Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 11 apr 2011 - Anul XVI, nr. 84 (4682)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Dispută

Democrat-liberalii susţin că aleşii PSD şi PNL din CJ au căzut în propria capcană

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Secretarul general al Organizaţiei Judeţene  Suceava a PD-L, deputatul Ioan Bălan, a făcut un apel la raţiune şi înţelepciune către consilierii judeţeni ai PSD şi PNL, pe care îi roagă să voteze alături de PD-L proiectele destinate dezvoltării judeţului.

Bălan s-a referit la investiţiile de 60 de milioane de euro în modernizarea a şapte drumuri judeţene care au fost blocate de reprezentanţii PSD şi PNL în deliberativul judeţean, investiţii programate a fi implementate cu fonduri guvernamentale prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi care, în opinia parlamentarului democrat-liberal, „nu sunt strict aducătoare de voturi pentru PD-L, ci sunt strict necesare pentru dezvoltarea judeţului”. Secretarul general al PD-L Suceava le-a reamintit social-democraţilor de apelul pe care l-au făcut ei în urmă cu câteva luni către democrat-liberali, de a găsi împreună soluţii pentru dezvoltarea judeţului, şi le-a transmis că acesta este un moment oportun pentru a-şi arăta seriozitatea şi faptul că le pasă de suceveni.

 

Apel la raţiune şi înţelepciune către consilierii judeţeni ai PSD şi PNL

Bălan solicită opoziţiei din deliberativul judeţean să lase deoparte duplicitatea politică, „pentru că din raţiuni politice blochează proiectele importante pentru judeţul Suceava”.

„Dacă am fi la fel de doritori de a scoate puncte din acest lucru, cred că astăzi am fi şi noi prin comunele tranzitate de cele şapte drumuri judeţene a căror modernizare a fost blocată şi am pune liste ale ruşinii cu consilierii judeţeni ai PSD şi PNL care au blocat investiţia de 60 de milioane de euro, aşa cum au făcut şi ei cu parlamentarii noştri la un moment dat. Aşteptăm un răspuns la apelul nostru şi, dacă nu este cel scontat, ne vedem aproape obligaţi să mergem să le explicăm oamenilor din zonele respective care este motivul real pentru care sunt blocate aceste investiţii”, a spus Bălan.

El este de părere că reprezentanţii PNL şi PSD în Consiliul Judeţean nu şi-au pregătit o strategie cu privire la proiectul vizând investiţiile în modernizarea celor şapte drumuri judeţene, arătând că la Rădăuţi un proiect similar a trecut fără probleme în Consiliul Local.

„La un moment dat, în timpul şedinţei, consilierii judeţeni ai PSD şi PNL şi-au dat seama că e nevoie de două treimi din voturi şi atunci s-au gândit să-i pună o piedică lui Gheorghe Flutur, neputând să anticipeze probabil ce repercusiuni politico-economice vor avea acţiunile lor. S-au trezit astfel într-o situaţie fără ieşire. Pe de o parte, au votat împotriva unui proiect de dezvoltare a judeţului prin PNDI şi, pe de altă parte, trebuie să dea explicaţii oamenilor din zonele afectate direct de blocarea acestor proiecte. Din raţiuni politice au venit cu o explicaţie pur economică, să se scoată cumva. Ştiu din interior că ei astăzi sunt de acord cu aceste investiţii, dar nu le pot vota, întrucât consideră revenirea asupra votului ca o pierdere de puncte în faţa PD-L-ului”, a explicat deputatul PD-L de Suceava. 

 

”În cazul drumurilor, judeţul nu plăteşte nici un leu”

La rândul său, prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a PD-L, senatorul Orest Onofrei, consideră că aleşii judeţeni ai PSD şi PNL au căzut în propria capcană.

„Li s-a cerut probabil de către Victor Ponta să nu voteze. Au speculat că ar fi o oportunitate politică de a-l bloca pe Gheorghe Flutur, dar nu l-au blocat pe Flutur, ci au blocat judeţul”, a spus Onofrei.

El a făcut o comparaţie cu proiectul „Utilităţi şi mediu” iniţiat de fosta administraţie PSD a Consiliului Judeţean, cu precizarea că proiectul social-democraţilor a îndatorat 65 de primării cu milioane de euro pe 25 de ani, în timp ce investiţiile în modernizarea celor şapte drumuri judeţene nu grevează bugetele locale sau cel judeţean, urmând a fi plătite din fonduri guvernamentale.

