Sfântul Antonie cel Mare este printre cei dintâi care s-au desprins cu totul de zarva şi de patimile lumeşti şi s-au retras în adâncul pustiei, pentru că acolo, prin asprimea vieţii, prin meditaţie adâncă şi prin lucrul mâinilor, să trăiască din plin bucuriile întâlnirii cu Dumnezeu încă din această viaţă.

 

Ajuta pe cei necăjiţi

Cu Sfântul Antonie s-a împlinit încă o dată cuvântul Evangheliei:

“Că nu se poate ascunde cetatea care stă deasupra muntelui”. Căci, pe cât se afundă mai în adâncul pustiei, ascunzându-se de oameni şi pornind în viaţa cea sfântă, cu atât mai mult se auzea despre el. Şi îl căutau mai ales necăjiţii lumii aceştia, bolnavi de tot felul, dar şi suflete dornice de călăuza sigură spre împărăţia lui Dumnezeu.

Mai ales prin el, dar şi după el, pustiurile sterpe ale Tebaidei Egiptului au început să se umple cu schituri şi cu mănăstiri în care mulţimi nenumărate de tineri şi vârstnici duceau o viaţă asemenea îngerilor, sub înrâurirea duhovnicească a marelui Antonie. Pe drept cuvânt el a fost numit “Părintele Părinţilor”.

 

Copilărie

Viaţa lui, cuprinsă în 94 de capitole, a fost scrisă de Sfântul Atanasie cel Mare, care l-a cunoscut îndeaproape. Sfântul Atanasie cel Mare, care a fost de faţă la sinodul I ecumenic, la Niceea, şi a fost în delegaţia care a redactat Crezul, a fost mai apoi patriarh al Alexandriei şi, din când în când, se retrăgea în pustie şi lua putere de la Sfântul Antonie cel Mare, mai ales când era foarte prigonit de arieni. Era atât de apropriat de Sfântul Antonie, încât îi turna apă când acesta se spăla pe mâini; era ucenicul şi prietenul lui.

Sfântul Antonie cel Mare s-a născut în satul Come din sudul Egiptului, lângă oraşul Heracleea, către anul 251. Pe vremea aceea, creştinismul încă nu era eliberat cu totul, ci se află sub persecuţia marilor prigonitori Diocleţian şi Maximian.

Părinţii lui, oameni foarte bogaţi, l-au crescut în dragostea de Dumnezeu şi în dreapta credinţă, dar au murit amândoi când tânărul Antonie abia împlinise 18 ani. A rămas orfan, împreună cu o soră a lui mai mică - doi copii orfani, stăpâni însă peste multe avuţii.

 

Căuta înţelepciune la bătrâni

Mergând foarte des la biserică, tânărul Antonie a auzit într-o zi un cuvânt din Evanghelie, acel răspuns dat de Iisus tânărului bogat: “Vinde tot ce ai şi împarte săracilor, şi vei avea comoară în cer. Apoi vino şi urmează-mi Mie”. Aceste cuvinte l-au încurajat foarte mult; socotind că erau spuse şi pentru el, a împărţit la săraci toate ogoarele şi toate averile pe care le moştenise de la părinţi.

Pe sora lui a încredinţat-o unui grup de fecioare care trăiau retrase, ducând o viaţă curată şi temătoare de Dumnezeu, iar el a rămas într-un loc singuratic, aproape de satul lui, ducând pe cont propriu o viaţă pustnică, mişcându-se în jurul satului lui, unde erau, din loc în loc, bătrâni mai în vârstă care trăiau o viaţă foarte aspră şi se hrăneau mai mult cu Sfânta Scriptură.

Nu erau mănăstiri în timpul acela. Tânărul Antonie mergea la aceşti bătrâni înţelepţi şi culegea de la ei tot ceea ce simţea că este mai de folos pentru viaţa lui. Râvna lui era aşa de mare, încât, ori de câte ori auzea de vreun pustnic, se ducea să-l vadă şi să trăiască măcar puţină vreme în preajma lui, ca să culeagă de la el merinde pentru suflet, din învăţăturile şi din chipul vieţuirii lui.

 

Rugăciune şi post

“Era ca o albină înţeleaptă”, spune Sfântul Atanasie despre el. Părintele citează şi rezumă “Viaţa cuviosului părintelui nostru Antonie” de Sf. Atanasie cel Mare, în Smeri, vol. II, Bucureşti 1988 (PSB 16), care culegea întru sine hrana pentru suflet, din florile virtuţilor lor.

De la asemenea nevoitori a învăţat el postirea cea aspră, privegherea care luminează mintea, îndelunga răbdare, credinţa şi dragostea de Dumnezeu şi iubirea de oameni. Era foarte cuminte, foarte curat la trup şi la suflet şi ştia foarte multe lucruri, era un fel de enciclopedie vie pentru acele timpuri. De aceea era foarte iubit de săteni şi de toţi cei care-l cunoşteau. Şi el însuşi îi iubea pe toţi. Cei bătrâni îl iubeau ca pe un fiu, iar cei tineri ca pe un frate bun al lor.

Dar tânărul Antonie ştia că lauda îngâmfa, strica şi sărăceşte viaţa duhovnicească. De aceea s-a retras mai departe, într-un mormânt părăsit, şi a început să trăiască acolo, iar unul din prietenii lui îi aducea pâine - la început la câteva luni, apoi la un an, apoi la doi ani. Şi el stătea acolo şi se ruga zi şi noapte, sporind în apropierea de Dumnezeu.

Mânca o dată pe zi, după apusul soarelui, puţină pâine cu sare şi apă. Uneori ajuna câte două sau trei zile. Toată noaptea o petrecea în rugăciune, iar puţina odihnă pe care şi-o îngăduia era pe o rogojină sau pe pământ gol. Haina lui era o pânză de sac şi un cojoc pe deasupra, când îi era frig. Folosea toate mijloacele să-şi supună trupul sufletului şi sporea foarte mult, cu adevărat.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Astăzi este Sfântul Antonie cel Mare.

Comentarii