Pagina de carte

Paraschiva Abutnăriţei: „Târziu, timpul cuvintelor”

Între teancurile de cărţi pe care le tot primesc în ultima vreme, aveam să aflu şi o carte apărută, în acest an, la Editura „Zelena Bucovina” din Cernăuţi, „Editor / M. Şapcă / Hliboca” (redactor: Nicolae Şapcă), o carte care mi-l înfăţişează pe înnăscutul artist plastic dornean Dragoş Croitor şi în postura de ilustrator de carte, grafica lui, înrudită cu a lui Mihai Pânzaru-PIM prin adâncul şi insolitul trăirii cuvintelor, îndemnându-mă şi spre poemele Paraschivei Abutnăriţei, un nume care, spre ruşinea mea, nu-mi spune mare lucru, aşa că fac recurs la postfaţa semnată de „Dumitru Covalciuc, arborosean de Cernăuţ” (te salut, Mitruţ!) şi aflu că poetesa este dorneancă. Iar cuvintele ei, „rostite domol şi parcă în şoaptă, dar atât de măiestrit”, fie că îl condamnă pe Covalciuc „la adâncă cugetare”, fie că-i „inundă fiinţa”, incendiindu-i lăuntricul ultra-patriotic în cele mai surprinzătoare moduri pirotehnice, cărora nici generalul Briceag nu le-ar putea afla cauza. „Mustoasă, calmă sau plină de vervă, poezia Paraschivei Abutnăriţei, încorsetată în cicluri, grele de Întrebări şi de evocări în acelaşi timp, este o poezie de reculegere, dar şi de reflecţie, de contemplare. Ea conţine fiorul liric, incantaţia lirică e învăluită în tainicul aer rustic ce face să odrăslească, la cititor, lujerii emoţiei intelectuale, să se zămislească în el îndemnul spre receptarea mesajului artistic, semicifrat”.


Huzuresc românii Ucrainei!
Trebuie să recunosc, pe faţă, că şi eu am obiceiul de a exagera în bine, atunci când trebuie să scriu despre o carte. În fond, cărţile, scrise anevoios şi publicate cu mari sacrificii financiare din partea autorilor (sponsorii s-au îmburghezit, nu mai au nici un fel de obligaţii obşteşti), merită evlavie. La fel, şi autorii.

Din ceea ce ştiam eu, românii Ucrainei, deci românii din nordul Bucovinei, n-ar prea avea condiţii pentru afirmarea fiinţei lor spirituale, lipsindu-le părăluţele (de câte ori n-am scrâşnit din dinţi, alături de Mitruţ Covalciuc, împotriva autorităţilor româneşti, care-şi bat joc de spiritualitatea românească din nordul Bucovinei!), dar iată că m-am înşelat şi că, din fericire, huzuresc românii Ucrainei, încât ne mai pot arunca şi nouă, celor din sud, felii dolofane de cozonac editorial, concretizate în ediţii de lux, care „să odrăslească”, în noi, rudele sărace ale statalităţii româneşti, „lujerii emoţiei intelectuale”.


Poezia Paraschivei Abutnăriţei
Deşi cantonată în stereotipii plate („ochi durut” în genul „Să trăiască limba, neamul să trăiască / Şi cu alte neamuri pace să clădim. / Şi nicicând uitarea să nu stăpânească / Peste glia ţării pe care-o iubim”), poezia Paraschivei Abutnăriţei, doldora de patriotism fierbinte, clocotitor, adevărat „cuvânt de rădăcină şi imn”, este peste media poeziei contemporane dornene, chiar cu triumfuri de meşteşug liric („Îngenunchează cruci în cimitir / Cresc marmuri negre şi steluţe roşii / De cât amar şi de dureri ce-au strâns / Sub lespezi putrezite plâng strămoşii”), dar eşuate, precum în cazul poemului citat, în finaluri lozincarde („Prin adunări se mai vorbeşte strâmb / Mai cade-un stâlp de românească limbă / Un Eminescu tânăr pare ascuns / Şi tălpi străine-n vechiul burg se plimbă”). Dacă nu ar fi atât de afişat patriotarde, fixată doar în două-trei simboluri mai mult mistice decât mitice („Frate Grigore, de ce n-ai mai stat / Să păzeşti limbă şi ţară? / La Pererita, pe un mal străinat / Să te-ntorci în zile de vară” sau, şi mai convingător, „Bună dimineaţa, Domnule Mihai Eminescu! / Zori de zi ce luminezi prin cuvinte / tei, lună, lac şi codru / toate ale noastre, sfinte”), poezia Paraschivei Abutnăriţei poate că ar căpăta oarece consistenţă, care să o poziţioneze onorabil măcar în arealul poeziei feministe. Semne bune, ici-colo, ar fi. Sau poate că, nepriceput în toate, cum sunt, bat câmpii, şi tot Dumitru Covalciuc are dreptate, în sfântu-i patriotic extaz: „Am înţeles, lecturând manuscrisul cărţii, de ce poeta dorneană a ţinut, după mai multe călătorii de recunoaştere în partea de nord a Bucovinei, alături de bravul domn colonel, să şi-o editeze nu la Botoşani şi nu la Suceava, cum a fost obişnuită până în prezent, ci la noi, dincoace, unde s-au plodit spinii şi ciulinii străinismului şi unde orice tipăritură românească este râvnită”.

