Prin acest termen generic de „pâine” înţelegem nu numai alimentul esenţial din viaţa omului, care pentru importanţa lui a devenit element al Sfintei Împărtăşanii, ci şi hrana spirituală cu care ne potolim setea sufletească.

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, spune Hristos (Matei 4,4). „Mâncarea mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc voia Lui” (Ioan 4, 34). În acelaşi sens se poate vorbi şi de o sete spirituală: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule” (Psalm 41, 1).

 

Exemplul părinţilor

Există, prin urmare, o foame şi o sete care depăşesc sfera fizică, trupească, o foame şi o sete duhovnicească, percepute doar de sufletele vii. După cum un trup mort nu mai simte nevoia de mâncare şi băutură, aşa şi un suflet mort nu mai percepe nevoia de hrană şi băutură duhovnicească.

Iată, aşadar, unul din semnele foarte evidente de autoverificare spirituală. Mulţi oameni par a fi vii, dar sufleteşte au murit de mult. Mai grav este faptul că moartea aceasta, mai neagră şi mai întunecată decât cea fizică, se lăţeşte ca o ciumă asupra celor din jur şi mai ales asupra copiilor. Exemplul personal negativ al părinţilor şi nepăsarea faţă de creşterea duhovnicească a copiilor duce aproape sigur la moartea spirituală a acestora.

Părinţii sunt adesea foarte preocupaţi de nevoile şi de pretenţiile materiale ale copiilor lor, căutând să le îndeplinească cât mai curând; unii manifesta grija şi pentru o cât mai aleasă educaţie a lor, fiind supuşi chiar să se jertfească pe sine pentru a le asigura un viitor cât mai confortabil, lucru de altfel lăudabil. Dar, de cele mai multe ori, educaţia duhovnicească este nebăgată în seama.

 

Succesul social. Succesul spiritual

Copiii au voie să se recreeze cum doresc, să asculte muzica pe care o doresc, să privească filmele pe care le vor, să deschidă paginile de Internet cele mai diverse, să-şi viziteze colegii care le oferă adesea un anturaj cu influenţe din cele mai negative etc., fără ca părinţii lor să se sesizeze. Ba mai mult decât atât, înşişi părinţii îşi îndeamnă şi încurajează pe fiii şi fiicele lor să deprindă şi să îmbrăţişeze mai apoi profesii care îi duc la uciderea sufletească sigură.

Ca să dau un exemplu, din multele ce se pot aduce: atâtea mame fac tot ce le stă în putinţă ca fiicele lor să devină modele sau manechine de prezentare a modei, o profesie aparent inofensivă!

Părintele Arhiepiscop Hisostom de Etna spune că „un părinte care apreciază succesul social al copilului său în defavoarea celui spiritual nu este un părinte, ci o persoană neîmplinită, care trăieşte indirect prin acel copil. Un părinte adevărat, sesizând mediul predominant vulgar şi imoral, cultivă în fiul său valorile morale”. (Elemente de psihologie pastorală ortodoxă, trad. de Daniela Constantin, Ed. Bunavestire, Galaţi, 2003, p.125).

 

„Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul”

Îndemnăm, aşadar, în mod stăruitor, pe părinţi şi pe bunici să nu neglijeze cea mai importantă latură a educaţiei copiilor şi nepoţilor lor, educaţia religioasă care asigură copilului nu numai o viaţă liniştită şi paşnică aici pe pământ, ci mai ales viaţa veşnică. Numai în felul acesta un părinte este cu adevărat responsabil. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Psalm 33,8) şi daţi copiilor dumneavoastră şansa de a-şi potoli setea şi foamea duhovnicească, pentru a nu muri, ci a trăi veşnic!

Am scris aceste puţine cuvinte cu durere în suflet auzind opinia multor părinţi din parohia noastră care au impresia că dacă-şi vor aduce copiii la biserică, îi vor supune unui stres sau plictiseli de care ar dori să-i protejeze şi ca înşişi copiii lor nu preferă Biserica. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă din aceleaşi motive nu ar fi trimişi copiii nici la şcoală?

 

(Pr. Constantin Mihoc)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pâinea copiilor noştri.

Comentarii