Mircea Radu IACOBAN

Se vorbeşte insistent despre „mica reformă” în justiţie: va apropia sau va depărta marea reformă? Şi, la urma urmei, în ce va consta răspromisa reformă? Am avut un Minister al Administraţiei şi Reformei, condus de carismaticul ministru David. De ce s-a numit „al reformei?” Care reformă? Ce a reformat?

Unul dintre guvernele trecute (nu mai ştiu care, dar, desigur, un guvern Boc) şi-a publicat pe internet Programul de Reformare a României. Capitolul „Cultură şi Culte”, domeniu în care îmi place să cred că ne-a rămas ceva pricepere, lăsa impresia unui plan de muncă de pe vremea împuşcatului – adică, vorbe, vorbe şi cam atât. Cum vedea Guvernul reforma în cultură? Iac-aşa: „Punctul 1 – oprirea procesului de degradare a patrimoniului cultural”. Unde-i reforma, doar asta cerea şi Bălcescu! Că, şi ieri şi azi, legislaţia nu se respectă e de imputat Guvernului, care, înainte de a reforma, s-ar cuveni să-şi viabilizeze propriile acte normative. „Punctul 2 – susţinerea diversităţii culturale.” Aceeaşi întrebare: care reformă? Cele mai multe dintre obiectivele Programului (modernizarea infrastructurii, perfecţionarea profesională, promovarea valorilor, ocrotirea patrimoniului etc.) figurează, altfel sau aidoma formulate, şi-n programele paşoptiştilor, şi-n cel al lui Cuza, şi pe vremea dictaturii carliste, ba chiar şi-n ceauşism.

 Printre vorbele ce s-au tocit de tot, devenind inexpresive, se numără şi substantivul „reformă”. Meliţa politicienilor de Dâmboviţa l-a tocat şi răstocat până l-a încâlcit de tot, lăsându-l amorf şi fără semnificaţii concrete. Sigur că pretutindeni şi permanent lumea se înnoieşte, fiindcă schimbarea, cum spunea hulitul Marx, este motorul progresului; până şi abia înfiripata Uniune Europeană şi-a elaborat un „Tratat de reformă”- dar cu motivaţii sigure şi cu precizarea modalităţilor de intervenire. Adevăratele reforme n-au fost aventuri în dorul lelii (grefate pe nevoia politicianului de a fi perceput ca reformator, adică, progresist, ultraschimbist, partizan al modernizării şi, implicit, inamic al stagnării), ci au promovat obiective reale, izvorâte din necesităţi reale.

 La 1517, când şi-a lansat reforma, Luther a afişat cele 95 de teze pe uşa bisericii din Wittenberg. România a avut parte de mai multe reforme agrare; nici una clădită pe concepte goale gen „să facem să fie mai bine”, ci întemeiate pe direcţii strict conturate: la 1856, Cuza şi Kogălniceanu eliberau clăcaşii, în 1921 s-au făcut exproprieri în folosul celor întorşi de pe front, în 1945 a fost împroprietărită ţărănimea săracă.

Nu luăm în discuţie gradul lor de legitimitate, ci le remarcăm directeţea. Dacă veţi citi în paralel textele reformelor învăţământului din 2007 şi 2010 veţi constata că tezele generale, premisele, argumentele, sunt aceleaşi, în vreme ce măsurile propuse diferă substanţial. Cum s-ar zice, toţi o vor pe Maricica mai arătoasă, numai că unii o vopsesc blondă, ceilalţi, roşcată. Este limpede că vehiculăm obsesiv termeni cu înţelesul priceput pe sfert. Reforma este o transformare politică, economică, socială cu caracter limitat sau de structură. Schimbarea poate avea statut de regulă, reforma nu, fiindcă se petrece doar în anumite momente, strict determinate istoric şi operează până ce ea însăşi devine subiect al viitoarei transformări. Starea de agregare a unei naţii nu poate fi reforma, cum se percepe la noi, ci dimpotrivă, stabilitatea, continuitatea, temeinicia. Căpoşii de englezi păstrează în vigoare legi de la 1600 nu de amorul artei, ci tocmai pentru a întreţine ideea de stabilitate instituţională şi, implicit, statală. În România, azi se schimbă legea şi mâine se modifică modificarea – dacă tot reformăm, atunci s-o facem dimineaţa, la prânz şi seara. Nu de reforme bâiguite, poticnite şi negândite până la capăt are nevoie ţara, ci de o schimbare profundă în toate – mentalităţi, etică, sistem de valori, în promovarea modelelor autentice, în  redescoperirea muncii ca factor definitoriu al înnoirii – şi, dacă s-ar putea, cu o ţâră de onestitate în toate. Ceea ce, după cum s-au croit şi aşezat lucrurile până acum, pare de-a dreptul imposibil.