E clar, eu bat câmpii. Dovadă că nu pot începe „călătorii de recunoaştere” a poeziei care îl îndeamnă pe Covalciuc „la adâncă cugetare” şi, în plus, habar nu am cine-i „bravul domn colonel”. Chiar: cine-i?

Paramhansa Yogananda: „Cum să fii fericit tot timpul”

În această carte, Paramhansa Yogananda, unul dintre cei mai importanţi maeştri spirituali ai secolului XX şi autorul unui volum intitulat „Autobiografia unui yoghin”, ne oferă o viziune dinamică asupra adevăratei fericiri, bazată pe înţelegerea faptului că aceasta se găseşte înlăuntrul propriului nostru sine.

Cum să recanalizăm energiile benefice spre interior

Yoga poate fi privită atât ca o artă, cât şi ca o ştiinţă milenară, care ne învaţă cum să recanalizăm energiile benefice spre interior pentru a produce„trezirea spirituală”.

În afara faptului că a adus lumii occidentale cele mai practice şi mai eficiente tehnici de meditaţie şi evoluţie spirituală, Yogananda a arătat cum putem aplica aceste principii în toate domeniile vieţii de zi cu zi.

Putem spune despre el că a fost un scriitor prolific, un compozitor, dar şi un mare învăţător recunoscut de întreaga lume occidentală.
Articolele ce au fost incluse în această lucrare reprezintă un cumul de texte pline de învăţăminte, preluate din mai multe surse, printre care se numără lecţiile expuse de el între anii 1920 şi 1930; articolele apărute în revistele „East-West” şi „Inner Culture”, publicate înainte de anul 1943; ediţia din 1946 a lucrării „Autobiografia unui yoghin”; interpretarea originală a lui Yogananda a „Rubaiyatelor” lui Omar Khayyam; notele luate de Swami Kriyananda în timpul anilor petrecuţi alături de Yogananda, când i-a fost discipol.

Cum să alegi să fii fericit în orice circumstanţe

Toate orientările spirituale autentice ne învaţă tot ceea ce este bun, oamenii trebuie doar să le înţeleagă corect şi să-şi armonizeze apoi viaţa conform învăţăturilor lor.

Ne lăsăm duşi de valurile vieţii, împlinindu-ne astfel destinul. Cu toate acestea este posibil însă, să realizăm schimbări în viaţa noastră mult mai frecvent, folosind dorinţa şi intenţia.
Poate că acum şi aici, în această perioadă cu atât de multe încercări pentru omenire, este necesar, mai mult ca oricând, ca fiecare dintre noi să înţeleagă şi să păşească pe o Cale spirituală autentică, să evolueze spiritual pentru a fi cu adevărat fericit.
Ne stă în putere să începem să facem mici schimbări în viaţa noastră, schimbări ce pot determina, în viitor, adevărate minuni, în modul de a percepe şi de a ne trăi viaţa, ajutându-ne să construim tot ceea ce ne dorim cu adevărat în această viată.

Învaţă cum să alegi să fii fericit în orice circumstanţe, cum să practici deprinderea de a fi  fericit, cum săidentifici obiceiurile care îţi fură fericirea.

Fericirea este temelia pentru succesul în relaţii, în carieră şi în orice aspect al vieţii tale.