Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 4 oct 2021 - Anul XXVI, nr. 232 (7844)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

În al 12-lea ceas

Spitalele din Fălticeni și Rădăuți, somate de DSP să mărească numărul de paturi pentru pacienții cu Covid

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Spitalul Municipal Rădăuți și Spitalul Municipal Fălticeni au fost somate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, să mărească din data de 4 octombrie a.c. numărul de paturi alocate pacienților cu Covid-19, inclusiv în secțiile ATI, având în vedere că Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu mai are paturi disponibile în pavilioanele spitalului vechi și deja a extins zona Covid în clădirea principală.

DSP a solicitat spitalului Fălticeni mărirea numărului de paturi pentru ATI Covid de la două, la patru și alocarea celor 98 de paturi ale secțiilor Medicină internă, Cardiologie și Gastroenterologie pacienților cu Covid. De asemenea, DSP a cerut  ca pacienții cu alte patologii decât Covid să fie externați „în condiții de maximă siguranță” sau, dacă sunt cazuri grave, să fie transferați către celelalte secții medicale ale spitalelor din județ, cu acordul medicilor de gardă, conform protocoalelor existente.

Spitalului Municipal Rădăuți DSP i-a solicitat creșterea numărului de paturi ATI Covid de la două la șase și alocarea celor 98 de paturi din secțiile medicale de la etajul III pacienților cu Covid, cu aceleași indicații de externare sau transfer către alte spitale a pacienților cu alte boli decât Covid. Ambelor spitale li s-a atras atenția să ia de urgență măsuri pentru asigurarea funcționării instalațiilor de oxigen, în condiții de maximă securitate.

 

Oameni bolnavi de Covid mor în așteptarea unui pat la ATI

Discuțiile pe tema creșterii numărului de locuri pentru pacienții cu Covid sau chiar transformarea temporară a unuia dintre cele două spitale în spital exclusiv Covid durează de câteva săptămâni, dar s-au lovit de opoziția personalului de acolo. Managerii unităților medicale de la Fălticeni și Rădăuți au fost amenințați de personalul din subordine cu demisia, dacă aceste spitale devin Covid.

În acest timp, oameni cu Covid mor în așteptarea unui loc la terapie intensivă, nu doar la Suceava, ci și în celelalte spitale din județ.

Zona Covid a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava este plină de pacienți în stare gravă, care au nevoie de terapie intensivă. Șeful secției Pneumologie, dr. Sorin Nicolae, a declarat, vineri, că „situția de acum este mult mai gravă decât în valurile precedente, sunt mult mai mulți pacienți, de toate vârstele, inclusiv tineri și copii, care fac forme severe și grave de boală”. Atât la Pneumologie, cât și la Boli Infecțioase, în TIR-ul ATI și în UPU sunt tot mai mulți pacienți cu saturație de oxigen scăzută, cărora le trebuie ventilatoare pentru a putea respira, iar aparatele nu sunt suficiente pentru toți cei cărora le sunt necesare.

„Este o tragedie ce se întâmplă”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici.

Pentru a putea face față numărului tot mai mare de pacienți cu Covid, se restrânge zona non-covid, ceea ce înseamnă limitarea accesului bolnavilor la specialitățile care există doar la Spitalul Județean: neurochirurgie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, cardiologie intervențională sau radiologie intervențională. Tot la SJU sunt aduși toți pacienții cu politraumatisme din județ, cei în comă, cu traumatisme craniene, fiind singura unitate medicală cu gardă la Radiologie și cu unitate primire urgențe, cu medici urgentiști.  Pentru a-l menține și pentru pacienții non-covid, măcar pentru aceste specialități, soluția ar fi ca Spitalul Municipal  Fălticeni sau Spitalul Municipal Rădăuți să fie transformat pentru o perioadă limitată, de o lună, maximum două, în spital exclusiv Covid.

 

Personalul de la spitalele Rădăuți și Fălticeni amenință cu demisia în cazul transformării în spital Covid

Managerii celor două spitale vizate, dr. Vlad Morariu, de la Fălticeni, și ec. Dan Vatră, de la Rădăuți, au declarat, vineri, că personalul medical refuză transformarea acestor unități medicale în spitale Covid și amenință cu demisia în caz că acest lucru s-ar întâmpla.

Managerul Dan Vatră a afirmat că membrii Comisiei Covid a spitalului din Rădăuți, formată din toți medicii șefi de secție și medicul epidemiolog, au decis în unanimitate ca spitalul să pună la dispoziția pacienților cu Covid, 122 de paturi și majorarea locurilor la ATI Covid de la două, câte sunt în prezent, la trei. Acesta a mai spus că Spitalul Rădăuți are 6 medici ATI, însă dintre aceștia două doctorițe sunt însărcinate în luna a opta, una alăptează, una are probleme cardiace și una este rezidentă, deci de bază este un singur medic ATI, care în octombrie are planificate 20 de gărzi. Managerul a explicat că argumentele membrilor Comisiei Covid au fost că prin mărirea zonei ATI Covid nu se vor putea folosi circuitele conform protocoalelor medicale, iar rețeaua electrică și instalația de oxigen subdimensionate fac imposibilă această extindere.

Dan Vatră a mai spus că și la Rădăuți sunt mulți pacienți cu forme grave de Covid și că în cursul lunii septembrie peste 30 dintre aceștia au murit.

La Fălticeni, situația este asemănătoare, în sensul că și aici personalul medical i-a transmis managerului că va demisiona în bloc în cazul în care noul spital, deschis la începutul lunii septembrie, va fi transformat, fie și temporar, în spital Covid. Spitalul din Fălticeni are alocate 80 de paturi pentru pacientii cu Covid-19 și        2 paturi la ATI Covid-19 și asigură, de asemenea, 40 de paturi pentru pacienții cu Boli Infecțioase non-Covid și 25 de paturi pentru pacienții cu TBC și Pneumologie. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Spitalele din Fălticeni și Rădăuți, somate de DSP să mărească numărul de paturi pentru pacienții cu Covid.
 Vizualizări articol: 1314 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Spitalele din Fălticeni și Rădăuți, somate de DSP să mărească numărul de paturi pentru pacienții cu Covid0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei