Împăratul Leon cel Înţelept, stând odată de vorbă cu nişte filosofi creştini, aceia

i-au spus că păcatul zavistiei şi al iubirii de argint sunt egale în răutate. Iar împăratul a poruncit să-i caute doi oameni care ar fi vătămaţi la suflet de aceste două patimi. Cei trimişi de împărat au găsit ce căutau şi le-au zis: "Vă cheamă împăratul să vă cunoască şi să vă dea câte un dar mare". Aceia s-au bucurat mult de această chemare, neştiind la ce sunt chemaţi. Şi îndată au venit. "Vreau să fac milă cu voi şi să vă dau câte un dar". Şi a chemat mai întâi pe iubitorul de argint şi i-a zis: "Ţie o să-ţi dau daruri mari, iar celui ce vine după tine îi vor da îndoit decât ţie. Ce vrei să-ţi dau?" Iar iubitorul de argint, stând puţin pe gânduri, a zis: "Măria Ta, eu vreau să-mi iei jumătate din averea mea!" Împăratul a tăcut şi i-a zis: "Du-te şi să vină celălalt (zavisnicul)". Şi i-a zis şi acelui: "Cere de la mine orice dar, însă să ştii că celuilalt îi voi da îndoit ca ţie!" Iar omul cel zavistnic, gândindu-se puţin, a zis: "Măria Ta, mie să-mi scoţi un ochi!" Apoi chemându-i pe amândoi, le-a zis: "Vai de voi, oameni blestemaţi, am făcut cu voi o experienţă şi rău aţi ieşit înaintea mea amândoi! Mergeţi şi vă îndreptaţi viaţa prin spovedanie curată şi prin pocăinţă adevărată, ca să nu vă pierdeţi sufletele voastre!"

Egale în răutate.

Apoi chemând pe filosofi le-a spus din cercare, cum iubitorul de argint a cerut să i se ia jumătate din avere cu scopul ca celuilalt să i se ia toată averea şi să nu aibă cumva mai mult decât el. Iar cel zavistnic, cum a cerut să i se scoată un ochi, spre a-i scoate celui de-al doilea pe amândoi. Şi a zis către filosofi: "Acum am văzut că mare dreptate aveţi voi, că zavistia şi iubirea de argint, sunt egale în răutate".

Iată şi a doua istorioară.

Un călugăr se făţărnicea în toată vremea că este sfânt şi, la arătare, postea mult şi se înfrâna la toate, ca să-l laude oamenii şi ceilalţi călugări; iar pe ascuns mânca şi bea mult şi făcea şi alte răutăţi, ferindu-se de ochii oamenilor, ca să nu afle răutăţile lui.

Spaima.

Dar venind fără de veste peste el o boală grea şi, apropiindu-se de moarte, a chemat pe călugări şi pe fraţi la el. Şi venind mulţi din soborul mănăstirii, a început a plânge cu amar şi tremurând de frică, a zis către dânşii: "Fraţii mei, vai mie, căci eu împreună cu voi de atâţia ani petrecând, mă arătam că sunt mare postitor, dar acest lucru îl făceam numai de făţărnicie, spre a fi lăudat de voi şi de oameni. Iar eu mâncam pe ascuns şi beam mult, şi alte păcate grele am făcut. Şi iată acum sunt dat spre mâncare balaurului, care a legat picioarele şi genunchii mei cu coada sa, iar capul lui la gura mea stă şi aşteaptă să smulgă sufletul meu şi să-l ducă la pierzare!" Şi zicând acestea a murit.

Astfel, mare spaimă a cuprins pe toţi cei de faţă, iar stareţul acelor călugări, care venise şi el acolo, a zis către toţi: "Vedeţi, fraţilor, cât de mare este prăpastia păcatului făţărniciei şi al mâncării pe ascuns?" (din Everghetinos, al Sf. Grigorie Dialogul).

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Zavistia şi făţărnicia.

Comentarii