Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Darul îngerului (I)
Multă bucurie, multă fericire semăna în jurul său bunul şi înţeleptul împărat Barbă Argintie. Toţi supuşii lui trăiau în pace şi bunăstare. Împăratul îi sprijinea pe cei săraci, nefericiţi, îi hrănea pe cei flămânzi, îi adăpostea pe cei fără locuinţă – într-un cuvânt, ajuta tuturor celor ce aveau nevoie de ajutorul lui. Şi împărăţia lui era cea mai fericită din toată lumea. Oamenii chiar aşa îi spuneau: împărăţia fericită. Acolo nu se auzeau nici ţipete, nici gemete, nu se vedeau lacrimi şi întristare – despre războaie, ce să mai vorbim! Înţeleptul şi bunul împărat Barbă Argintie trăia în pace şi înţelegere cu toţi vecinii săi. De aceea îl iubeau şi supuşii săi, şi oamenii din celelalte împărăţii, împăraţii şi regii de aproape şi de departe...
Însă cel mai mult îl iubeau pe împărat chiar supuşii lui, căci era atât de grijuliu şi de bun şi se îngrijea de bunăstarea lor cum numai un părinte iubitor se poate îngriji de copiii săi.
Dar fericirea nimănui nu e deplină pe pământ. Nu era pe deplin fericit nici împăratul Barbă Argintie cel iubit de toţi.
Era singur, familie nu avea: n-avea nici soţie dragă, nici copii iubitori – nu avea pe nimeni.
Cu mulţi ani în urmă moartea îi răpise singura fiică. Mult a suferit împăratul pentru moartea iubitei sale fete, dar s-a gândit că, îngrijindu-se ca supuşilor săi să le fie bine, va uita de amărăciune. Totuşi n-a fost aşa. De la an la an împăratul se simţea din ce în ce mai singur şi de la an la an se gândea tot mai des cui să lase împărăţia ca să domnească după moartea sa.
Şi în cele din urmă s-a hotărât să aleagă pe una din fiicele supuşilor săi, care să-i fie în locul celei moarte, pe care să o înfieze şi căreia să-i poată lăsa moştenire tronul împărătesc şi bogăţiile sale.
S-au bucurat supuşii de această hotărâre a împăratului lor, prevăzând că alegerea lui va cădea asupra unei fete vrednice de această înaltă cinste.
S-au răspândit peste tot crainicii, au trâmbiţat în toată ţara că împăratul, părintele poporului, vrea să-şi aleagă fiică, viitoare împărăteasă.
În ziua hotărâtă s-au adunat la curte tinere fete din toată împărăţia, toate frumoase, una mai fermecătoare decât alta, şi toate fiice ale oamenilor de vază.
Privi bătrânul împărat la ele şi cugetă: „Pe cine să aleg? Cui să dau întâietate? Toate sunt frumoase, toate sunt de neam. O înfiez pe una – se vor supăra celelalte. Ce este de făcut?”
Bunul împărat se temea şi acum să nu amărască, să nu jignească pe cineva.
Cu astfel de gânduri se închise în odaia sa de rugăciune şi deodată văzu: în colţul odăii stătea un înger strălucitor, parcă ţesut din raze de soare.
Împăratul se trase înapoi, plin de uimire, dinaintea vedeniei strălucitoare, şi auzi următoarele cuvinte:
– Ştiu, împărate, că ai hotărât să-ţi cauţi fiică în locul celei moarte. Şi, iată, am venit să-ţi spun că Dumnezeu vrea să îţi facă un dar. L-ai meritat prin inima ta bună şi grija pentru supuşii tăi. Cel de sus îţi dăruieşte o asemenea fiică încât vei fi cel mai fericit tată din lume şi o vei iubi aşa cum ai iubit-o pe răposată.
– O, îngere! Spune-mi, strigă împăratul, care din fetele care s-au arătat la curte este menită să-mi fie fiică?
– Care? Ascultă cu luare-aminte: între fetele pe care le vei vedea mâine la curte va fi una pe al cărei umăr, îndată ce va călca pragul curţii tale, se va aşeza un porumbel alb. Pe aceea să o faci fiica ta – însă ia seama să nu te înşeli.
Acestea fiind spuse, îngerul se făcu nevăzut.
Împăratul nu putu să pună geană pe geană întreaga noapte. Se tot gândea la făgăduinţa îngerului şi la fata care urma să-i fie fiică.
De dimineaţă se sculă în grabă, se îmbrăcă şi ieşi în sala de primire împărătească, unde îl aşteptau deja fetele adunate.
Trecu prin sală o dată, trecu de două ori. Privea la fete, îşi mângâia barba lungă şi nu grăia nimic.
Deodată, împăratul văzu pe fereastră că s-au deschis porţile castelului şi în curtea împărătească intră un cărucior. Înăuntru erau cărbuni, iar la cărucior trăgea o fată de şaisprezece, slabă, istovită, oacheşă, neatrăgătoare: în fine, o urâtă întru totului tot. Însă pe umărul fetei... şedea un porumbel alb ca zăpada.
Se amărî împăratul, dar ce să facă! Porunci slujitorilor s-o ia binişor în palat pe urâtă şi s-o aducă înaintea lui. Când o văzu, îi porunci să se îmbrace frumos şi să aştepte împreună cu frumoasele fiice ale dregătorilor în sala de primire.
Iar el ieşi în grădină, stând pe gânduri dacă s-o ia sau nu drept fiică.
Cartea cuprinde opt povestiri despre adevăratul comportament creştin şi constituie un minunat dar pentru copii, reuşind, prin frumuseţea şi sensibilitatea naraţiunii, să le modeleze şi să le lumineze sufletul. Cuprins: Nu-mă-uita, Păpuşa fetiţei născute de Crăciun, Îngerul de Crăciun, Duşmanii, Ajutorul Sfântului Pantelimon, Rugăciunea a fost ascultată, Darul îngerului, Adevărul Galiei
