Libertatea de a alege
Raportarea presupune libertate. Învăţătorul lumii îi lasă pe oameni liberi să aleagă dacă vor sau nu să vină după El. „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Este o opţiune, doar „dacă voieşte cineva”. Mântuitorul este delicat, este grijuliu cu sensibilitatea ascultătorilor. Nu le porunceşte, nu le ordonă. Le sugerează gingaş că ce le spune este un sfat. Aşa cum în Vechiul Testament, Dumnezeu îi spune lui Moise: „Ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa...” (Deuteronom 30, 19-20). Sau cum tot Mântuitorul îi oferă tânărului bogat şansa împlinirii spirituale: „De voieşti să fii desăvârşit, du-te şi vinde averea ta...” (Matei 19, 19). Este evident din aceste trei exemple că Dumnezeu respectă libertatea omului. Dar atunci când invită la fericire, la viaţă, la desăvârşire, nu invită la un lucru facil. Chemarea implică greutăţi, piedici, responsabilitate. Este o invitaţie la chin, dar, paradoxal, şi la victorie. Iar acest paradox se continuă cu un altul: „Cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”. Cel care va dori să câştige, o să piardă, iar cel care va şti să piardă, va învinge. Nu trebuie să fim absurzi. Nu ne putem bucura de greutatea vieţii. Nu putem fi fericiţi că suferim, că suntem bolnavi, că suntem singuri. Dar putem să acceptăm totul ca voie a lui Dumnezeu, ca încercare, pedeapsă sau orice vrem. Nu ni se cere să fim încântaţi, deşi ne vine să plângem.
Redăm mai jos o istorioară preluată de la IPS Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului, menită să susţină afirmaţiile de mai sus.
Asumarea crucii
Am întrebat odată pe un orb înţelept: cum îşi poartă suferinţa? În aparenţă era liniştit, împăcat, pozitiv în gândurile şi planurile lui, şi era dat adesea drept exemplu de om fericit, chiar în suferinţa lui. Mi-a răspuns cu o sinceritate pentru care nu ştiu cum să-l preţuiesc, ori de câte ori îmi aduc aminte: „Îmi port suferinţa cu durere. Cum aş fi bucuros când nu văd? Nu văd oamenii, care trebuie să fie frumoşi. Nu văd pădurea. Nu văd florile. Nu văd lumina. Nu pot citi cărţile. Sunt împăcat şi nu cârtesc. O iau ca pe o încercare a lui Dumnezeu. Şi încerc să fiu folositor şi altora. Dar asta e cu totul altceva. Îmi aduc bucurii lucrurile bune pe care le pot realiza, dar suferinţa de a nu vedea nu trece!”.
Mi-a dat un răspuns omenesc, adevărat. Şi l-am înţeles. Şi l-am crezut. Şi l-am iubit. Şi cred că aceasta este asumarea practică a crucii. A accepta voia lui Dumnezeu înseamnă a primi liniştit calea pe care El ţi-o deschide înainte. A păşi ferm pe acest drum unde, la capăt, Hristos ne aşteaptă „întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri” (v. 38).
(pr. Mihai GOJGAR, www.ziarulumina.ro)