Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Rugăciunea este pentru începători şi neputincioşi. Iar cei care se pot lupta să folosească împotrivirea, care obişnuieşte să astupe gura diavolilor. În felul acesta Domnul nostru a biruit cele trei mari războaie ce i le-a pus înainte diavolul sus, pe munte. Senzualitatea prin "nu numai cu pâine va trăi omul", slava deşartă prin "să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău", şi iubirea de arginţi prin "numai Domnului Dumnezeului tău sa te închini şi numai Lui Unuia să-I slujeşti" (Mt. 4, 10).
Sfinţitul mucenic Petru Damaschin ne spune referitor la acestea: "Când diavolii îţi aduc vreun gând de mândrie, atunci să-ţi aduci aminte de gândurile necuviincioase pe care ţi le spuneau şi smereşte-te. Iar când îţi vor aduce gânduri necuviincioase să-ţi aduci aminte de acele gânduri de mândrie şi să le biruieşti în felul acesta, încât nici să nu deznădăjduieşti din pricina gândurilor necuviincioase, nici să te mândreşti din pricina celor bune".
Astfel când un oarecare cuvios bătrân era luptat de gânduri de mândrie, îşi spunea gândului său: "Bătrâne, vezi-ţi desfrânările tale", şi războiul încetă.
Există cazuri când cineva îşi mobilizează toate puterile duhovniceşti, toate gândurile bune şi totuşi nu poate alunga un gând rău. Care este pricina? "Deoarece mai întâi am primit să judecăm pe aproapele". Am judecat pe fratele nostru şi gândul nostru a pierdut puterea ce-o avea mai înainte.
Uneori suntem fără minte, de aceea ne stăpânesc gândurile.
Însă de cele mai multe ori nu avem puterea să ne luptăm împotriva gândurilor, deoarece cedăm atacurilor lor, primim astfel de răni duhovniceşti care nu se vindecă nici chiar cu trecerea unui mare interval de timp.
De aceea e mai bine să scape cineva prin puterea rugăciunii şi a lacrimilor, deoarece:
- sufletul nu are întotdeauna aceeaşi putere, în al doilea rând
- diavolul are experienţa multor mii de ani, în timp ce a noastră este foarte limitată şi, încercând să ne împotrivim, vom fugi biruiţi şi răniţi, căci mintea noastră iarăşi se întinează cu imaginaţia necuviincioasă
- alungă mândria şi arată smerenie cel ce scapă la Dumnezeu în ceasul războiului gândurilor şi se mărturiseşte pe sine nevrednic, smerit şi neputincios în a se lupta, şi numai pe Iisus Hristos tare şi puternic în război, deoarece El ne-a spus: "îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (In. 16, 33), adică patimile, gândurile şi pe diavolul.
Dispreţuirea (defăimarea)
Dacă ne ocupăm cu gândurile ce ni le aduce vrăjmaşul, niciodată nu vom putea face vreun bine, căci va fi războit de acela.
Dispreţuirea, şi faptul de a nu se ocupa cineva cu gândurile vrăjmaşului este arma cea mai puternică şi ea constituie lovitura cea mai tare dată diavolului. Trebuie să considerăm gândurile lui ca gângăniile, ca lătrăturile căţeilor, ca nişte ţânţari şi in cel mai rău caz, ca vuietul avionului, sau ca nimic, deoarece:
- credem în puterea marelui nostru Conducător Iisus Hristos
- credem că după Crucea şi moartea Domnului nostru, diavolul nu mai are nici o putere împotriva noastră, ci este slab şi neputincios după cele scrise: "Vrăjmaşului i-au lipsit săbiile până în sfârşit" (Ps. 9, 6).
Mai mare biruinţă împotriva diavolilor şi ruşinare a lor nu există ca dispreţuirea, deoarece cel ce a ajuns la punctul acesta este înarmat cu harul lui Dumnezeu şi rămâne neatins de gânduri şi diavoli.
În completare am putea spune că pomenirea morţii este un mijloc foarte puternic pentru biruirea gândurilor. Ea ne pricinuieşte dureri de inimă pentru păcatele noastre şi ne păzeşte mintea de gânduri. Cel ce socoteşte ziua ce-o parcurge ca ultima zi a vieţii sale, va limita într-un grad foarte mare gândurile necuviincioase.
Stai la masă şi mănânci? Să ai pomenirea morţii, ca să nu te ispitească lăcomia pântecelui. Noi înşine să zugrăvim în mintea noastră imaginea mormintelor ca să ştergem de la noi nesimţirea ce ne stăpâneşte.
„Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui”Stareţul Siluan, ultimul sfânt oficial al Sfântului Munte, spunea: "Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui". În modul acesta nici un gând nu se va încuiba înlăuntrul nostru.
Ce mod trebuie să folosim noi ca să scăpăm "de mucenicia cea îndelungată şşi mult chinuitoare", aşa cum caracterizează Sfântul Teodor Studitul lupta cu gândurile?
Să urmăm tactica Sfântului Ioan Colov, care a încercat toate modalităţile.
Acest mare nevoitor al duhului ne sfătuieşte următoarele: "Asemenea sunt unui om care şade sub un copac mare şi vede multe fiare şi târâtoare venind spre dânsul. Şi când nu va putea să stea împotriva lor, aleargă sus în copac şi scapă. Aşa şi eu stau în chilia mea şi văd cugetele cele viclene venind împotriva mea. Atunci mă urc în copacul vieţii, la Dumnezeul meu, prin rugăciune, şi mă izbăvesc de vrăjmaşul".
Acest articol nu constituie un studiu amănunţit privitor la subiectul cel atât de important al gândurilor, ci este o predică ce s-a ţinut cu câtva timp mai înainte. Dacă din această lucrare mică se va folosi cineva, să se roage şi pentru cei care s-au ostenit întru alcătuirea ei. (ieromonah Benedict Aghioritul)
