Vorbeam cu cineva, un om bun, desigur, despre "celălalt". De aceasta dată, "celălalt" era privit din punct de vedere religios; era cel neortodox: romano-catolic, protestant, musulmani etc. Şi vorbind noi despre "ceilalţi" care îşi zic creştini, i-am spus că nu sînt creştini, chiar dacă ei îşi zic aşa. L-a deranjat afirmaţia şi m-a întrebat triumfător, sigur pe argumentul subînţeles: "Ce, ei nu au Duhul Sfânt?". Se vedea ca este sigur de răspunsul afirmativ. "Nu. Nu au Duhul Sfânt", i-am răspuns.

După un moment de blocaj din partea lui, discuţia a continuat. El considera că poziţia mea este una, să-i zicem, exagerat de dură; că trebuie să fii mândru, trufaş, încrezut – ca să afirmi că "celalalt" nu se mântuieşte, sau ca se mântuieşte doar în mod excepţional. El prefera să le lase şi celorlalţi şanse, chiar dacă s-au abătut de la adevăr în nenumărate puncte. "Şi eu sunt păcătos, spunea el, deci cum aş putea să spun despre altul că nu se mântuieşte!? Este o mândrie foarte la modă la noi la ortodocşi să spunem că ceilalţi nu se mântuiesc, să ne lăudăm că noi suntem deţinătorii adevărului". Recunoaştem uşor aceste cuvinte. Le-am auzit din gurile multor oameni care sunt îndoctrinaţi, conştient sau nu, de "ecumenism". Şi pare greu să răspunzi acestor lozinci pline de smerenie şi înţelegere faţă de "celălalt" dacă nu ai puncte de reper cu adevărat stabilite. Cel mai bun punct de reper este Hristos.

 

„El fiind Calea, Adevărul şi Viaţa”

I-am replicat, iubitului meu interlocutor, simplu, întrebându-l dacă îşi mai aduce aminte de Hristos, de ceea ce a făcut El pentru noi. Căci Hristos pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om. Şi S-a răstignit, pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, fiind hulit, batjocorit, scuipat, bătut. Şi sângele Lui cel preasfânt a picurat în ţărâna Palestinei şi a fost călcat în picioare de oameni, cai, măgari şi câini; pentru a noastră mântuire. Şi S-a pogorât până la iad propovăduind sufletelor celor robite şi a înviat a treia zi, după cum proorociseră Scripturile. Şi a întemeiat Biserica, al cărei Cap şi este. Tot pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. Iar această Biserică este Trupul Lui; iar El fiind Calea, Adevărul şi Viaţa, şi Biserica Lui este stâlp şi temelie a adevărului; este una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică; iar porţile iadului nu o vor birui. Iar noi creştinii dreptcredincioşi, suntem cu toţii un trup, căci din aceeaşi pâine mâncăm, adică din Hristos-Pâinea cea adevărată care S-a pogorât din cer. Şi prin El, Pâinea cea adevărată şi Adevărul Însuşi, creşte Biserica Lui, formată din cei care vin la El să se vindece şi Îl primesc pe El ca pe singurul medicament adevărat, cu tot ceea ce implică aceasta. "Ori dacă Hristos a făcut acestea pentru mântuirea noastră, cum poţi să crezi ca orice credinţă, orice religie, orice cult mântuieşte? Ce rost mai avea să vina Hristos?".

 

Oricine poate pretinde că vorbeşte în  numele lui Hristos

"Dar ei – a mai încercat prietenul să-şi susţină părerea – nu vorbesc tot în numele lui Hristos?"... "Şi? Oricine poate pretinde că vorbeşte în  numele lui Hristos. Dar o şi face? Chiar şi diavolii pretind că vorbesc în numele lui Hristos. Dar este o minciună. Când vorbeşti în numele lui Hristos, nu-ţi spui păreri personale, ci ceea ce spune Hristos. Ei nu fac aceasta, ei fie scot din cuvintele Lui ce-i deranjează, ori adaugă altele care practic anulează învăţătura Sa. Prin aceasta, ei devin propovăduitori ai minciunii, lepădându-se de Hristos Adevărul". Prietenul meu a fost uimit de concluzie.

 

Acceptând că şi minciuna mântuieşte, consimt la lucrarea satanei

"De ce, mi-a zis el, să pun semnul egal între orice altă religie decât Ortodoxia şi minciună? Chiar dacă sunt unele diferenţe, chiar crezi că anulează orice har al «celorlalţi»?".

"Nu contează ce cred eu, i-am răspuns, contează ce spune Dumnezeu. Ori în Scripturi stă scris clar că Hristos este Capul Bisericii, nu al «bisericilor». În Crez, mărturisim o Biserică, nu mai multe, deci nu există decât o Biserică mântuitoare, cea care este stâlp şi temelie ADEVĂRULUI! Şi, ca să ne întoarcem de unde am plecat, dacă ar mântui şi altele, nu mai era nevoie să vină Hristos. De aceea Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi au vestit Evanghelia în toată lumea. Pentru că şi-au asumat iubirea jertfitoare a lui Hristos. Ei ştiau de la Dumnezeu că cel care nu crede în Iisus Hristos cum El S-a arătat a fi, nu se va mântui. Şi pentru că doreau şi ei, cu Dumnezeu, ca toţi oamenii să se mântuiască, au încercat să-i aducă la cunoştinţa adevărului.

Este foarte comod să te minţi că şi cei de alte religii se mântuiesc. Nu mai trebuie să fii, atunci, creştin mărturisitor. Îţi vezi de credinţa ta pentru tine şi gata. Dar atunci, de ce S-a mai jertfit Hristos? Nu tocmai că să elibereze pe om din robia satanei, tatăl minciunii? Şi acceptând că şi minciuna mântuieşte, nu consimt de fapt la lucrarea satanei?"...

 

„Pentru cel ce stă împotriva Duhului Sfânt nu poate fi iertare”

Prietenul meu a fost foarte încurcat. Recunoştea că Apostolii au propovăduit şi răspândit credinţa că pe singura cale de mântuire, dar îi era greu să gândească altfel decât fusese obişnuit în anii de propagandă anticreştină din mass-media. Recunoştea că trebuie să urmezi exemplul Sfinţilor Apostoli, dar ... nu putea să o facă. "Ca să nu trăieşti conform cu Adevărul este o problemă, i-am spus, dar de mărturisit, trebuie să-L mărturiseşti aşa cum este. Cine greşeşte poate fi iertat, dar pentru cel ce stă împotriva Duhului Sfânt nu poate fi iertare".

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primejdia mărturisirii.

Comentarii