Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
De Sfântul Siluan Athonitul
Iată o cale scurtă şi uşoară spre mântuire. Fii ascultător, înfrânat, nu osândi, păzeşte-ţi mintea şi inima de gândurile cele rele şi gândeşte că toţi oamenii sunt buni şi că Domnul îi iubeşte. Pentru acest gând smerit, harul Duhului Sfânt va via întru tine şi vei zice‚ Milostiv este Domnul!’.
Aşa ne învaţă Sfântul Siluan, de parcă ce poate fi mai simplu decât să fii ascultător şi înfrânat, de exemplu. Este un şiretlic duhovnicesc, aici. O promisiune cu nădejde, pentru noi, cei neputincioşi. Un şiretlic al unui Sfânt care foloseşte un truc psihologic. Ştiind foarte bine că nu putem, că aproape nici nu vrem să ne mântuim, Sfântul Siluan se face că nu bagă de seamă asta. Şi ne vorbeşte ca şi cum am vrea, am putea - dar nu ştim cum.
Chiar dacă sufletul nostru tânjeşte după Dumnezeu, plânge şi se zbate, ba îi e frică, ba se întunecă de ură, sau de mai ştiu eu ce patimă şi din adâncul deznădejdii strigă după Domnul, noi, iubite Sfinte Siluan, traducem zbaterile astea în diverse moduri, că dacă preţul n-ar fi viaţa noastră te-ar apuca râsul. Ni se pare, de exemplu, că suntem ameninţaţi de sărăcie, de dispreţul celor din jur. Că nu producem de-ajuns - de parcă noi am putea produce ceva, dacă Domnul n-ar sufla viaţă. Că nu suntem realizaţi, că mai trebuie să ne rezolvăm diverse probleme. Că n-avem, că nu ni se dă. Că drumurile sunt închise. Şi totdeauna, o frică de ce zice lumea, de cum sunt privit. Obsesia bilanţului, de parcă noi am fi proprietarii firmei.
Mântuirea
În al doilea rând, că mintea noastră nu ştie ce înseamnă mântuire. Dacă te întinzi la discuţii pe tema asta cu câţiva dintre prieteni tăi - dintre cei care nu merg la biserică decât la vreo oficiere de căsătorie sau la înmormântare - aproape că te doare când vezi că pentru ei asta nu e o preocupare conştientizată. Aşa ai fost şi tu. Ce te-a schimbat? Când ai învăţat să intri în biserică alergând, de parcă timpul s-ar sfârşi şi tu rămâi pe dinafară? Când ai învăţat să-ţi faci rugăciunile de dimineaţă şi de seară şi să te străduieşti să te rogi într-una? Nu că chiar te-ai ruga. Dar ştii că trebuie, te-ai împrietenit cu sufletul tău care ştie lucrul ăsta şi încerci să-l sprijini...
Când ai învăţat asta? Eu cred că asta s-a întâmplat prima dată atunci când ai început să iubeşti. Atunci ai aflat cum trebuie să-l „abordezi” pe Domnul. Aşa cum „abordezi” cea mai preţioasă persoană din viaţa ta. Exact aşa. Cu frică să n-o pierzi, cu bucurie, cu nebunia de a alerga după ea peste tot, cu şiretlicuri ca s-o îmbunezi, când greşeşti, cu durere pe care n-o bagi în seamă când trebuie să te schimbi, pentru ea sau el. De dragul lui sau al ei. Cine n-a iubit cu adevărat nu este interesat de cuvântul mântuire. Dar mai are timp...
... ai un suflet bun!
Ce curajos e Sfântul Siluan! Are el curajul să îşi deschidă inima în faţa tuturor şi să spună că iubeşte florile. Şi nu numai să spună, dar să facă din asta o rugăciune de mulţumire.
Un suflet blând si smerit este mai frumos decât aceste flori, tot astfel si mireasma lui este mai buna si mai frumoasa. Domnul a creat aceste flori, dar El iubeşte mai ales omul şi îi dă Duhul Sfânt care este mai blând decât lumea întreagă şi este plăcut sufletului.
Şi înţelept, Sfântul Siluan. Totul este limpede la el. Nu te poţi rătăci, degeaba îţi ies în cale gânduri sucite şi întortocheate. C-o fi, c-o mirosi, că m-am împuns cu vecina dar chiar nu avea dreptate şi am să îţi explic imediat ce s-a întâmplat...
Draga mea, spune Sfântul. Tu nu îţi iubeşti vecina. Deci, draga mea, acum eşti rea, tu nu-L iubeşti nici pe Domnul. Adică ţi-ai închis sufletul în faţa Lui.
Un suflet închis care nu se deschide părintelui spiritual cade în înşelăciune. Acesta va vrea să dobândească tot ceea ce este înalt, dar Sfântul Siluan spune că aceasta este o dorinţă diavolească. Noi trebuie să alungăm patimile din suflet şi din trup şi să scăpăm de înşelăciune. Domnul se descoperă celor fără de răutate, nu numai sfinţilor, ci şi păcătoşilor. Iată cum ne iubeşte Domnul.
Nu-s vorbe goale, nu e poezie stearpă deşi seamănă a poezie. Sunt realităţi, singurele realităţi pe care ne putem sprijini. Sunt soluţii de a ieşi din impas. Dacă ne încăpăţânăm să le ignorăm, calificându-le drept iluzii, e vai de capul nostru. Avem toate şansele să facem aşa ceva pentru că în întunecarea noastră suntem pesimişti. Şi ne aşteptăm la lovituri din toate părţile. Cam greu de crezut că dacă mă uit la o floare şi mi se încălzeşte inima de iubire pentru ea, întâi, apoi îmi mut gândul de iubire spre un om, în drum spre Domnul, cam greu de crezut deci, că aşa o să mi se rezolve problema pe care o am cu fetiţa mea adolescentă care pur şi simplu nu mă ascultă. Şi nu ascultă de nimeni, decât de prietenii ăştia ai ei, care sunt dubioşi.
Şi drept este, poate nu se rezolvă instantaneu dar este un început foarte bun.
Nu este mângâiere pe pământ, numai tristeţea care ne macină sufletele…
Lasă-te în voia Domnului si suferinţa ta va scădea şi va fi mai uşoară, pentru că sufletul tău va fi la Dumnezeu şi va găsi atunci pacea, pentru că Domnul iubeşte sufletul care se lasă în voia lui Dumnezeu şi în mâna sfinţilor Părinţi.
Dacă am fi smeriţi, Domnul ne-ar arata raiul în fiecare zi. Dar pentru că nu suntem smeriţi, noi trebuie sa luptăm şi să ducem un război cu noi înşine: dacă te vei învinge, Domnul îţi va da Ajutorul Său Sfânt în schimbul smereniei si ostenelii tale.
Echilibru şi împăcare
Şi peste toate gândurile astea, cuvântul Domnului spus Sfântului Siluan într-un moment al vieţii lui când toată fiinţa lui se clătina. „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”.
Nădejde, smerenie, tăria de a nu încerca să te cobori de pe cruce. Şi nu ştiu cum, dar când eşti lovit parcă te consideri dator să deznădăjduieşti. Parcă te simţi dator să suferi. Şi parcă singurul lucru de care te fereşti este recunoaşterea propriei greşeli. Propria ta greşeală pare o poveste. ‘Ştiu eu că aşa ar trebui să gândesc, dar NU este aşa. Este clar că nu e vina mea absolut deloc.’ Te mai ciopleşti un pic, te mai curăţă lacrimile de iubire vărsate de Sfântul Siluan…
Lecţii de iubire, de curaj. Echilibru şi împăcare.
Ei... Sfântul Siluan. Şi după el încă o pleiadă de oameni care l-au iubit. Părintele Sofronie de la Essex, părintele Noica, alţii şi alţii… şi tu, cel care îi citeşti cartea. Fiindcă această carte, chiar dacă n-ai să citeşti din ea decât câteva rânduri pe zi, ai să dormi cu ea sub pernă şi ai s-o tot porţi prin casă după tine ca atunci când prinzi un pic de timp liber să-l închizi între paginile ei, să rămână ferecat acolo pentru veşnicie.
TEODORA DRĂGOI,
Fundaţia SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)
(Cartea „Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei” a Sfântului Siluan Athonitul se găseşte la librăria „Sf. Voievod Ştefan cel Mare” din Areni)
