Decebal Alexandru Seul: „Apa din pieptul muntelui”

„No multa, sed multum”, pare să fie deviza după care se conduce autorul în realizarea prozelor sale. Excelent mânuitor al cuvintelor, fin observator a tot ceea ce-l înconjoară, Decebal Alexandru Seul are nevoie de un număr redus de cuvinte pentru a transmite emoții cititorului. Pot spune, fără să greșesc, că este un adevărat campion al prozei scurte. Un număr de 41 de proze și-au găsit locul în cel de-al treisprezecelea volum al său.

Titlul este foarte sugestiv și foarte bine ales. A ales o metaforă pentru a atrage atenția cititorului că această apă curată ca cristalul și dătătoare de viață izvorăște din „pieptul muntelui”. Oricare proză ai citi-o este superbă! Sunt atât de frumoase, de interesante, de instructive și educative, încât fiecare luată individual se poate dezvolta într-o amplă povestire. Cuvintele curg asemenea unui izvor lin, îți gâdilă urechea într-un mod plăcut, iar tonul este unul sfătos, al moșneagului de la țară. În cinci din prozele sale evocă viața duhovnicească din satul său. Fie că descrie bisericuța unde s-a cununat („Bisericuța din deal”), fie elogiază consătenii care au participat la sfințirea unei capele („O nouă dovadă că sunt creștini”),  sau au contribuit la schimbarea acoperișului bisericii, ori au participat la hramul de Sf. Arhangheli Mihail și Gavril.

Un obicei aparte, întâlnit în foarte puține comunități ortodoxe, acela al cioplirii crucii din gheață la sărbătoarea Bobotezei, este povestit cu mult har în proza „Cărarea de lângă cruce”. Este foarte mândru că din satul lui s-a ridicat Felicia Oblesniuc, o interpretă de muzică populară, dar o regretă enorm pe Eva Gorban, femeia de serviciu de la dispensar, împreună cu care a muncit până a ieșit la pensie. Iar nostalgia continuă, în alt registru, cu proza în care evocă activitatea sa la dispensarul comunal („De prin negura anilor”).

Compasiunea pentru unii semeni de-ai lui, bătuți de soartă, răzbate dintr-o altă proză. Vasile Țâmpău este invalidul fără picioare, pe care-l întâlnește prin Câmpulung Moldovenesc şi întotdeauna îi strecoară în palmă câțiva bănuți. În schimb, îi face o deosebită plăcere când îl reîntâlnește în munți pe Dumitru Char, care-și căuta calul. Cu câtă mândrie vorbește de Vasile Popiuc, care-a trecut de 96 de ani și care-l privește de la înălțimea vârstei, dar și de la cea a locului în care viețuiește („Viața la înălțime”). Alexandru Seul, omul, simte nevoia și de cultură. Îl regretă mult pe Dan Spătaru, alături de alți interpreți vestiți de muzică ușoară care s-au stins prematur din viață, regretă dispariţia distinsului Sava Bejinariu. Farmecul locurilor natale, cu peisaje nemaiîntâlnite, face obiectul unor proze, care din care mai frumoasă. De la peisaje de vară, în care prezintă cum se recoltează fânul („Ciupercile și fânul” și „Vară fierbinte și fânul”), la ritualul culegerii ghebelor („Ghebele la ele acasă”), până la peisaje de iarnă („Prima zăpadă”, „Bobotează fără zăpadă și ger”). În schimb n-are destule cuvinte pentru a-și exprima indignarea pentru că-n acest decor mirific, din cauza nepăsării unor oameni, un lac, format accidental prin surparea unui mal, s-a transformat într-o mlaștină („Lacul nimănui - o mlaștină”). Un adevărat imn închină unui molid care, timp de zeci de ani, a rezistat puterii distrugătoare a omului („Copacul”).

Fotografiile reproduse sunt superbe, autorul făcând dovada că este un adevărat fotograf profesionist. A avut și de unde alege. Locurile sale natale sunt minunate! Coperțile cărții sunt realizate magistral. Peisajul de prima copertă ne invită la meditație, inducându-ne o stare a de liniște sufletească, iar imaginea de pe ultima copertă ne duce cu gândul la „Coloana infinitului”.

Decebal Alexandru Seul se poate caracteriza foarte bine prin ceea ce scrie, prin modul în care vede peisajul, plaiurile comunei sale fiind prezentate ca un adevărat rai. Sunt sigur că veți fi nerăbdători să vă procurați și să citiți pe nerăsuflate această carte, pentru că eu n-am reușit să vă prezint totul, așa cum a văzut, a simțit și a așternut pe hârtie autorul. Și, dacă n-ați observat până acum, poate veți privi roată și veți vedea că sunteți înconjurați de același peisaj de rai.

Gheorghe DOLINSKI