Educaţia reprezintă activitatea metodică şi practică prin care ne adresăm sufletului şcolarilor şi capacităţii lor de a asimila cunoştinţe. În acelaşi timp suntem preocupaţi cum trebuie să fie transmise cunoştinţele ca prin ele să le dezvoltăm raţiunea, voinţa şi sentimental.

Din cea mai fragedă vârstă, copilul manifestă predispoziţie spre religiozitate; el e capabil de trăiri religioase, care nu poartă încă forma unei manifestări exterioare. Această predispoziţie se poate cultiva şi dezvolta prin educaţie religioasă. Religiozitatea copilului nu este identică cu cea a adultului. În copilărie, ea se bazează pe trăirile date de modul său „religios” de viaţă, iar la adult, pe o trăire intense şi o atitudine spirituală.

 

Din copilărie

Educaţia religioasă trebuie să înceapă din copilărie deoarece, fără aceasta, copilul creşte ascultând cel mult de legea morală naturală. Este cunoscut că în copilărie, omul poate fi mai uşor influenţat religios - moral decât mai târziu, iar deprinderile bune formate în copilărie rămân de multe ori valabile pentru întreaga viaţă.

În educaţia religioasă este necesar ca profesorul să cunoască şi să ţină cont de etapele dezvoltării psiho-fizice a elevului.

În perioada micii copilării rolul hotărâtor în educaţia religioasă a copilului îl are familia. De asemenea, programa de învăţământ şcolar prevede elemente de educaţie religioasă care au ca scop familiarizarea copiilor cu concepte religioase elementare.

La această vârstă, copilul este capabil să memoreze mecanic povestiri şi istorioare. Ţinând cont de acest lucru, ei pot fi învăţaţi diferite rugăciuni, poezii şi povestiri religioase adecvate vârstei. Mergerea la biserică şi diferitele evenimente religioase cum ar fi: colindatul, cununiile, înmormântările ş.a. pot constitui momente prielnice care trebuie valorificate în educaţia religios – morală a copiilor.

 

Autonomia morală

Trăirile religioase din această etapă pot deveni hotărâtoare pentru întreaga viaţă. Acum, copilul observă şi înregistrează actele religioase şi morale pe care le vede în familie şi în cercul cunoştinţelor sale. El imită cu fidelitate şi încredere atitudini, gesturi şi cuvinte. Fondul sufletesc al copilului este nepervetit, de acea el crede că tot ce face omul matur este bine. Rezultă deci faptul că părinţii şi creştinii mature au datoria de a fi modele de comportament pentru copii şi de a nu sminti pe nici unul din ei.

În perioada preadolescenţei şi adolescenţei, elevul evoluează treptat, de la faza

“heteronomiei morale“ la “autonomia morală“. ( cf. Jean Piaget. ). În planul educaţiei religioase se pot semăna în sufletul copiilor sentimente nobile şi adânci. Este perioada în care se prezintă copiilor Istoria biblică a Vechiului şi Noului Testament, evenimentele principale din Istoria şi viaţa Bisericii , noţiuni fundamentale de credinţă. De asemenea, elevii asimilează şi pun în practică norme de comportament religios-moral.

Perioada adolescenţei se caracterizează prin schimbări majore în dezvoltarea psiho-fizică, fapt care are puternice influenţe asupra educaţiei religioase a elevului. Este perioada în care acesta îşi poate forma convingeri religios-morale temeinice sau poate să cadă pradă multor tentaţii cu urmări negative asupra personalităţii sale.

 

Practica religioasă

Spiritual, tânărul se preocupă de marile probleme ale vieţii şi concepe planuri pentru reforme religioase, morale, politice şi sociale. Se manifestă simţul critic şi al aprecierii. Acum apare interesul pentru ceea ce este general valabil, adică pentru legile naturii, ale istoriei ale vieţii morale şi pentru filosofie, dar şi pentru ceea ce este abstract. El nu se mulţumeşte doar cu asimilarea cunoştinţelor, ci le prelucrează şi le aprofundează.

În această perioadă, adolescentul are nevoie de modele de viaţă şi îşi conturează un ideal.

Cele mai mari schimbări în această perioadă au loc în planul voliţional. Acum, adolescentul este capabil de tărie, de voinţă şi de îndreptarea acesteia spre scopuri morale – condiţie esenţială pentru formarea caracterului moral.

În această perioadă, viaţa religioasă a tânărului trece printr-o criză de multe ori foarte periculoasă. Concepţia religioasă pe care tânărul şi-a dobândit-o în copilărie este zdruncinată de îndoieli generate de conflictul dintre viaţa şi ideal, dintre credinţă şi unele teorii ştiinţifice. Soluţionarea acestui conflict depinde de felul în care educatorul ştie să-şi îndeplinească în mod conştiincios activitatea educativă.

În domeniul religios, mulţi tineri revin la idealurile religioase din copilărie, înţelese acum mult mai bine şi mai profund. Practica religioasă face mult bine tânărului în această perioadă. Ea îi îndreaptă privirile spre idealul sfinţeniei, îi purifică sentimentele, mai ale pe cel al iubirii, îi trezeşte nostalgia spre idealuri înalte şi-i înnobilează sufletul conducându-l spre lumea frumosului, binelui şi sfinţeniei.

 

(www.oradereligie.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Educaţia religioasă.

Comentarii