O nouă lucrare de reabilitare stradală este în curs de finalizare în municipiul Suceava.
„După ce am finalizat str. Brădetului, cu trotuare pe ambele părți, reabilităm în continuarea acesteia str. Izvoarele Cetății, până la intrarea în Ipotești.
Este o lucrare complexă, întrucât diferențele de nivel între trotuarul nou construit și vechiul asfalt au fost destul de mari, dar se lucrează la acest aspect”, a precizat viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi, care a verificat în teren execuția lucrărilor.
Pentru a fi rezolvată problema diferenței mari de nivel, de aproximativ 25 cm, sunt necesare a fi făcute preluări, apoi turnarea binderului și la final stratul de uzură.
„Nu ne oprim aici. Continuăm!”, a precizat viceprimarul Sucevei, care vrea ca lucrarea să fie finalizată anul acesta, dacă vremea permite.