Pelerinul respins dintre oameni in Ierusalim prin răstignire revine între ei prin înviere. Dar Iisus-Pelerinul înviat nu mai merge spre templul de zid al Ierusalimului pământesc, ci din Ierusalimul ceresc al învierii călătoreşte ca un necunoscut spre Emaus, pentru a face din fiecare pelerin o gazdă, un primitor de Dumnezeu. Pelerinajul exterior spre Emaus este însoţit de un pelerinaj interior, spiritual, la "locurile sfinte" din Sfintele Scripturi (Luca 24, 27 oi 32, 44, 45). Acest pelerinaj încălzeşte inimile pelerinilor Luca şi Cleopa pentru ca iubirea divină - foc ceresc - le-a atins şi le-a deschis inima, iar apoi comuniunea euharistică le deschide ochii sufletului să-L recunoască pe Cel pe care L-au primit în casa şi fiinţa lor.

El, Hristos-Pelerinul, se face iarăşi nevăzut (Luca 24, 13-35) tocmai pentru ca prin comuniunea euharistică le-a devenit interior. El a devenit viaţa vieţii lor, sensul sacru, ultim şi fundamental, al existenţei umane sfinţită în iubirea veşnică a lui Dumnezeu.

Biserica pelerină

Taina de la Emaus arată ca pelerinajul s-a transformat în Euharistie şi templu viu, în Biserică, iar Biserica este pelerină, călătorind spre înviere şi pregustând viaţa veşnică a Împărăţiei cerurilor (Evrei 12, 22-23; 13, 14). Astfel omul fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu Cel sfânt găseşte în sfinţenie sensul ultim şi deplin al existenţei sale.

Pelerinajul are şi un sens profetic pe care un teolog contemporan în descrie astfel: "Aceste adunări ale unui popor (de pelerini n.n.) care cântă credinţa sa simbolizează şi inaugurează adunarea multiplă a neamurilor (naţiunilor), anunţată în ultimele capitole ale (cărţii) lui Isaia şi marile vedenii ale Apocalipsei. De la Avraam încoace toţi oamenii credinţei sunt de altfel pelerini mergând prin pustie către ţara făgăduită; puţin câte puţin ei îşi dau seama ca Hristos îi însoţeşte pe cale şi îi invită să-L recunoască" (Luca 24, 35)

În locurile de pelerinaj vin oameni diferiţi din regiuni sau ţări diferite. Motivaţiile şi dorinţele lor sunt diferite. Vârstele, starea socială, gradul de cultură, intensitatea credinţei, sensibilitatea spirituală - toate sunt diferite. Această diversitate adunată laolaltă se vede mai ales la pelerinajele legate de hramurile locurilor sfinte sau sărbătorile sfinţilor patroni spirituali ai acestor locuri.

Rugăciunea comună a sărbătorii

Un teolog apusean descrie participarea oamenilor într-un loc de pelerinaj în aceste cuvinte: "Locurile de pelerinaj atrag turistul şi pelerinul, tânărul şi bătrânul, omul sănătos şi bolnavul, familiile şi indivizii, evlaviosul şi curiosul, cel care face milostenie şi hoţul de buzunare, cel ce caută de suflet şi negustorul. Natura însăşi a pelerinajului face ca diferenţele sociale obişnuite să dispară, căci pelerinii în marea lor diversitate trăiesc experienţa unui loc comun, bazat pe experienţa unificatoare a pelerinajului. Pelerinajul însuşi reflectă nu numai realitatea fundamentală a Bisericii, popor al lui Dumnezeu efectuând pelerinajul vieţii, ci încă mai mult realitatea umanităţii însăşi, totalitatea oamenilor în drum spre tainicul de-dincolo de lume. Acest misterios de-dincolo al umanităţii se poate vedea şi trăi oarecum în pelerinaj".

Experienţa pelerinajului este un prilej de împrospătare a vieţii spirituale şi de întărire a credinţei.

În experienţa spirituală a pelerinajului, cei care au credinţă mai slabă au prilejul să o întărească văzând credinţa mai puternică a altora; cei care au răbdare mai puţină se întăresc văzând răbdarea altora; cei care se roagă mai puţin şi mai superficial se îmbogăţesc şi se înnoiesc din rugăciunea fierbinte a altora, a tuturor. În pelerinaj suntem influenţaţi de alţii şi influenţăm pe alţii prin felul nostru de a fi prezenţi acolo. În general pelerinii sunt oameni însetaţi de mai multă viaţa spirituală, pe care nu o oferă totdeauna propria lor parohie sau mănăstire, sau pentru că s-au prea obişnuit cu acestea. Pelerinajul învinge rutină. În pelerinaj Duhul Sfânt trezeşte în om o dorinţă mai mare de sfinţenie, de înnoire a vieţii.

Izvor de bucurie

Când pelerinajul este însoţit de rugăciuni, de priveghere, de spovedanie, de împărtăşire euharistică, de convorbiri duhovniceşti cu alţi pelerini, el este un izvor de bucurie şi pace interioară, un prilej de îmbogăţire spirituală.

Pelerinii oferă bani sau daruri materiale bisericilor din locurile de pelerinaj, ca semn că primesc în schimb daruri spirituale, binecuvântări pentru viaţa şi activitatea lor. Lumină şi frumuseţea de pe feţele pelerinilor în timpul slujbelor religioase ale pelerinajului arată lumina adunată de ei în suflet prin rugăciunea comună a sărbătorii. Întâlnirea cu locurile sfinte, moaştele sfinţilor, icoanele sfinţilor şi persoane cu viaţa smerită şi sfântă devine izvor de bucurie, iubire şi luminare interioară a pelerinului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pelerinajul, îmbogăţire a vieţii spirituale.

Comentarii