Pentru cei mai mulți dintre români, tezaurul înseamnă aurul Băncii Naționale a României. Și totuși, acesta reprezenta mai puțin de o zecime din valoarea bunurilor evacuate în Rusia în 1916 și 1917. Românii au expediat atunci tezaurele Băncii Naționale și ale Casei de Depuneri și Consemnațiuni, ale băncilor private și ale institutiilor publice, bijuteriile Coroanei, cele mai importante obiecte de artă din muzee și colecțiile private, odoarele mănăstirești, colecțiile numismatice, arhivele statului, arhivele diplomatice, manuscrisele, cărțile rare, în fine, tot ce reprezenta, ca patrimoniu, identitatea națiunii române, începând cu secolul al XVI-lea.
Încercați să îi povestiți unui rus rezonabil, fără să vă înfierbantați, istoria tezaurului românesc. Veți trece, exasperați, de la problema simplă a unei datorii neplătite, creanța transmisă din generație în generație, până la Basarabia, războiul de pe Frontul de Est, instalarea comunismului în România sau scutul de la Deveselu. Pentru noi, chestiunea tezaurului este simplă: le-am dat rușilor toată avuția noastră, spre păstrare, cu acte în regulă. De 100 de ani le-o cerem înapoi. Pentru români, rezolvarea problemei tezaurului ar duce la îmbunătățirea relației bilaterale. Pentru ruși, îmbunătățirea relațiilor bilaterale ar duce la rezolvarea problemei tezaurului. Pare o situație fără ieșire.
Sursa: www.libris.ro