Cătălin MIHULEAC

La finele lunii martie, s-a întâmplat să fiu invitat la o lectură publică în sediul ambasadei Cehiei din Paris, alături de alţi trei scârţa-scârţa pe hârtie, reprezentând trei ţări foste comuniste: un croat, un slovac şi un ceh. Evenimentul a fost inclus în colocviul „Literatura Europei centrale şi estice, pe ruinele comunismului”, iar eu pentru prima oară în viaţă am luat parte la aşa ceva, fiind mai mult împotriva, decât pentru acest gen de exhibiţii.

În fine, fiecare autor şi-a avut momentul, pe care şi l-a inaugurat citind un fragment din nuvela sa, în limba natală. Apoi, un actor a interpretat fragmente mai semnificative din aceeaşi nuvelă, după care a urmat un mic interviu: autorul în dialog cu traducătorul, în cazul meu profesorul Constantin Zaharia, un bucureştean devenit parizian. La urmă, răspunsuri la întrebările din public.

În general, viaţa m-a învăţat să stau cuminte la locul meu, aşa că n-o spun ca s-o fac pe grozavul, că au fost magnetice clipele când directorul-adjunct al Institutului Cultural Ceh din Paris, actorul Jean-Gaspard Páleníček ( sper că am pus bine accentele deasupra literelor ), a interpretat aproape în întregime nuvela mea, “Clara de Cotnari”, extrasă din volumul “Zece povestiri multilateral dezvoltate”, apărut anul trecut la editura “Cartea românească”. Nu mi-am putut imagina despre “Clara de Cotnari” – un personaj picant, care îmbină, în povestirea mea, dragostea totală pentru colegi cu delaţiunile spre Securitate – că poate ţine sala în acelaşi suspans, în care îşi ţinuse colegii de facultate, pe timpul zbuciumatei sale studenţii. La sfârşit, când publicul s-a ridicat în picioare, am simţit că aplauzele sunt mai mult pentru ea, Clara de Cotnari, decât pentru un biet autor ca mine.

La cocteilul de la urmă ( unde s-a mai văzut eveniment cultural fără cocteil ?), câţiva domni şi doamne, de diferite naţionalităţi, m-au întrebat unde pot găsi cărţile mele. Le-am răspuns că trebuie să dea o raită prin librăriile din România, dar cu răbdare, fiindcă numai anumite librării le primesc. Auzind asta, Petra James, unul dintre organizatorii colocviului, mi-a spus că e o crimă să nu fiu tradus. Posibil, dar sunt pe lume infracţiuni mai mari, iar eu trebuie să-mi văd liniştit de mica mea existenţă, în oraşul meu, unde nu se întâmplă nimic, în afara unor crime şi violuri de rutină.

Am plecat aşadat bou la Paris şi m-am întors vacă. De fapt, nici nu îmi propusesem mai mult. Şi să nu uităm că vacile din Franţa oferă publicului o artă minunată, sub forma brânzeturilor.

E de datoria mea să adaug că deplasarea mea la Paris n-ar fi avut loc, după refuzurile pe care le-am primit de la autorităţile române, fără sprijinul financiar a două instituţii particulare: “Universitatea Petre Andrei” şi Adrian Porumboiu.

De unde se pot trage anumite concluzii.