Mircea Radu IACOBAN

Acuși trece 2023 și era cât pe ce să uităm o aniversare cu tâlc: 380 de ani de la  tipărirea la Iași, în 1643, a „Cazaniei lui Varlaam”, „carte rumânească de învățătură”, printre primele opuri editate în limba română și, la vremea ei, cea mai răspândită tipăritură religioasă din tot Ținutul Mioritic. Copistul care a migălit manuscrisul pentru tipar și-a încercat „peana” scriind cu bucuria începutului „Cerc cerneala și condeiul, bune-s acum amândouă.” Timp de patru veacuri și jumătate, tiparul de carte a funcționat după cum l-a orânduit coreeanul Jikji în 1337, după ce, în 1041, chinezii din dinastia Song inventaseră literele mobile. Din porțelan! Probabil că-i singurul meșteșug care a rezistat aproape jumătate de mileniu atât de fidel începuturilor sale și de neatins în temeiurile tehnice esențiale. O singură prefacere majoră: în 1886 gazeta „New York Times” anunța utilizarea primului linotip – inovație tehnologică majoră, care a dinamizat tiparul fără a clătina principiul străvechi al imprimării, adică literă-cerneală-filă.

Avea să-l desființeze electronica veacului XXI: sub ochii noștri, dar aproape fără să ne dăm seama cum și când, tiparul strămoșesc considerat cândva inamovibil a trebuit să se retragă de pe tronul exclusivității tehnice și utilității publice. Tot tipografie se numește atelierul și acum, dar meseria de tipograf nu mai are aproape nimic comun cu aceea de odinioară – decât, poate, faptul că şi azi, ca şi ieri, pe o poartă intră hârtia albă şi pe cealaltă iese cartea ori gazeta tipărită.

Pe vremuri (asta petrecându-se acum 20-30 de ani), tipografie însemna, înainte de orice, plumb. Fiecare literă îşi avea făptura ei materială, nu ca în era computerelor, fantoşă virtuală. Pagina de carte cântărea, în funcţie de format, între 500 de grame şi două kile, aşa că un op de 500 file trecea în greutate de o tonă! Fila de carte, alcătuită din rânduri pigulite literă cu literă aleasă din ,,regala’’ etern mânjită cu negreală lipicioasă, era rânduită la locul ei, legată cu sfoară şi aşezată teanc, pagină peste pagină, până-n pod.

Dacă se cuvenea adăugat ori tăiat vreun rând, trebuia să umbli în tot mormanul de plumb, ,,ieşirea din format’’ transmiţându-se ca vântul prin lanul de grâu, până la capătul capătului... Linotipele n-au detronat cu totul culegerea manuală, mai ales la gazete, ori la afişe, unde jocul de caractere şi giumbuşlucurile de paginaţie obligau întoarcerea la ,,regală’’. Am cunoscut zeţari care izbuteau să înfiripe manual rândul fără a privi o clipă casetele ,,regalei’’ sau, şi mai spectaculos, ,,împărţeau’’ pagina trasă citind ziarul. Alt ziar! Pipăiau floarea literei cu buricele degetelor şi-o aruncau orbeşte... fix în despărţitura cuvenită! Recorduri de care n-o să-şi mai amintească nimeni, tot aşa cum n-avem azi habar de tehnicile şi isprăvile săhăidăcarilor, abagiilor, tălpălarilor, mindirigiilor, braharilor...

Când gazeta intra în maşină, începea ,,peticirea’’: tipograful încerca să compenseze micile diferenţe de nivel între suprafeţele ,,formei’’ lipind petece de hârtie pe cilindrul ,,planei’’ – astfel cerneala ajungând la fiecare literă. ,,Puitoarea’’, în picioare la capul maşinii, cobora vreme de 8 ore, cu mâna, coală după coală, spre a o aşeza cât mai exact în gheara ghidajului – muncă parcă desprinsă din scenele de idiotizare prin nefârşită repetiţie gestuală din filmul lui Chaplin ,,Timpuri noi’’... Tipografii au avut, imediat după revoluţie, momentele lor faste – numai că n-a ţinut prea mult. Eliberarea tiparului de sub obrocul cenzurii, apariţia zecilor de gazete, a sutelor de cărţi, multe necesare, şi mai multe inutile, au asediat tipografiile de atunci, şi a prinde un rând însemna şpagă peste şpagă.

Parcă-l văd pe maistrul rotativei din Brezoianu cum mi-a azvârlit înapoi plicul trimis de proprietarul gazetei, oprind şi maşinăria: era prea puţin! La tipografia din Bacău, un amic scriitor tot încerca să capteze interesul tipografului momindu-l cu o canistră de Fetească. Spre a scăpa de insistenţe, maistrul îl invită în vestiar, deschide dulapul şi-i arată un regiment de canistre rânduite ca la paradă: ,,Vezi ce-i aici? Ia-ţi-o pe care vrei, numai lasă-mă în pace!”

Toate trec...