„Nouă ni s-a reproşat la vremea respectivă că am fost împotriva unui proiect important pentru dezvoltarea judeţului, proiect care în timp s-a dovedit că a fost o mare nenorocire. <Utilităţi şi mediu> a adus o mare nenorocire pentru localităţile din judeţ. Primării care nu-şi pot plăti salariile sunt obligate acum să achite sute de mii de euro pe 25 de ani fără ca măcar gazul să ajungă cândva în localităţile respective prin acest proiect. Prin <Utilităţi şi mediu>, PSD a amanetat judeţul pe 25 de ani. Or aici, în cazul drumurilor, judeţul nu plăteşte nici un leu. Asta este extrem de important. Vorbim de marele proiect al PSD care e penal, iar primăriile nu ştiu cum să iasă din el şi tot Flutur cel blocat acum a încercat să găsească soluţii să repare ceea ce ei au făcut prost. PSD-iştii se opun însă la un lucru bun pentru judeţ în condiţiile în care nu plăteşte judeţul”, a explicat prim-vicepreşedintele PD-L Suceava.

 

 Democrat-liberalii nu cred că PSD-istii sunt în stare să dezvolte judeţul

 Onofrei este convins că atitudinea consilierilor judeţeni ai PSD şi PNL este una pur politică, arătând că majoritatea localităţilor prin care trec cele şapte drumuri judeţene blocate la modernizare au primari social-democraţi.

„Dacă vorbim de politizare, ei politizează, nu noi”, a precizat Onofrei. Senatorul democrat-liberal le cere celor din opoziţie să dea dovadă de raţiune şi să iasă din propria capcană în care au intrat.

„O acţiune politică o faci dacă îţi aduce voturi. Ceea ce au făcut cei de la PSD şi PNL nu le aduce voturi, ci doar oprobiul oamenilor din acest judeţ. Asta este de neînţeles. Dacă am fi sadici sau dacă nu am avea minimă înţelepciune, ar trebui să-i încurajăm să continue, pentru că ne aduce nouă voturi şi nu lor. Orice cetăţean din acest judeţ e obligat să-şi pună întrebarea: dacă PSD blochează proiecte de dezvoltare a judeţului atunci când sunt în opoziţie, cum să-i creadă lumea ca atunci când vin la guvernare vor dori să dezvolte judeţul?”, a încheiat Onofrei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Democrat-liberalii susţin că aleşii PSD şi PNL din CJ au căzut în propria capcană.
 Vizualizări articol: 1617 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 4 voturi
Democrat-liberalii susţin că aleşii PSD şi PNL din CJ au căzut în propria capcană3.054

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   * trimis de
(11 apr 2011, 11:06:19
KKK autohton PDL-ul ăsta
Doar că Martin Luther King nu i-a prevăzut
Şi pe ăia ,, drepturile omului ’’ îi dezgusta
Şi ăia au un lider (de regulă ) încrezut

Eşti în opoziţie ? faci politică ,, la negru ’’
Portocaliul e starea normală de fapt
În ţeasta lu’ Băsescu se află adevăru’
Doar el să facă ,, reforma ’’ este apt

Ne atrage atenţia U. Europeană
Că discriminăm , eutanasiem generaţii
Dar mult prea contaminaţi cu politica bacteriană
Nu vedem ... ce văd şi alţii
2.   Rusine diversionistilor trimis de
(11 apr 2011, 11:43:23
domnilor,este foarte bine ca se mai gasesc citiva oameni care incearca sa se opuna bataii de joc la care supuneti acest judet.In timp ce drumuri nationale care strabat acest judet arata ca dupa razboi cineva vrea sa toarne asflat prin padurile rarite ale judetului.intre drumurile mentionate ca urmind a fi asflatate sunt cel putin 2-3 care nu are nici un rost sa fie asfaltate ci daca ar fi consolidate putin si pusa niste piatra se poate circula foarte bine mai ales ca traficul este extrem de redus PE RESPECTIVELE DRUMURI(SI SE VA MAI REDUCE DACA CARBURANTUL SE TOT SCUMPESTE).Cei in cauza cunosc care sunt acele drumuri dar nu conteaza asta pentru ei ci sa aiba pe ce cheltui banii.Cum poate fi cineva de acord cu efectuarea unor lucrari care pe linga faptul ca sunt inutile se mai fac si pe datorie dupa ce cineva din aceasta tara a batjocorit romanii ca au consumat mai mult decit au produs si s-au imprumutat de la banci impingand tara in criza pedepsindu-i pentru aceasta prin taierea salariilor.Cei care fac aceste lucrari pe datorie mai pot avea incredere ca isi vor recupera banii dupoa 2013-2014 cind statul in prezent nu mai respecta nici macar hotararile judecatoresti daramite niste contracte si intelegeri.Este clar ca sunt implicate firmele lor avand siguranta ca isi vor lua banii din buget cahiar daca o sa fie nevoie sa mai reduca cu 50/60 la suta salariile.Sunteti o pacoste pentru tara si romani.Dummnezeu sa ne de-a putere sa va mai rabdam pina va terminati mandatul si sa nu mai auzim de voi.
3.   Bai, lasati politica trimis de
(13 apr 2011, 13:09:36
Cel mai important este sa nu ne rupem masinile. Sa le faca si partidul verzilor, numai sa le faca. Ca suntem specialisti la pierdut banii...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei