe plaurii cu nuferi mioritici. Mă gândesc dacă nu cumva gârliţa şi cormoranul şi rândunica şi prepeliţa sunt, prin statornica lor grijă de a reveni aici şi de a munci, tot aici, la perpetuarea speciilor lor, mai patriotice – cu modestie – decât gălăgioşii noştri politicieni.