Mândria este primul din cele şapte păcate capitale, după cum smerenia este cea mai mare virtute. Însă atât de complex, de ambiguu, de perfid şi viclean, de nociv şi distrugător este acest păcat, încât până şi marii sfinţi au fost ispitiţi de el. Nu este om pe fata pământului care să nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, până la omul cel mai în vârstă, de la cel mai simplu om, până la ce mai învăţat.

Păcatul mândriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre. Suntem mândri şi facem acest păcat al mândriei atunci când: ne atribuim unele merite sau daruri care de fapt nu sunt ale noastre, când ne lăudăm în fata oamenilor pentru ce am făcut, fără să gândim că Dumnezeu ne-a învrednicit să le facem, când ne supărăm pe oricine si din orice motiv, când ne facem publicitate pentru orice faptă bună, pe care poate nici n-am făcut-o, când ignorăm şi râdem atât pe bună dreptate, cât şi pe nedrept de cineva, când invidiem şi urâm pe cineva care este mai bun decât noi, când vorbim pe cineva de rău indiferent dacă este adevărat sau nu, când ne îmbrăcăm în diferite haine tentante pentru a place oamenilor sau pentru a fi în centrul atenţiei, când spunem aproapelui faptele bune pe care le-am făcut etc.

 

Reversul acestui păcat este virtutea smereniei

Din acest păcat se nasc toate celelalte. Toată viaţa trebuie să luptăm împotriva acestui păcat şi să fim conştienţi că-i putem cădea pradă în orice moment al vieţii. Numai înţelepciunea ne poate ajuta să discernem acest păcat, să sesizăm apariţia lui în mintea noastră. Trebuie luptat din fragedă tinereţe împotriva acestui mare microb, până nu produce "boli cronice" de netămăduit. Foarte putini medici pot vindeca asemenea boli.

(www.sfaturiortodoxe.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Păcatul mândriei.

Comentarii