Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 12 iun 2010 - Anul XV, nr. 136 (4427)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Vanessa Redgrave şi Franco Nero, "căsătoriţi" neoficial, în cadrul unei ceremonii secrete

Vanessa Redgrave şi partenerul ei de viaţă Franco Nero s-au "căsătorit" în cadrul unei ceremonii secrete, fără caracter oficial, care a avut loc în 2006, informează contactmusic.com.

Cei doi actori s-au îndrăgostit în timp ce jucau rolurile Lancelot şi Guinevere în musicalul "Camelot", pus în scenă în 1967. Vanessa Redgrave şi Franco Nero au împreună un fiu, Carlo, în vârstă de 40 de ani.

Actorii s-au despărţit la puţin timp după naşterea fiului lor, însă Vanessa Redgrave a declarat într-un interviu recent că nu a simţit niciodată că s-ar fi despărţit cu adevărat de Franco Nero. Cei doi au hotărât să îşi declare din nou dragostea unul pentru celălalt în 2006 în cadrul unei ceremonii private, la care au participat doar câţiva prieteni apropiaţi.

În vârstă de 78 de ani, Vanessa Redgrave a precizat că a refuzat să se căsătorească în mod legal cu iubitul ei, deoarece nu a dorit să se ocupe de "toate acele aspecte financiare", asociate unei astfel de uniuni.

Actriţa britanică, interpreta iubitei lui Franco Nero în filmul "Scrisori către Julieta", susţine că se consideră "teribil de norocoasă" că are parte de o relaţie durabilă şi fericită alături de partenerul ei de viaţă.

"A fost destul de clar pentru noi toţi că nu ne doream ca mariajul nostru să aibă un caracter legal şi nici să fie asociat cu toate acele chestiuni financiare. Am vrut să ne distanţăm de aceste aspecte, să ne distanţăm de chestiunile financiare şi să rămânem departe de caracterul oficial al unei căsnicii legale. Ne-am căsătorit în faţa familiilor şi prietenilor noştri, fiind animaţi de cele mai profunde sentimente de iubire şi de angajamentul reciproc. Cred că sunt teribil de norocoasă", a explicat actriţa britanică.

Vanessa Redgrave a fost nominalizată pentru prima dată la BAFTA în 1967, pentru rolul din "Morgan: A Suitable Case for Treatment". Filmul a mai primit şase nominalizări la Oscar şi 11 la premiile Globul de Aur. Redgrave a primit premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar în 1977, pentru "Julia".

Printre filmele în care a jucat recent se numără "Remuşcare/ Atonement" şi "Venus", de Roger Michell, unde joacă alături de Peter O'Toole şi Leslie Philips. De asemenea, printre proiectele sale se numără "Letters to Juliet", de Gary Winick, şi "The Whistleblower", de Larysa Kondracki, unde a jucat alături de Rachel Weisz şi Monica Bellucci. Pelicula "The Whistleblower" a fost filmată la Studiourile MediaPro de la Buftea.

Vanessa Redgrave a fost în România în 2006, când a primit premiul pentru întreaga activitate, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Franco Nero (născut în noiembrie 1941) a abandonat studiile la Facultatea de Economie şi Comerţ pentru a urma cursuri de actorie la renumitul Piccolo Teatro din Milano. A plecat apoi la Roma pentru a-şi încerca norocul în film. Succesul internaţional îl obţine odată cu rolul Django, în spaghetti western-ul cu acelaşi nume, regizat de Sergio Corbucci. John Huston îl distribuie apoi în "The Bible: In the beginning" (unde îi are ca parteneri pe Peter O'Toole, Ava Gardner, Richard Harris, Michael Parks). De aici, cariera internaţională a lui Franco Nero începe să se dezvolte spectaculos, fiind cel mai solicitat actor italian la Hollywood şi în cinematografia europeană, filmografia sa cuprinzând peste 160 de titluri.

În 1968, câştigă Premiul David Di Donatello pentru "Il giorno della civetta", regizat de Damiano Damiani, o ecranizare a romanului omonim al lui Leonardo Sciascia. Damiani este regizorul care îl va impune ca unul dintre cei mai convingători interpreţi ai filmului poliţist italian. Simte însă nevoia de diversitate şi complexitate şi se îndreaptă spre roluri mult mai solicitante. Joacă în "Tristana", regia Luis Bunuel, alături de Catherine Deneuve, în "Pope Joan", regia Michael Anderson, în "The Legend of Valentino", regia Melville Shvelson, în "Ziua cobrei", regia Enzo C. Castellari, în "Querelle de Brest", regia Rainer Werner Fassbinder, în "The Versace Murder", regia Menahem Golan.

Carisma sa a fost unul dintre atuurile sale, speculate de regizori care l-au distribuit în roluri de Don Juan chiar şi la o vârstă matură: în 1997 Sergio Rossi îl distribuie în "La medaglia", iar în 2000 Sandro Cecca îl alege pentru "Maestrale".

În România, este cunoscut în special datorită rolului din "Salamandra", în care joacă alături de Anthony Quinn şi Christopher Lee.

Franco Nero a fost invitatul de onoare al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) din 2007.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Vanessa Redgrave şi Franco Nero, "căsătoriţi" neoficial, în cadrul unei ceremonii secrete.
 Vizualizări articol: 642 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Vanessa Redgrave şi Franco Nero, "căsătoriţi" neoficial, în cadrul unei ceremonii secrete5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Monden

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei