Ion DRĂGUŞANUL

SOLCA (IV). O colectă  pentru sprijinirea copiilor sărmani, care urmau o şcoală, făcută la Solca, în 13 decembrie 1902, cu ocazia unui spectacol de teatru, menţionează următoarele nume de localnici printre binefăcători: Fritz WICKE, notarul Tigran cav. de Pruncul, Nicanor Macovei, Ilie Semaca, Alexandru Braha, Pincas Zweker, Iulius Pittner, Pressner, Lugert, Kupterberg, Weinberg, Stadtmauer, Efroim Rath, Adamowski, Modest Avram, Carol Willmitzer, Podlowski, Schratter, Carl Stockl, Dr. Schaffel, Eichenbaum, Holota, Hannenzahn, Filip Hohenthal, Jascht, Becker, Aron Nagler, Luca Burdea, Wolfram, Dominik Wickerhauser, Wolf, Kaniuk, Tannhauser, Ferdinand Schaffer, Wollak, Polack, Osman, Rada, Kazimir Michalowski, Franz Luczko, Franz Eisenhauer, Gai, Gottesmann, Holzdrager, Dr. Eduard Beilich, Aberbach, Piotrowski, Avedig Gaina, Grigori Lazarowicz, Mendel Abraham, Donnenfeld, Herschmann, Singer, Kaminski, Oskar Kantor, Iosif Neuman, Schaffe-junior, Marta Thurmann, Leopoldine Botta, Paulina Mertha, Emilie Gaube, Adolfine Sobotnicki, Ecaterina Koch, Domnii Biedermann, Secher, Heinrich Schaffer, Pinkas Schmied, Polaczek, Leiser Kosmann, David Peretz, Costiner, domnişoara Dobrea, domnii Grigori Poleacu, Dimitrie Naherneac, Nicolai Rădăşan, Ellenbogen, Rachmut, Baruch Basseches, Carol Kosmann, Nemtzof junior şi senior, Gere, Strauch, Iosif Eisenhauer, Efroim Faust, Simader, Daszkiewicz, Muckjun, Krammer, Alexandru Chisiliţă, Eusebi Smercenischi, Schirger, Rudich, Avrum Schimmel, Frenger, Vasilovschi, Stieber, Rab, Zenta Şi Doamnele Amalie Loos, Eugenia Mitric, Gerzhofer, Aspazia Kufner, Ioana Webenau, Rosa Perting Şi Pawlowski[1].

Nicolae Iorga, care a vizitat Bucovina în primăvara anului 1904, n-a ratat nici Solca, pe care o descrie în doar câteva tuşe: „Solca e o stradă, dar o stradă dreaptă, bine orânduită, destul de noroioasă. În calea mea spre mănăstire nu văd alta decât ţerani de-ai noştri, ca cei de asară, ba chiar şi câte o Munteancă purtând catrinţa neagră cu marginea roşie. În curţi stau căruţele lor deshămate. Oamenii au venit ca să plătească la perceptor şi ca să se spoveduiască la preot.

Biserica românească de astăzi, mănăstirea din alte timpuri, domneasca ctitorie a bătrânului Ştefan Tomşa al II-lea, care căuta să-şi ispăşească păcatele cele multe făcute prin uciderea celor mai mari boieri ai ţerii, e acum tocmai la capătul târgului, într-un loc unde înălţimile sămănate cu brazi încunjură din toate părţile.

O reparaţie de mai deunăzi a dat turnului de la poartă şi turnului bisericii coperişurile lor de ţigle strălucitoare, de modă bucovineană. Varul a înlocuit de mult toate zugrăvelile. Încolo, însă, Solca e şi astăzi cum a ridicat-o acest Ştefan Vodă al măcelurilor de boieri…

E slujba din Joia Paştelui: biserica e plină de ţerani puternici, de femei gătite – şi ei şi ele în cojoacele de sărbătoare. Pe două mesuţe se îngrămădesc colacii şi sticlele de vin, din care răsar lumânările de ceară. La uşi stă adunată lumea pentru spovedanie. Preotul spune evanghelia lui Hristos dus înaintea judecătorilor celor răi şi fără Dumnezeu: glasul lui se înalţă foarte puternic şi umple tot largul cuprins al bisericii.

Afară, un bătrân strâmb se apropie de mine, văzându-mă că ieau însemnări.

– Ce e, domnule, cu contractul bisericii?

– Care contract?

– Contractul acela de care a spus arhimandritul că este şi la Cernăuţi şi la Viena. Şi zice acolo că biserica trebuie încunjurată cu lemn?

Astfel trăieşte în mintea moşneagului gândul la averile cele mari pe care le-au avut odată aceste mănăstiri şi biserici moldoveneşti şi pe care, la anexare, le-a luat Statul ca să clădească din ele casarme şi câte altele până să se ajungă la împrejmuirile bisericilor.

Moşul cu „contractul” a fost şi prin România înainte de a ajunge clisiarh aice. A lucrat la câmp, ca atâţia alţi „Corduneni”. A călătorit aşa pe la Dorohoi, prin Suceava, prin Iaşi şi până în jos, la Huşi.

– Ba am fost şi la Ruşi.

– Şi ce zici de dânşii?

– Ei, acolo-i mai bine, nu ca în România… Acolo-i pământ larg, că peste Prut domneşte Ţarul cel binecredincios care face pomană cu „pământuri largi”.

Tinerii cari-l încunjură tăcuţi învaţă de la dânsul aceasta”.

Printre tinerii aceia s-o fi numărat şi Ilie Torouţiu, cel născut la Solca, în 17 iunie 1888, şi care avea să scrie şi lucrări acide despre „poporaţia din Bucovina”, şi proze triste despre letargia săracilor, dar şi numeroase studii despre viaţa lui Mihai Eminescu şi despre opera eminesciană. Şi tot la Solca s-a născut, în 2 noiembrie 1856, compozitorul Victor Vasilescu. Peste aproape un secol, şi cumva în trecere, s-a născut la Solca, în 20 septembrie 1954, arhitectul şi… caricaturistul Doru Ghiocel Olaş.